Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Ar fi luat 700 de euro ca să scape un tânăr de armată: Șeful secției administrativ-militare Dondușeni, dat pe mâna CNA

Un șef al Secției administrativ-militare Dondușeni a fost reținut în flagrant de ofițerii Direcției Generale Teritoriale „NORD” a CNA și procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta ar fi pretins și primit 700 de euro de la mama unui tânăr pentru neprezentarea acestuia la comisia de încorporare în serviciul militar.

Publicat

Potrivit denunțătoarei, șeful secției administrativ-militare Dondușeni ar fi estorcat 700 de euro pentru ca fiul acesteia, care se afla peste hotarele țării, să nu aibă probleme pentru eschivarea de la serviciul militar, în cazul în care bărbatul transmitea actele de neprezentare a tânărului în adresa Procuraturii raionului Dondușeni.

Astăzi, suspectul a fost reținut în flagrant în momentul primirii sumei de 700 euro, transmiși sub controlul ofițerilor DGT „Nord” a CNA și plasat în izolator pentru 72 de ore. În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324, corupere pasivă.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.


Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.


Moldova

Graba strică treaba și mașina: Un șofer neatent a ajuns cu mașina în șanț

A crezut că știe mai bine decât indicatoarele, dar șanțul i-a demonstrat contrariul.

Publicat

Un șofer neatent, grăbit să-și continue drumul, a ignorat indicatoarele rutiere care semnalizau lucrările în desfășurare și restricțiile de circulație. S-a întâmplat în zona Gării de Sud, pe Șoseaua Hîncești.

În loc să circule pe benzile unu și doi, așa cum făceau ceilalți șoferi, a intrat pe banda unde accesul era interzis, ajungând cu mașina direct într-un șanț săpat de muncitori.


Din fericire, nu au fost raportate victime în urma accidentului, însă mașina a fost avariată serios.


Citește mai departe

Moldova

„Legile sunt pentru fraieri” – polițist filmat blocând trotuarul cu mașina personală

Un gest sfidător al unui polițist a fost filmat în centrul capitalei. Omul legii a parcat mașina personală pe trotuar, blocând accesul pietonilor.

Publicat

Apoi, cu un aer relaxat, și-a luat geaca de serviciu, a închis portiera și a plecat nestingherit, fără să pară preocupat de vreo posibilă sancțiune.

Incidentul a fost surprins la intersecția străzilor Vasile Alecsandri și Alexandru cel Bun de un trecător și a stârnit rapid indignare în rândul internauților, care se întreabă cum pot fi respectate regulile de circulație dacă tocmai cei care ar trebui să vegheze la respectarea lor le încalcă fără jenă.


Am contactat poliția pentru a comenta acest incident, dar deocamdată nu am primit un răspuns.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Contrabandă „de lux” la Ungheni – bunuri de 80.000 euro confiscate.

Descinderi la Ungheni, unde polițiștii au luat „la puricat” locuința unui bărbat de 32 de ani, bănuit că ar face parte dintr-un grup infracțional organizat. Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi implicat într-o rețea specializată în procurarea, depozitarea și vânzarea ilegală de băuturi alcoolice, produse din tutun și veselă de lux, fără acte de proveniență.

Publicat

Mărfurile erau distribuite atât pe piața neagră din Republica Moldova, cât și peste hotare.

În urma percheziției, au fost ridicate zeci de sticle de băuturi alcoolice de marcă – inclusiv șampanie, vinuri fine și whisky – cutii cu trabucuri și seturi de veselă de lux, toate fără documente legale. Valoarea estimativă a bunurilor confiscate se ridică la aproximativ 80.000 de euro.


Produsele au fost ridicate pentru expertiză, iar cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregului lanț infracțional.


Citește mai departe

topul săptămânii