Rețele de socializare

Moldova

Un moment pentru viața Olgăi! Tânăra mamă a trei copii suferă de o boală grea și are nevoie de ajutorul nostru

Olga este o tânără din capitală, mamă a trei copii, care suferă de o boală grea și cere ajutorul oamenilor pentru a-și putea cumpăra în continuare medicamentele extrem de scumpe.

Publicat

Aceasta a lăsat un mesaj emoționant pe un site de caritate, în care cere ajutorul celor care au posibilitatea să o ajute.

„Sunt mămică a trei minunați copilași. În familia noastră s-a întâmplat o tragedie, mi-a fost depistat cancer de piele (melanom), cel mai agresiv cancer – regele tuturor cancerelor. Boala a progresat foarte repede. După o tomografie au fost depistate metastaze la cap, mi-au fost prescrise pastile si imunoterapie, diverse investigații la fiecare 2-3 luni care costă enorm de scump.

Atunci am înțeles cu adevărat ce înseamnă viața, că trebuie să lupt, să fiu puternică ca să-mi pot crește copilașii, să mă bucur de orice clipă cu ei. Mă rog la oamenii cu suflet mare și credință în Dumnezeu să mă ajute să-mi continui tratamentul care e costisitor pentru familia mea.


Dați-mi, vă implor, o șansă la viață!!!”. 

Orice donație, orice gest va fi un mare ajutor pentru Olga și pentru familia ei, pentru ca ea să rămână alături de soț și de cei trei copii ai săi.

Va rugăm nu treceți cu vederea această poveste. Orice share contează. Orice leuț donat e o speranța.


Doritorii de a dona pentru Olga o pot face pe site-ul Mcharity.org.

Expediați un SMS cu conținutul 092 la 9005 ( abonații Unite ) pentru a dona: 45 lei

Sună la numărul (0)900 09005 pentru apel voce din rețelele fixe, mobile Moldtelecom pentru a dona: 45 lei


Paypal
office@mcharity.org – notați pentru Olga Bolea

Revolut
IBAN: LT43 3250 0579 3096 9989
SWIFT: REVOLT21
Notați în comentariu – pentru Olga Bolea


MDL
Beneficiar: Fundația MCharity
Swift: AGRNMD2X
IBAN: MD22AG000000022514454458
DESTINAȚIA PLAȚII: pentru Olga Bolea

USD
Beneficiar: Fundația MCharity
Swift: AGRNMD2X
IBAN: MD54AG000000022514454464
DESTINAȚIA PLAȚII: pentru Olga Bolea

EUR
Beneficiar: Fundația MCharity
Swift: AGRNMD2X
IBAN: MD81AG000000022514454463
DESTINAȚIA PLAȚII: pentru Olga Bolea

Moldova

Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.

O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.

Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.


Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.

În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.

Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.

Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.

Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.


Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.

Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.

Publicat

Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.

La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.

În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.


Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.


Citește mai departe

topul săptămânii