Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Șoferița care a lovit fetița de 10 ani la Fălești, decedată apoi la spital, cercetată în stare de libertate

Publicat

Șoferița de 24 de ani, care a spulberat copila de 10 ani pe o trecere de pietoni din Fălești, este cercetată penal în libertate. Despre aceasta a declarat pentru UNIMEDIA, Eugenia Molceanov, ofițera de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție Fălești. Copila s-a stins din viață pe patul de spital, câteva ore mai târziu după impact. Între timp, bloggerul Eugen Luchianiuc a publicat imagini cu automobilul șoferiței, după accident.

Martori ai accidentului au declarat pentru UNIMEDIA că șoferița ar fi protejată de organele de drept. Însăși informațiile despre tragedie au ieșit la iveală după ce redacția noastră a fost sesizată de oameni, care nu-și doreau ca acest caz să fie mușamalizat, peste două zile de la producerea accidentului.

La rândul său, poliția neagă acuzațiile despre o eventuală protecție pentru tânăra care era la volan și declară că oamenii legii cercetează toate circumstanțele.


Potrivit ofițerei Molceanov, pe acest caz a fost deschis un dosar penal, iar femeia riscă până la 7 ani de închisoare, conform legislației în vigoare.

Sursa Foto: Luchianiuc.com

echipa.md


Advertisement

Moldova

Tragedie în Italia: o adolescentă din Moldova, a fost spulberată de o camionetă, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni.

Durere fără margini pentru o familie din Republica Moldova. O adolescentă de doar 14 ani, stabilită cu părinții în Italia, a fost ucisă pe loc, în seara de 7 iunie, în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni, în orașul Tolentino, din regiunea Marche. Adolescenta se afla alături de prietenul ei, un băiat de 16 ani, când o camionetă a venit cu viteză și i-a lovit în plin.

Publicat

Impactul a fost devastator: fata a fost aruncată la câțiva metri distanță și a murit pe loc. Prietenul ei a fost grav rănit și a fost transportat cu elicopterul la spital, unde se află sub supravegherea medicilor.
Șoferul, un bărbat de 40 de ani, este în stare de șoc și a fost internat pentru observație. Poliția italiană a deschis o anchetă pentru omor rutier, iar martorii spun că totul s-a petrecut într-o clipă.
Primăria din Tolentino a declarat zi de doliu marți, 10 iunie, când vor avea loc funeraliile. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani luna viitoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Speluncă de droguri, la Cricova: Consum ilegal de substanțe, sub acoperișul unui bărbat de 48 de ani.

Un bărbat de 48 de ani din Cricova este cercetat penal, după ce polițiștii au descoperit că își transformase locuința într-un adevărat cuib pentru consumatorii de droguri. Oamenii legii spun că acesta le-ar fi oferit în mod repetat adăpost unor persoane care veneau să consume substanțe interzise chiar în casa lui.

Publicat

Perchezițiile desfășurate de oamenii legii au scos la iveală o adevărată speluncă: pachețele zip-lock cu o substanță sub formă de praf, seringi folosite, dar și mai multe dispozitive artizanale folosite la inhalarea drogurilor. Totodată, au fost ridicați și 4000 de lei, bani suspectați a proveni din activități ilegale.
Toate obiectele au fost trimise spre expertizare la Centrul Tehnico-Criminalistic și de Expertize Judiciare al IGP.
Acum, bărbatul riscă până la patru ani de închisoare pentru organizarea unui loc destinat consumului ilicit de droguri.


Citește mai departe

Moldova

Deflagrație într-un garaj, la Bălți: O femeie și o fetiță de 11 ani, rănite după ce o butelie cu gaz a explodat.

Clipe de groază în municipiul Bălți! O femeie și o copilă de doar 11 ani au ajuns la spital cu arsuri pe mâini și față, după ce o butelie cu gaz a explodat într-un garaj. Deflagrația s-a produs în seara zilei de 8 iunie, într-o zonă de garaje.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat din cauza unui furtun defect. Potrivit primelor cercetări, gazul s-ar fi scurs, iar la un moment dat butelia a explodat. Din fericire, nu a izbucnit și un incendiu.
Echipele de pompieri și medici au intervenit rapid la fața locului. Victimele — o femeie de 33 de ani și o minoră — au fost găsite în apropierea garajului, cu arsuri de gradul I și II pe membre și față. Ambele au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Specialiștii avertizează din nou că folosirea necorespunzătoare a buteliilor poate duce la tragedii. Ei recomandă ca recipientele cu gaz să fie păstrate doar în exterior, în cutii metalice, la cel puțin cinci metri de intrări sau surse de foc.
Autoritățile au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs deflagrația.


Citește mai departe

topul săptămânii