Moldova
Peste 70 de moldoveni, blocați într-un autocar timp de 5 zile, din cauza poliției din Germania
De miercuri, 9 noiembrie, un autocar cu 72 de pasageri (supraetajat), care aparține companiei de transporturi „Miloș-Tur”, și care circula pe itinerarul Chișinău-Paris, este reținut în Germania, pe motiv că unitatea de transport ar circula făcând uz de acte false.

Despre cele întâmplate a relatat Ziarul de Gardă. Potrivit sursei, redacția a fost contactată de pasagerii acestui autocar, care ne-au povestit că se confruntă cu probleme grave, dat fiind că, a cincea zi deja, nu pot ajunge la destinație, fiind nevoiți să înnopteze în autocar, în condiții complicate, pe timp de iarnă.
ZdG a contactat reprezentanții companiei „Miloș-Tur”, solicitându-i să ne spună ce acțiuni sunt întreprinse pentru remedierea problemelor, în ce stare se află acum călătorii și când aceștia și-ar putea relua călătoria.
Radu Crețu, reprezentantul „Miloș-Tur” ne-a comunicat că „în urma unor plângeri ale unei companii concurente către autoritățile germane, autocarul a fost oprit pentru control amănunțit”. Crețu susține că problemele ar fi apărut din cauza că „Miloș-Tur” ar comercializa bilete la prețuri Low Cost.
„În urma controlului efectuat de poliția germană, după prezentarea tuturor actelor permisive emise de către autoritățile R. Moldova, poliția a decis că actele ar fi false, aplicând o amendă în marime de 4900€. În consecință, avocații companiei din Germania au atacat decizia, dar până la pronunțarea instanței de judecată autocarul nu se poate deplasa cu pasageri”, ne-a declarat Radu Crețu.
Reprezentantul „Miloș-Tur” afirmă că pentru pasageri s-au întreprins acțiuni pentru organizarea transportului în continuare, până la destinație. Radu Crețu ne-a prezentat copii ale biletelor de călătorie din care reiese că o parte dintre călători vor pleca din Gara Mannheim, Germania, spre Paris mâine dimineață la ora 6.55, urmând ca tot mâine să ajungă la destinație, după 5 zile de așteptări. Potrivit lui Radu Crețu, pasagerilor le-a fost asigurată hrana.
Moldova
Tragedie la Hîncești: Un minor de 14 ani a decedat într-un cumplit accident de motocicletă
Tragedie de neimaginar într-o familie din raionul Hîncești: Un băiat de 14 ani a decedat în această dimineață, după ce a ajuns cu motocicleta într-un copac.

Accidentul rutier s-a produs pe traseul care leagă localitățile Ivanovca și Cățeleni din raionul Hîncești.
Potrivit informațiilor, un minor care se deplasa cu o motocicletă fără numere de înmatriculare și fără permis de conducere a pierdut controlul asupra vehiculului, a derapat de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului.
Conform primelor cercetări, minorul de 14 ani ar fi luat motocicleta fratelui său mai mare, fără permisiunea acestuia, cumpărată acum câteva zile.
Poliția întreprinde toate acțiunile necesare pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale producerii tragediei.
Moldova
Nouă percheziții la anturajul lui Kitaeț: „Vova Davai”, reținut pentru gestionarea „visteriei criminale”
În perioada 2–3 septembrie 2025, oamenii legii au desfășurat o operațiune de amploare împotriva anturajului așa-zisului „hoț în lege” Kitaeț.

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, împreună cu procurorii Procuraturii Hîncești – oficiul Leova, au efectuat nouă percheziții la domiciliile și în automobilele unor persoane suspectate că ar fi implicate în activitățile unei organizații criminale bine structurate.
În urma descinderilor, au fost ridicate trei automobile de lux, sume importante de bani, telefoane mobile, muniții și alte bunuri relevante pentru anchetă, valoarea totală a acestora depășind 2 milioane de lei.
Potrivit anchetei, două persoane apropiate lui Kitaeț au fost recunoscute în calitate de învinuiți. Printre ele se numără și individul cunoscut sub pseudonimul „Vova Davai”, descris drept supraveghetor al activităților ilegale derulate de grupările criminale afiliate și responsabil de gestionarea așa-numitei „visterii criminale”. În această „casierie neagră” s-ar fi acumulat lunar peste 100 000 de dolari proveniți din activități ilicite.
Doi bărbați de 30 și 34 de ani, domiciliați în Chișinău, au fost reținuți și sunt cercetați pentru complicitate la crearea și conducerea unei organizații criminale. Infracțiunea este prevăzută de art. 284 alin. (1) din Codul Penal și se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani.
Autoritățile anunță că investigațiile continuă, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a victimelor care ar fi avut de suferit în urma activităților ilegale ale acestei grupări.
Moldova
Accident grav la Anenii Noi: biciclist lovit de un BMW, transportat inconștient la spital
Un accident rutier s-a produs astăzi, 4 septembrie, în jurul orei 13:00, pe traseul R-2, în apropiere de localitatea Chetrosu, raionul Anenii Noi.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un tânăr de 24 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca BMW, ar fi tamponat un biciclist în vârstă de 35 de ani, care traversa drumul neregulamentar.
În urma impactului, biciclistul a suferit traumatisme grave și a fost transportat în stare de inconștiență la Spitalul Raional Anenii Noi, unde medicii îi acordă îngrijirile necesare.
Șoferul a fost supus testului de alcoolemie, rezultatul fiind negativ. Totuși, pe caz a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Poliția reamintește participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație, atât de către șoferi, cât și de către bicicliști sau pietoni, pentru a preveni tragediile pe drumuri.
-
Diaspora2 zile în urmă
Accident de coșmar, soldat cu decesul a trei cetățeni ai R. Moldova, în România
-
Moldovao zi în urmă
Ambuteiaje și nervi întinși la maxim în centrul capitalei. Două troleibuze și o mașină nu au încăput pe aceeași bandă
-
Moldovao zi în urmă
Accident grav la Anenii Noi: biciclist lovit de un BMW, transportat inconștient la spital
-
Moldova13 ore în urmă
Nouă percheziții la anturajul lui Kitaeț: „Vova Davai”, reținut pentru gestionarea „visteriei criminale”
-
Moldova12 ore în urmă
Tragedie la Hîncești: Un minor de 14 ani a decedat într-un cumplit accident de motocicletă
-
Moldova2 zile în urmă
Accident grav în raionul Glodeni, soldat cu un adolescent rănit: Unul dintre vehicule era condus de un minor
-
Diaspora3 zile în urmă
Pericol de explozie în urma unui accident, în România: La volan se afla un șofer din R. Moldova
-
Moldovao zi în urmă
Noi detalii de la accidentul din Botoșani, unde trei cetǎțeni moldoveni au murit, iar o a patra este în stare gravă: Șoferul mașinii ar fi adormit la volan