Moldova
/VIDEO/ Trei persoane – reținute pentru trafic de droguri, primite din Germania. Au fost ridicate narcotice de peste 500.000 de lei
Ofițerii Direcției antidrog ai Inspectoratului național de investigații, cei ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat activitatea infracțională a unui grup infracțional care primea droguri din Germania, spre vânzare în Moldova, prin intermediul magazinelor cu activitate pe internet.
Cei trei tineri, cu vârstele cuprinse între 21 și 23 ani, sunt din Chișinău și au fost documentați de oamenii legii timp de trei luni. Astfel, autoritățile au stabilit faptul că aceștia primeau pastile Ecstasy transportate în pachete nesupravegheate de pe ruta internațională de pasageri Germania-Moldova. Ulterior, acestea erau depozitate într-o casă de la periferia Chișinăului, unde era divizate în doze, pentru ca mai apoi să fie distribuite în locațiile de unde urmau să fie preluate de clienți.
Bănuiții au fost reținuți în flagrant, în data de 16 noiembrie curent, în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri. Au urmat percheziții la domiciliile acestora, unde au fost depistate și ridicate telefoane mobile și cartele telefonice utilizate la comiterea infracțiunii, cartele bancare, pachețele de tip zip-lock destinate pentru ambalarea drogurilor, rulouri cu bandă izolantă, cântare la scara mică, precum și 1900 pastile Ecstasy, precum și alte droguri de tip timbre LSD, în număr de 45 unități.
Per total, potrivit datelor din dosarul penal, de la începutul anului 2022, grupul infracțional a primit peste 14.000 pastile Ecstasy și 2.000 timbre LSD, care au fost plasate în ascunzișuri în Chișinău. Valoarea drogurilor scoase din circuit depășește suma de 500.000 lei. Ulterior reținerii bănuiților, la solicitarea procurorilor PCCOCS, cei trei au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Investigațiile continuă, în vederea tragerii la răspundere a complicilor acestora.
Moldova
/VIDEO/ Marijuana de milioane, ridicată la Orhei: Un bărbat din Furceni, reținut după ce polițiștii au găsit 11 kg de droguri în gospodăria sa.
Marijuana în valoare de câteva milioane de lei a fost scoasă din circuit de polițiștii din Orhei, în urma unei percheziții la domiciliul unui bărbat de 63 de ani din satul Furceni.
Potrivit oamenilor legii, în cadrul descinderilor, polițiștii au depistat și ridicat aproximativ 11 kilograme de marijuana, dar și plante și semințe de cannabis. De asemenea, în locuința suspectului a fost găsit un dispozitiv artizanal destinat consumului de droguri.
Valoarea estimativă a substanțelor narcotice, pe piața ilicită, se ridică la aproximativ 5 milioane de lei.
Bărbatul de 63 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani.
Substanțele ridicate au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului.
Moldova
Coliziune în lanț la Sîngera: Trei persoane au fost rănite după ce un șofer ar fi ieșit pe contrasens.
Dimineață cu ghinion la intrarea în orașul Sîngera: mai multe persoane au ajuns la spital după un accident în lanț.
Impactul s-a produs în dimineața zilei de 31 martie, în jurul orei 08:00. La fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe.
Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 52 de ani, aflat la volanul unui automobil, în timp ce se deplasa pe traseu, din motive care urmează a fi stabilite, ar fi ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un alt vehicul, condus de un bărbat de 34 de ani. În urma impactului puternic, unul dintre automobile a fost proiectat într-un alt mijloc de transport.
În urma accidentului, șoferul care ar fi provocat impactul, pasagerul acestuia, dar și conducătorul celui de-al treilea vehicul au suferit diverse traumatisme. Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportate la spital pentru investigații și tratament.
Polițiștii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
A băgat doi oameni în spital: Un șofer fără permis auto a provocat un accident grav în Chișinău.
Un șofer de 18 ani, fără permis de conducere, a urcat la volan și a băgat doi oameni în spital.
Totul s-a întâmplat în seara de 30 martie, aproape de miezul nopții, la intersecția străzilor Mihail Sadoveanu și Alecu Russo din municipiul Chișinău.
Potrivit poliției, tânărul de 18 ani, care nu avea dreptul de a conduce, a pierdut controlul automobilului și a intrat în coliziune cu un alt vehicul, care ulterior a fost proiectat într-un al treilea autoturism aflat pe traseu.
În urma impactului, doi pasageri, bărbați de 24 și 32 de ani, au suferit traumatisme și au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Vehiculele implicate au fost grav avariate, iar automobilul condus de tânăr a fost ridicat și dus la parcarea specială a poliției.
Oamenii legii investighează cazul.
-
Moldova4 zile în urmăFocuri de armă asupra unui troleibuz din capitală: aproximativ 70 de călători se aflau în salon în momentul incidentului.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/Peste 650 de permise auto, anulate: Candidații au fost surprinși încercând să fraudeze examenul teoretic.
-
Moldova5 zile în urmăTrei persoane, la spital: Un microbuz s-a izbit într-un pilon, la Peresecina.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Narcotice și urmărire ca în filme la Stăuceni: Doi tineri au încercat să fugă de poliție, tamponând mașina acestora.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Administratorul canalului de Telegram ilegal „Car Vertical” – reținut, iar canalul – închis. Sunt cercetate penal 10 persoane, după publicarea imaginilor intime a peste 1900 de femei.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ „Spărgeau” apartamente: Doi hoți de locuințe, reținuți după un furt de peste 650 de mii de lei.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Șofer teribilist, sancționat: Un tânăr de 20 de ani s-a filmat conducând cu aproape 200 km/h pe bulevardul Dacia.
-
Moldova24 de ore în urmă/VIDEO/ Evaziune de milioane în capitală: O firmă de chirie și leasing auto ar fi ascuns circa 6 milioane de lei de stat.
