Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Ai zece minute să te gîndești, altfel, pozele ajung la familia ta”. Schema de șantaj, pusă pe roate de mai mulți pușcăriași din țară

Făceau cunoștință cu femei pe internet, le jurau dragoste, apoi le șantajau, estorcând de la ele 10 mii de euro. Polițiștii și procurorii au dat peste cap o schemă gestionată din mai multe pușcării din țară. Până la moment se cunoaște despre 18 astfel de episoade.

Publicat

Schema a fost demascată de poliție încă la sfârșitul lunii august, 2022, când trei pușcăriași din penitenciarele Rezina și Lipcani au fost recunoscuți drept bănuiți în cauza penală. Suplimentar, recent, au fost constatate alte 18 cazuri, în care sunt vizate persoane cu vârste de la 18 la 60 de ani. Bănuiții acționau după aceeași schemă. Își creau conturi false pe rețelele sociale, făceau cunoștință cu femei, obțineau fotografiile lor intime, după care le șantajau. Oameni legii au pus la dispoziția presei o convorbire dintre victime și suspecți.

Sumele estorcate de indivizi variau între 1.500 și 10.000 de euro, iar aceste scheme erau coordonate de lideri care-și ispășesc pedepsele în penitenciarele nr.2 ”Lipcani”, nr. 6 „Soroca” și nr. 11 „Bălți”, având drept complici mai multe persoane domiciliate în diferite raioane ale țării. Complicii aveau obligațiunea de a livra cumva telefoane mobile cu acces la internet în penitenciare, și tot ei extrăgeau banii din conturile pe care erau trimiși de victime.

Sumele obținute erau depuse pe conturile făptuitorilor, care gestionau în continuare banii prin intermediul aplicațiilor web banking.


În urma unor percheziții efectuate în celulele deținuților, au fost depistate telefoane mobile și cartele SIM, înscrisuri de ciornă și date cu privire la conturi bancare, multiple suporturi electronice, carduri bancare, bonuri fiscale și alte mijloace materiale. Dacă se va demonstra vinovăția bănuiților, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 10 ani, cu amendă de 117 500 de lei.


Advertisement

Moldova

Carambol la Ialoveni: Patru mașini au fost implicate într-un accident violent.

Trafic dat peste cap, în după-amiază zilei de 6 iunie, la intrarea în orașul Ialoveni, după ce patru mașini au fost implicate într-un accident rutier.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 13:00. Potrivit informațiilor preliminare, un șofer de 69 de ani, care intenționa să vireze din oraș spre Hîncești, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției. În urma manevrei, a fost lovit de un alt autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care circula regulamentar spre Chișinău.
Impactul a fost atât de puternic, încât una dintre mașini a fost proiectată în parapetul de pe mijlocul drumului. Cioburile și bucăți din caroserie au avariat alte două vehicule aflate în apropiere.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.
Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Circulația în zonă a fost îngreunată zeci de minute.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie greu de imaginat: Un copil de doi ani a murit strivit de aragaz, la Drochia.

Caz dramatic într-o gospodărie din raionul Drochia. Un băiețel de doar doi ani și-a pierdut viața, după ce un aragaz s-a prăbușit peste el.

Publicat

Totul s-a întâmplat în timp ce micuțul se afla acasă împreună cu familia. Potrivit poliției, copilul ar fi deschis ușa cuptorului electric încorporat și s-ar fi urcat pe ea. Greutatea sa a dezechilibrat aparatul electrocasnic, care a căzut peste el.
Impactul a fost fatal – băiatul a suferit răni grave și a decedat înainte ca echipajul medical să ajungă la fața locului.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.


Citește mai departe

Moldova

Impact devastator, în capitală: Doi copii și un adult, la spital după o tamponare violentă.

Scene de groază, în Capitală! Două mașini s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului, doi copii și un adult au ajuns la spital.

Publicat

Accidentul s-a produs în amiaza zilei de 6 iunie, pe bulevardul Dacia. Potrivit poliției, un șofer nu ar fi cedat trecerea unui alt autoturism care circula pe drumul cu prioritate.
Imaginile de la fața locului arată distrugeri serioase la ambele mașini — capotele sunt făcute zob, iar bucăți din caroserie sunt împrăștiate pe carosabil. Mai mult, în urma impactului una dintre mașini a fost proiectată pe zona verde care delimitează direcțiile de deplasare. La fața locului au intervenit rapid echipajele de poliție și ambulanțele.
Doi pasageri minori din mașina care ar fi provocat accidentul, dar și un adult au fost preluați de medici și transportați la spital pentru investigații.
Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii