Rețele de socializare

Moldova

Un polițist, condamnat la închisoare, după ce a cerut 10.000 de euro de la un ucrainean, promițându-i că-l va ajuta să intre în Moldova

Un polițist care, în schimbul unei sume de bani, pretindea că poate influența mai multe persoane pentru a permite unui cetățean al Ucrainei să intre în Republica Moldova a fost condamnat la trei ani de închisoare. Totul s-ar fi întâmplat în iulie, 2022, iar judecarea cauzei a durat mai bine de cinci luni.

Publicat

Potrivit informațiilor, angajatul MAI a pretins suma de 10 000 euro, acceptând și primind bani în sumă de 3000 dolari SUA și 300 euro, în schimbul cărora pretindea că poate determina angajații Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal să permită accesul unui cetățean al Ucrainei în Republica Moldova, pentru scutirea acestuia de la serviciul militar al Ucrainei.

Inculpatul și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea acesteia în procedură simplificată.

Așadar, instanța l-a recunoscut vinovat pe inculpat de trafic de influență și i-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de trei ani, cu  executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții în organele de drept pe un termen de trei ani.


De asemenea, din contul inculpatului s-a dispus confiscarea în folosul statului a contravalorii sumelor rezultate din infracțiune, și anume 3000 dolari SUA și 300 Euro.

echipa.md

 


Advertisement

Moldova

Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video

O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.

Publicat

Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.

Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.


Citește mai departe

Moldova

Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.

Publicat

Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.

În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii