Rețele de socializare

Moldova

Ar fi atacat un trecător și l-a bătut crunt în încercarea de a-i fura geanta. Un bărbat de 34 de ani, condamnat pentru tâlhărie

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 28 octombrie 2022, un tânăr în vârstă de 34 de ani, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (art. 42 alin (2) și art.188 alin. (2) lit.b) din Codul penal). S-a stabilit că în temeiul art.90/1 din Codul penal, prima parte a pedepsei – 3 ani urmează a fi executată în penitenciar de tip semiînchis, iar restul pedepsei – 2 ani și 4 luni se suspendă condiționat pe o perioadă de probațiune de 4 ani.

Publicat

Potrivit actului de învinuire, inculpatul a fost acuzat că, la data de 28 iulie 2022, de comun acord cu un alt tânăr, au urmărit victima de la o stație de troleibuz din sectorul Ciocana al capitalei și prin surprindere, au apucat-o de gât și au doborât-o jos, i-au aplicat mai multe lovituri peste diferite regiuni ale corpului, după care, au încercat să-i sustragă geanta în care se aflau cardul bancar și telefonul, acțiuni care nu și-au produs efectul, din motiv că au intervenit trecătorii de pe stradă.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor de care a fost acuzat, prin urmare, judecata pe acest caz, s-a realizat conform unei proceduri simplificare.

Din motiv că celălalt învinuit nu și-a recunoscut vina, cauza penală în privința ultimului a fost disjungată într-o procedură separată.


Menționăm că sentința nu este definitivă și acuzatorii de stat consideră că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă și urmează să o conteste cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Moldova

Bătaie în mijlocul șoselei, la Telecentru: Poliția a inițiat un proces penal „pentru huliganism”

O scenă violentă a avut loc noaptea trecută în sectorul Telecentru din capitală, unde un bărbat a fost doborât la pământ de un taximetru, după ce acesta împreună cu o femeie s-au luat la bătaie cu șoferul chiar în mijlocul străzii.

Publicat

Incidentul, filmat de un trecător, s-a transformat într-un scandal de proporții, însoțit de înjurături și lovituri.

După ce imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare, poliția a venit cu precizări.


„Ieri, în jurul orei 21:30, Poliția a fost sesizată despre un conflict produs pe șos. Hîncești din Chișinău.

La fața locului s-a stabilit că între un taximetrist și pasagerul său s-a iscat un conflict, iar, conform circumstanțelor preliminare, conducătorul auto l-ar fi tamponat pe pasager cu vehiculul pe care îl conduce.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru huliganism. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a comunicat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic.


Citește mai departe

Moldova

Incident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare

Un incident s-a produs pe 5 decembrie, în jurul orei 21:30, la Sectorul Poliției de Frontieră „Lopatnic”, Direcția regională Nord.

Publicat

Un angajat aflat în serviciu s-a auto-rănit cu arma din dotare, fiind găsit la sol cu o plagă prin împușcare la nivelul maxilarului.

Victima a fost transportată de urgență la spital și primește îngrijiri medicale; starea sa este stabilă, iar viața nu îi este pusă în pericol.

Poliția de Frontieră investighează circumstanțele incidentului și va oferi informații suplimentare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tânăra dispărută în Chișinău, găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani

Tânăra de 26 de ani, soție de polițist, dispărută în noaptea de 3 decembrie, a fost găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani, în raionul Ialoveni.

Publicat

Potrivit surselor PulsMedia.MD, cadavrul a fost descoperit de oamenii legii pe marginea traseului, iar medicul-legist nu a depistat preliminar semne vizibile de moarte violentă. Versiunea principală analizată este cea a suicidului, tânăra fiind suspectată că ar fi ingerat pastile.

Cristina Talpă, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat informațiile privind descoperirea cadavrului, precum și faptul că în prezent este luată în calcul ipoteza sinuciderii.

Ulterior, Eugen Luchianiuc a scris pe canalul său de Telegram că tânăra ar fi plecat de acasă chiar în ziua în care fratele ei împlinea 18 ani, acesta suferind recent un accident cu motocicleta primită cadou de la părinți.


Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală, unde urmează să fie stabilită cauza exactă a morții, iar poliția a inițiat un proces penal pentru elucidarea tuturor circumstanțelor tragediei.


Citește mai departe

topul săptămânii