Rețele de socializare

Moldova

Intervențiile pompierilor în 24 de ore: Ambulanțe blocate pe traseu și persoane încarcerate între fiarele mașinilor

Mai multe ambulanțe au fost ajutate de salvatori și pompieri în ultimele 24 de ore, după ce au rămas blocate pe trasee. Primul caz în care a fost necesară intervenția angajaților IGSU a avut loc în localitatea Răscăieții Vechi, raionul Șoldănești.

Publicat

Ambulanța a rămas blocată din cauza poleiului pe traseu în timp ce se îndrepta spre pacient. La fața locului au intervenit salvatorii care au reușit să acorde asistența necesară și să aducă pacientul către ambulanță, care ulterior și-a continuat drumul spre spital. Alte două situații în care au fost tractate ambulanțele s-au înregistrat la Dubovca Hîncești, dar și în raionul Florești.

În ambele cazuri ambulanțele au fost tractate, iar în ultimul caz, autovehiculul derapat de pe traseu a fost deblocat pentru a putea duce pacientul la spital. În urma acțiunilor întreprinse de salvatori, toate ambulanțele și-au continuat drumul spre pacienți.

De intervenția pompierilor a fost nevoie și în localitatea Băcioi, municipiul Chișinău în urma unui accident de circulație. Aici în urma tamponării a două autoturisme, o persoană a rămas blocată, iar salvatorii au reușit descarcerarea acesteia și predarea către serviciul de asistență medicală. La fața locului pentru misiunea de salvarea au intervenit patru echipaje de salvatori. Din cauza unui alt accident de circulație care a avut loc în orașul Hâncești, traseul a rămas blocat, fiind necesară intervenția salvatorilor pentru deblocarea de pe carosabil a unui autovehicul de model Lexus. Circumstanțele cazului se stabilesc.


În acest context, în condiții de iarnă cu temperaturi oscilante, care duc la formarea poleiului și gheții pe traseu, salvatorii îndemnă conducătorii auto să conducă cu maximă prudență și să-și echipeze corespunzător mijloacele de transport. Fiecare șofer de autovehicul trebuie să-și echipeze mașina cu cauciucuri de iarnă și să dețină în portbagaj, lanțuri și nisip, iar în situații de risc să apeleze Serviciul 112.


Moldova

Un șofer, la spital; altul, în semafor. Încă două accidente grave s-au produs pe traseele din țară.

Dimineață cu ghinion pe drumurile din țară. Un șofer a ajuns la spital, iar altul a scăpat nevătămat ca prin minune, în urma a două accidente produse la câteva zeci de minute distanță.

Publicat

Primul accident a avut loc la primele ore ale zilei de 12 septembrie, pe șoseaua Chișinău–Tighina, în orașul Sîngera. Potrivit poliției, un automobil a fost tamponat din spate și proiectat pe contrasens, unde s-a izbit violent de un alt vehicul. În urma impactului, conducătorul auto a fost transportat de urgență la spital pentru investigații medicale, iar starea sa urmează să fie evaluată de medici.

La scurt timp, în jurul orei 07:00, poliția a fost sesizată despre un alt accident, în apropierea orașului Strășeni. De această dată, un bărbat de 40 de ani, aflat la volan, a încercat să evite coliziunea cu un alt vehicul, dar a pierdut controlul asupra direcției și s-a izbit într-un semafor. Din fericire, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime sau persoane traumatizate, iar testul alcooscopic a arătat că șoferul nu consumase alcool.


Ambele cazuri sunt documentate de poliție. Oamenii legii continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele și eventualele responsabilități. Autoritățile reamintesc șoferilor să fie prudenți, mai ales în orele dimineții, când traficul este intens și riscurile de accidente cresc considerabil.


Citește mai departe

Moldova

Dublu omor în sudul țării: O femeie și un bărbat ar fi fost uciși cu sânge rece de o amică de pahar.

Scene de groază, la Cahul. O femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 34 de ani, au fost găsiți fără viață, după un conflict sângeros izbucnit în toiul unei petreceri. Dublul omor s-a produs puțin după miezul nopții, în data de 12 septembrie.

Publicat

Primul cadavru a fost descoperit pe o stradă din oraș – un bărbat căzut la pământ, cu semne clare de moarte violentă. Câteva clipe mai târziu, la doar câțiva pași, într-o locuință din apropiere, polițiștii au făcut o altă descoperire șocantă: trupul neînsuflețit al unei femei, cu aceleași leziuni provocate de un obiect ascuțit.

Potrivit anchetatorilor, victimele ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu alte persoane. Petrecerea s-a transformat însă în scandal, iar gazda, o femeie de 31 de ani, ar fi pus mâna pe un obiect ascuțit și i-ar fi atacat. Suspecta a fost reținută de polițiști și, din primele informații, aceasta s-ar afla la evidența instituțiilor medicale de specialitate.

Pe caz a fost deschis dosar penal pentru omor intenționat, faptă ce se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare sau chiar detențiune pe viață. Ancheta continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Arsenal descoperit la Cimișlia: Un bărbat, suspectat de păstrarea ilegală a armelor și munițiilor.

Polițiștii din Cimișlia au găsit un adevărat arsenal într-o locuință din oraș. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul unui bărbat de 45 de ani, oamenii legii au ridicat peste 240 de cartușe de diferit calibru, patru arme de foc și patru încărcătoare, toate deținute ilegal și fără acte permisive.

Publicat

Totodată, în casă au fost depistate și trei obiecte similare unei mine antitanc, destinate aplicațiilor. Întregul lot a fost transmis pentru expertiză la Centrul tehnico-criminalistic și de expertize judiciare al IGP.

Dacă vinovăția bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă între 2 și 6 ani de închisoare, dar și o amendă cuprinsă între 57 500 și 67 500 de lei.


Citește mai departe

topul săptămânii