Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Noi detalii în dosarul reținerii a trei angajați vamali și un broker. Dintr-o singură casetă de siguranță au fost ridicați circa 675 000 de lei

Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a ridicat mijloace bănești, echivalente cu circa 675 000 de lei, în cadrul cauzei penale în care sunt cercetați trei angajați ai Serviciului Vamal și un broker. Este vorba despre 5000 de euro și 29 950 de dolari, depuși într-o entitate bancară în casetă de siguranță, care aparțin familiei unuia dintre figuranții din dosar.

Publicat

Potrivit ordonanței, percheziția a fost autorizată în scopul verificării informației privind deținerea de către învinuit a obiectelor sau valorilor, rezultate din infracțiunea incriminată, și care eventual pot fi supuse confiscării speciale sau extinse. În prezent, banii ridicați sunt supuși expertizei, ulterior urmând să fie stabilită proveniența acestora.

Amintim că, cei trei angajați vamali și brokerul, reținuți acum o săptămână de CNA și Procuratura Anticorupție, se află în arest preventiv. Aceștia sunt învinuiți de comiterea infracțiunilor de corupere prin pretinderea și primirea de mijloace financiare de la agenți economici pentru organizarea diminuării valorii în vamă a mărfurilor introduse în Republica Moldova.


Advertisement

Moldova

ANSA avertizează: sezonul ciupercilor a început, iar odată cu acesta cresc și riscurile pentru sănătate.

A început sezonul ciupercilor, iar odată cu el crește semnificativ și riscul de intoxicațiilor. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă populației să evite culesul individual și să nu cumpere ciuperci de la persoane neautorizate.

Publicat

Pentru presă reprezentanții ANSA au precizat că există multe ciuperci toxice sau care seamănă foarte mult cu cele comestibile și că nici persoanele experimentate nu sunt ferite de greșeli.

Specialiștii atrag atenția că metodele tradiționale de verificare a comestibilității ciupercilor, precum testul cu lapte sau cu ceapă, nu mai sunt sigure.

De asemenea, aceștia recomandă să fie evitate ciupercile moi sau cu urme de viermi și, dacă sunt cumpărate din comerț, să fie păstrate în ambalajul original până la preparare.


Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut au fost raportate circa 250 de cazuri de toxiinfecții cu ciuperci, afectând aproape 400 de persoane, dintre care 41 de copii. Autoritățile reamintesc că prevenția și atenția sunt esențiale pentru evitarea intoxicărilor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Contrabandă cu iz de tutun: Peste 50.000 de țigarete, depistate de oamenii legii pe malul Prutului.

Contrabandist cu iz de tutun. Un bărbat a fost reținut de polițiștii de frontieră chiar la locul faptei. Potrivit forțelor de ordine, în urma unor măsuri speciale de investigație întreprinse recent de polițiștii de frontieră, sub coordonarea Procuraturii Hîncești – Oficiul Leova, au dejucat o tentativă de contrabandă pe malul râului Prut la frontiera de stat cu România.

Publicat

În cadrul operațiunii au fost depistate peste 50.000 de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova, în valoare estimativă de peste 100.000 de lei, două autoturisme, iar un conațional, suspectat de implicare în activitatea infracțională, a fost reținut.

Ulterior reținerii, toate probere depistaete și ridicate au fost plasate pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leova. Acum, cercetările continuă sub toate aspectele legale pentru identificarea altor persoane implicate în schema de contrabandă cu produse de tutungerie și destructurarea rețelei infracționale.

De menționat că persoana reținută beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea documentării complete a cazului și identificării altor persoane implicate.


În speță, Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să contribuie activ la menținerea securității statului, semnalând orice activitate suspectă observată în zona de frontieră.


Citește mai departe

Moldova

A murit în chinuri groaznice: O femeie a decedat, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de propiul soț.

O femeie de 41 de ani din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, și-a pierdut viața în chinuri groaznice, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de soțul ei. Cazul tragic s-a produs în seara zilei de 22 septembrie, în jurul orei 21:00.

Publicat

Victima a fost găsită pe o stradă din localitate, în stare de inconștiență. Potrivit poliției, femeia ar fi fost maltratată de soțul său, un bărbat de 47 de ani. Ea a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Dondușeni, însă medicii nu i-au mai putut salva viața. În urma traumelor suferite, femeia a decedat la scurt timp.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru violență în familie soldată cu deces. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele acestei tragedii.


Citește mai departe

topul săptămânii