Moldova
/FOTO/ Alertă la Fălești: Braconier prins după ce a vânat două căprioare
Urmare a unei sesizări telefonice parvenite de la un locuitor a satului Natalievca, înregistrată la Inspecția pentru Protecția Mediului Fălești, cu privire la dobândirea prin braconaj a două căprioare.
O echipă de inspector s-au deplasat la fața locului, la verificarea efectuată s-au identificat resturile de caprioară în gospodăria cetățeanului B.A, fiind anunțat serviciul de urgență 112.
Conform anexei nr.6, legea Regnului animal nr.439 din 27.04.1995, privind pagubele cauzate de către persoanele fizice și juridice prin vânarea, dobândirea, comercializarea, posesiunea și export ilicit sau prin nimicirea animalelor de vânat din Republica Moldova, prejudiciul cauzat constituie suma de 25 000 lei.
Inspecția pentru Protecția Mediului Fălești, a transmis sesizarea Procuraturii raionului Fălești, pentru investigarea acțiunilor ilegale sub prisma art.233, Cod penal al Republicii Moldova nr.985 din 18.04.2002.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că vînatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), dacă acesta a cauzat daune ce depăşesc 200 de unităţi convenţionale, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Aceeaşi acţiune săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană publică ori de o persoană cu funcţie de demnitate publică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 700 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de pînă la 3 ani, sau cu închisoare de la 3 la 5 ani.

Moldova
Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.
Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.
Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.
Moldova
Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova
Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.
Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.
În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.
Moldova
Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.
Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.
Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.
Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.
-
Moldova6 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora16 ore în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova6 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova11 ore în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova3 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova3 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
