Moldova
S-a dat în spectacol la bordul unui avion, apoi a bătut și a înjurat ofițerii care încercau să-l liniștească: Bărbatul a fost condamnat
La 23 ianuarie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal.
Potrivit sentinței, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a fost recunoscut vinovat, pentru huliganism și aplicarea violenței asupra unei persoane cu funcție de răspundere , stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani și 6 luni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani.
Potrivit învinuirii înaintate de procurori, inculpatul, la data de 29 august 2022, aproximativ orele 01:50, fiind în stare de ebrietate alcoolică, la bordul unei aeronave ce aparține unei companii aeriene din Republica Moldova, care efectua cursa „Londra-Chișinău”, în prezența pasagerilor și însoțitorilor de bord, a manifestat un comportament neadecvat şi a încălcat grosolan ordinea publică, exprimându-se cu cuvinte necenzurate, în privința acestora.
Pentru aplanarea conflictului, la bordul aeronavei au venit ofițerii Poliției de Frontieră, însă inculpatul a continuat acțiunile huliganice, opunând rezistență și aplicând violență față de reprezentanții legii, nesubordonându-se cerințelor acestora, iar ca rezultat, i-a cauzat vătămări corporale unui ofițer.
Instanța de judecată a aplicat în privința inculpatului, măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara, cu menținerea acesteia până la intrarea sentinței în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
Moldova
/VIDEO/ De la piață, direct în izolator. Un bărbat a fost reținut după ce a scos un pistol și a amenințat o femeie în plină zi, într-o piață din Strășeni.
De la piață, direct în izolator. Un bărbat de 52 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, după ce a scos un pistol și a amenințat o femeie în plină zi, într-o piață din Strășeni. Incidentul s-a produs pe 2 august, în jurul orei 11:00, sub privirile mai multor martori.
Poliția a fost alertată printr-un apel la 112. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că între cei doi izbucnise un conflict. La un moment dat, bărbatul a scos un obiect asemănător unui pistol și l-a îndreptat spre femeia în vârstă de 70 de ani.
În urma intervenției, polițiștii au ridicat de la suspect un pistol cu gaz. Verificările au arătat că acesta nu este înregistrat ca posesor legal de arme.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru huliganism. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele.
Femeia nu a fost rănită, însă incidentul a stârnit panică printre oamenii aflați în piață.
Moldova
Tânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.
Un tânăr a dispărut în apele Nistrului, iar câteva ore mai târziu a fost găsit fără viață. Tragedia s-a produs în dimineața de 31 iulie, pe plaja din Vadul lui Vodă.
Potrivit informațiilor oferite de IGSU, totul s-a întâmplat în jurul orei 09:40, când un grup de tineri se afla la scăldat. La un moment dat, unul dintre ei a intrat în apă și nu a mai ieșit la suprafață. Cei rămași la mal au dat alarma și au sunat imediat la 112.
La fața locului au intervenit scafandrii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au început căutările sub apă. Operațiunea a durat câteva ore.
În jurul orei 13:00, salvatorii au găsit și au scos la mal corpul neînsuflețit al tânărului, în apropiere de localitatea Pîrîta. Potrivit unor surse media, victima ar fi un tânăr de origine indiană.
Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite.
În acest context, salvatorii vin cu un nou apel către populație: oamenii sunt îndemnați să se scalde doar în locuri amenajate și supravegheate, să evite consumul de alcool înainte de a intra în apă și să nu se aventureze la distanțe mari de mal.
De asemenea, părinții sunt avertizați să nu-și lase copiii fără supraveghere, nici măcar pentru câteva clipe.
În caz de pericol, specialiștii recomandă apelarea imediată a Serviciului 112.
Moldova
Vecin cu intenții meschine: Un bărbat, condamnat după ce a drogat fosta vecină cu ajutorul unui desert.
O femeie a ajuns la spital după ce a consumat, fără să știe, un desert care conținea droguri. La aproape cinci ani de la incident, fostul său vecin, un bărbat de 29 de ani, a fost condamnat pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cazul s-a produs în decembrie 2021. Victima și inculpatul erau foști vecini și păstrau o relație de prietenie. Femeia a mers în vizită la bărbat, unde au consumat vin și alte produse alimentare. Deși inițial a refuzat dulciurile, în dimineața următoare a acceptat să guste dintr-un desert oferit de acesta.
La scurt timp după ce a plecat, femeii i s-a făcut rău. Potrivit procurorilor, bărbatul nu a solicitat imediat intervenția ambulanței, iar starea victimei s-a agravat rapid. Femeia a început să aibă convulsii și să-și piardă cunoștința, fiind salvată după ce o trecătoare a apelat Serviciul 112. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Expertizele au confirmat prezența canabisului și benzodiazepinelor în organismul femeii, iar medicii au precizat că astfel de substanțe, în combinație cu alcoolul, pot provoca convulsii, pierderea cunoștinței și chiar deces.
Ulterior, în urma unei percheziții la domiciliul inculpatului, oamenii legii au ridicat peste 10 grame de marijuana și rășină de cannabis. În instanță, bărbatul a recunoscut doar că deținea drogurile pentru consum propriu, însă a negat că le-ar fi introdus în desert.
Instanța l-a condamnat la un an de închisoare pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane. Totodată, acesta va trebui să achite victimei 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 3.000 de lei pentru cheltuieli judiciare. Pentru infracțiunea de deținere a drogurilor, inculpatul a fost liberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Migrație clandestină, anihilată: Trei moldoveni au fost reținuți în dosar și trei migranți, depistați în zona de frontieră.
-
Moldova7 zile în urmăSe zbate între viață și moarte: Un copil de cinci ani a fost lovit în plin de o mașină, la Bălți.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ „Cuib” de droguri, la Ciocana: Un bărbat din capitală și-ar fi transformat propria locuință în speluncă.
-
Moldova4 zile în urmăFlăcări uriașe pe strada Uzinelor: Zeci de pompieri, mobilizați de urgență, pentru a lichida incendiul de proporții.
-
Moldova3 zile în urmăTânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.
-
Moldova7 zile în urmăTragedie pe drum: O fată de 17 ani a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul într-un pilon electric, la Ungheni.
-
Moldova5 zile în urmăA căzut de la înălțime: O tânără, salvată și dusă la spital după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Caz șocant la Șoldănești: Un bărbat este suspectat că ar fi abuzat sexual cel puțin doi minori.
