Moldova
Trimis pe banca acuzaților, pentru exploatarea prin muncă „la negru” a șase angajați din Uzbekistan
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a unui învinuit care a exploatat prin muncă cetățeni ai Uzbekistanului, în decembrie 2021 – aprilie 2022, în raionul Criuleni.
Învinuitul are vârsta de 49 de ani și este fondator și conducător a două companii, cu activitate inclusiv în turnarea fontei, precum și în agricultură. Acesta a fost reținut în octombrie 2022, urmare a investigațiilor ofițerilor Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, sub conducerea procurorilor PCCOCS. Ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta a fost plasat în arest preventiv; apoi a fost eliberat sub control judiciar, chiar dacă procurorii au contestat încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Totodată, la solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost aplicat sechestru asupra casei învinuitului, peste 500.000 lei în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin această infracțiune.
Victimele sunt șase cetățeni ai Uzbekistanului, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, dintre care cu privire la exploatarea unuia autoritățile au acumulat probe ulterior reținerii administratorului. Aceștia sunt cinci bărbați, care lucrau la confecționarea ușilor și plitelor pentru sobe și o femeie care lucra în calitate de bucătar în echipă.
Munca prestată avea loc fără echiparea lor corespunzătoare și cu încălcarea măsurilor de protecție. Aceștia erau adăpostiți în spațiile aflate în proprietatea uneia din companiile învinuitului, iar hrana o primeau în contul salariului promis, cu program de la 7:00 la 18.00.
Muncitorii au sosit din Uzbekistan, cu bilete avia cumpărate de compania învinuitului din Criuleni. Acesta le-a promis salarii bune și condiții decente de muncă, cu semnarea unui contract. Peste câteva zile de la sosire, acesta le-a cerut pașapoartele pentru legalizarea muncii lor. Totuși, nici după câteva luni de muncă, nici după ce persoanele au hotărât să părăsească locul de muncă, învinuitul nu le-a restituit pașapoartele, invocând o pretinsă datorie acumulată pentru transportarea lor din Uzbechistan și adăpostirea victimelor în Moldova, solicitând de la acestea să semneze o recipisă cu datoria indicată (într-o altă limbă decât cea cunoscută de victime).
Ulterior perchezițiilor efectuate de oamenii legii, victimele au beneficiat de serviciile unui centru de plasament, unde le-a fost acordată asistență juridică, psihologică și medicală.
Urmărirea penală continuă într-un dosar separat, inclusiv în privința implicării companiilor vizate, timp în care persoanele se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Potrivit Codului penal, exploatarea prin muncă a mai multor persoane se pedepsește cu 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de până la 400.000 lei, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
Moldova
O mașină a arsa ca o torță la Cahul: la fața locului au intervenit pompierii.
Un automobil a ars aproape în totalitate, în dimineața de 9 februarie, pe strada Alexandr Pușkin din municipiul Cahul. Mașina a luat foc în timp ce se afla în mers, iar pompierii au intervenit de urgență pentru a stinge flăcările.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incendiul a izbucnit în timpul deplasării autovehiculului. La fața locului a fost trimisă o echipă de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul și să lichideze complet focul în scurt timp.
În urma incendiului, circa 90 la sută din automobil a fost distrus. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.
Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.
Moldova
Sobele fac victime: O bătrână, intoxicată cu produse de ardere după folosirea incorectă a sobei.
O femeie de 80 de ani a ajuns la spital cu intoxicație cu produsele de ardere, după ce ar fi încălcat regulile antiincendiare în timpul exploatării unei sobe de încălzit. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 8 februarie, într-o gospodărie din satul Orac, raionul Leova.
Potrivit informațiilor, femeia a suferit o intoxicație în urma utilizării necorespunzătoare a sobei. Aceasta a fost preluată de medici și transportată la spitalul raional pentru investigații. La moment, starea victimei este stabilă.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că incidentul s-ar fi produs din cauza nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor. Proprietara ar fi suprasolicitat soba, fapt ce a dus la mocnirea saltelei patului aflat în imediata apropiere.
În acest context, reprezentanții IGSU îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe regulile de utilizare a surselor de încălzire, să evite suprasolicitarea acestora și să păstreze materialele combustibile la o distanță sigură față de sursele de căldură, pentru a preveni situațiile de risc.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 291 de incendii, în urma cărora 43 de persoane și-au pierdut viața.
Moldova
/VIDEO/ Call-centru cu rulaj de milioane: Polițiștii au destructurat o amplă schemă de escrocherii și spălare de bani.
O amplă schemă de escrocherii și spălare de bani, destructurată de oamenii legii. Grupul ar fi obținut lunar aproximativ 2 milioane de dolari printr-un așa-numit „centru de apel”, folosind victime din mai multe domenii și metode sofisticate de fraudă.
Oamenii legii, împreună cu procurorii PCCOCS, au reținut 15 persoane, suspectate că ar fi implicate în această rețea infracțională. Acțiunile au avut loc pe 5 februarie, în cadrul unor percheziții care au vizat locuințele și birourile operatorilor.
Ancheta arată că suspecții se prezentau drept specialiști în tehnologiile informaționale și contactau potențiale victime pentru a le convinge să „investească” în bunuri sau tranzacții inexistente – de la terenuri pentru construcții și criptomonede, până la diverse oportunități financiare fictive. După transferul banilor, legătura cu victimele era întreruptă, iar sumele ajungeau la organizatorii grupului.
Investigațiile au scos la iveală și implicarea rețelei în spălarea banilor proveniți din activități ilegale, atât din țară, cât și din străinătate, inclusiv contrabandă cu țigări și alcool, trafic de droguri și escrocherii online. Pentru a masca proveniența fondurilor, gruparea ar fi creat firme-paravan și platforme dedicate tranzacțiilor cu criptovalută.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 25 de calculatoare și 35 de telefoane mobile, care urmează să fie supuse expertizei pentru identificarea completă a mecanismului infracțional.
Printre cei reținuți se numără persoane cu vârste între 24 și 36 de ani, din stânga Nistrului, sudul țării, dar și cetățeni străini. A fost reținut și liderul operatorilor, un bărbat de 34 de ani.
Procurorii urmează să examineze probele acumulate, să formuleze învinuirile și să ceară arest preventiv, dar și să identifice organizatorii din eșalonul superior al grupării. În paralel, autoritățile lucrează la identificarea victimelor și stabilirea prejudiciului fiecărei persoane.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Narcotice de milioane, ascunse în stufăriș: Patru bărbați, prinși în flagrant cu 8 kilograme de droguri, la Țînțăreni.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.
-
Moldova4 zile în urmă19 victime la Ulmu: O autospecială IGSU a derapat și s-a tamponat cu un microbuz.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Call-centru cu rulaj de milioane: Polițiștii au destructurat o amplă schemă de escrocherii și spălare de bani.
-
Moldova5 zile în urmă350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
-
Moldova6 zile în urmăAccident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
-
Moldova4 zile în urmăColiziune mortală la Orhei: Un șofer a murit după ce a derapat cu mașina și s-a tamponat cu un camion.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Migrație ilegală, dejucată la Ungheni: Patru moldoveni ar fi încercat să scoată ilegal din țară cinci cetățeni străini.
