Rețele de socializare

Moldova

Managerul Centrului „Vatra”, trimis in judecată în dosarul intoxicării mortale cu monoxid de carbon a unui minor

Procuratura municipiului Chişinău a deferit justiţiei cauza penală de învinuire a managerului Centrului de plasament temporar al copiilor şi tinerilor orfani în perioada postinstituţională „Vatra” şi a unui angajat al centrului.

Publicat

Managerul Centrului „Vatra”, împreună cu un subaltern, sunt învinuiţi de procurori în dosarul intoxicării mortale cu monoxid de carbon a unui minor, izolat pe 30 noiembrie a anului trecut într-o cameră în instituţie. Copilul de 11 ani a fost găsit a doua zi dimineață, fără suflare, sub patul pe care fusese pus să doarmă. Minorul a murit intoxicat cu monoxid de carbon după ce salteaua de pe pat a luat foc, iar uşa din încăpere nu putea fi deschisă din interior.

Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare în instanţa de judecată, cei doi inculpaţi fiind învinuiţi de comiterea torturii, care din imprudenţă a cauzat decesul victimei.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de cele incriminate, femeia, împreună cu complicele său riscă pedepse de până la 8 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.


În cadrul investigaţiilor, procurorii au mai stabilit că Centrul plasa minori în Serviciul de urgenţă, în lipsa unui Regulament care ar statua buna organizare şi funcţionare a unui astfel de serviciu specializat.

De notat că, legalitatea acţiunilor persoanelor publice din cadrul Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a Primăriei municipiului Chişinău aferent organizării funcţionării Centrului de plasament, sunt investigate în cadrul unei cauze penale, disjunse intr-o procedură separată.

PROCURATURA.MD


Moldova

20 de ani de închisoare pentru un bărbat din nordul țării: Și-ar fi abuzat sexual nepoata de 9 ani.

Un bărbat de 51 de ani din nordul țării a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de tentativă de viol și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite asupra propriei nepoate, în vârstă de doar 9 ani.

Publicat

Potrivit probelor administrate de procurori și organul de urmărire penală, în noiembrie 2025, bărbatul ar fi încercat să-și violeze nepoata în locuința sa, unde acesta locuia în aceeași gospodărie cu familia copilei. Minora a reușit să scape din mâinile lui, spunându-i că cineva ar fi bătut la ușă.

Ancheta a stabilit că, cu câteva luni înainte, inculpatul ar fi comis și alte acțiuni cu caracter sexual neconsimțite asupra copilei, în timp ce aceasta dormea după ce revenise de la școală.

Pe parcursul procesului, bărbatul nu și-a recunoscut vinovăția.


Instanța i-a aplicat pedeapsa de 20 de ani de închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis. Sentința poate fi contestată în apel.

Procuratura îndeamnă victimele abuzurilor sexuale și persoanele care cunosc astfel de cazuri să sesizeze imediat autoritățile. Semnalarea unor asemenea fapte poate contribui la protejarea victimelor și la tragerea la răspundere a celor vinovați.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Primii doi învinuiți, trimiși în judecată: Inculpații, membri ai unui grup cu ramificații în 4 țări. 40 de kg de metamfetamină, depistate.

Procurorii PCCOCS anunță trimiterea în judecată a primilor doi cetățeni ai Republicii Moldova în dosarul unei rețele internaționale de trafic de droguri, în care au fost reținute în total 16 persoane, inclusiv în Cehia, România, Ungaria și Bulgaria.

Publicat

Cei doi învinuiți au 51 și 36 de ani și ar fi avut roluri diferite în cadrul grupării criminale organizate. Potrivit probelor acumulate, bărbatul de 51 de ani ar fi fost implicat în producerea drogurilor într-unul dintre cele două laboratoare clandestine din Republica Moldova, în timp ce bărbatul de 36 de ani ar fi avut rolul de transportare a drogurilor.

Bărbatul de 36 de ani a fost plasat în arest la domiciliu, după ce procurorii au contestat măsura înlocuirii arestului preventiv. Cel de 51 de ani continuă să se afle în custodia statului, acesta fiind anterior implicat într-un caz de trafic internațional de hașiș.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Cazul este unul de amploare, investigația fiind desfășurată cu sprijinul agențiilor europene Europol și Eurojust. Amintim că la data de 11 noiembrie 2025, oamenii legii au efectuat 18 percheziții, dintre care 12 în Republica Moldova, iar celelalte în Cehia, Ungaria și România. Atunci au fost reținute 16 persoane, inclusiv presupusii lideri ai grupării — un cetățean moldovean, anterior condamnat în Cehia la 10 ani de închisoare pentru trafic de cocaină, și un cetățean ceh.

În urma perchezițiilor din Republica Moldova au fost ridicate aproximativ 5 kg de metamfetamină, 40 kg de pastile cu conținut de efedrină, sute de kilograme de substanțe și precursori chimici necesari producerii metamfetaminei, precum și aproximativ 70 kg de reziduuri chimice. De asemenea, au fost ridicate echipamente specializate, două automobile presupus utilizate la transportarea drogurilor, dispozitive electronice și bani.


În cadrul investigației, autoritățile au identificat și laboratoare clandestine în care ar fi fost produsă metamfetamina. În Ungaria au fost depistate mai multe kilograme de substanțe chimice și metamfetamină deja produsă, iar în Cehia a fost ridicat un kilogram de metamfetamină și bani presupus proveniți din vânzarea drogurilor.

Potrivit anchetei, gruparea ar fi avut o structură bine organizată, cu membri responsabili de producere, logistică și transport. Drogurile ar fi fost ascunse în compartimente special amenajate ale automobilelor sau camuflate în colete, inclusiv în sticle de vin. Cantitatea transportată într-un singur automobil varia între 3 și 8 kilograme, iar astfel de operațiuni ar fi fost desfășurate de aproximativ două ori pe lună.

Drogurile și substanțele depistate în cadrul operațiunii au fost ridicate înainte de a ajunge la consumatori.


Cauza urmează să fie examinată de Judecătoria Chișinău, iar procurorii PCCOCS urmează să susțină acuzațiile în baza probelor acumulate.

Citește mai departe

Moldova

Caz tragic la Cahul: Două femei au fost găsite fără viață într-un apartament.

Caz tragic la Cahul. Două femei au fost depistate fără viață într-o locuință. Totul a ieșit la iveală după ce poliția a fost sesizată de localnici care au observat un miros înțepător provenind dintr-un apartament. Vă atenționăm că urmează detalii cu puternic impact emoțional.

Publicat

La fața locului au intervenit oamenii legii, care au constatat că locuința era încuiată din interior. După ce ușa a fost deschisă forțat, în apartament au fost depistate două femei fără semne de viață — o femeie de 64 de ani și fiica acesteia, în vârstă de 36 de ani, care avea grad de dizabilitate.

Potrivit constatărilor preliminare vizuale, tânăra prezenta semne de asfixiere, în timp ce mama acesteia avea semne care ar indica o strangulare.

Totodată, în locuință a fost depistat un bilet de adio, care ar fi fost lăsat de femeia de 64 de ani. Acest aspect urmează însă să fie verificat de oamenii legii în cadrul investigației.


Corpurile neînsuflețite ale celor două femei au fost îndreptate spre expertiză medico-legală, care urmează să stabilească cu exactitate cauzele deceselor.

Polițiștii continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele tragediei și pentru a clarifica modul în care s-au produs cele întâmplate, dar și carea fost motivul care a făcut-o pe femeie să recurgă la asemenea gest disperat.

În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon indicat pe ecran, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

topul săptămânii