Rețele de socializare

Moldova

Intoxicații, traume și hipotermii. Aproape 14.000 de persoane au solicitat intervenția ambulanțelor

Urgențe cardiace și respiratorii, traumatisme și intoxicații. Sunt doar unele din cauzele din care aproape 14 mii de persoane au solicitat intervenția ambulanțelor pe parcursul săptămânii precedente.

Publicat

Potrivit centrului național de asistență medicală urgentă prespitalicească cele mai multe intervenții au fost la pacienții cu urgențe cardiologice, patologii neurologice, accidente vasculare cerebrale; urgențe respiratorii, și urgențe traumatologice. Iar în 37 de cazuri s-a intervenit pe motivul urgențelor toxice, mai exact fiind vorba despre 14 intoxicații cu medicamente, 10 cu alcool trei cu ciuperci.

Totodată, ambulanțele au fost solicitate și la locul comiterii a 67 de accidente rutiere în urma cărora au avut de suferit 76 persoane. După acordarea asistenței medicale la fața locului, 69 pacienți, inclusiv 15 copii cu diverse traumatisme au fost transportați la spital.

De asemenea, medicii cu ambulanțele au intervenit în 23 de cazuri de combustie, inclusiv la 9 copii, dar și în 2 cazuri de hipotermie. Dintre cele aproape 14.000 de persoane care au chemat ambulanța, 5.532 de pacienți, dintre care 1.298 copii au fost transportați la spital.

echipa.md


Advertisement

Moldova

S-ar fi lovit la cap în piscină: Un copil de 3 ani din Moldova a murit într-un spital din Italia.

Durere fără margini pentru o familie de moldoveni. Copilul lor în vârstă de doar trei ani a murit într-un spital din Torino, Italia, după ce s-a lovit la cap în piscină.

Publicat

Potrivit presei italiene, cazul s-a produs în data de 23 august.

Băiatul ar fi fost găsit de tatăl său pe fundul piscinei unei pensiuni unde familia era cazată. Presa locală mai scrie că, micuțul s-ar fi lovit la cap în timp ce se juca, înainte de ajunge sub apă.

Copilul a fost transportat în stare gravă la spitalul Regina Margherita din Torino. Medicii au depus toate eforturile pentru a-i salva viața, însă din nefericire în data de 26 august micuțul a decedat pe patul de spital.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Descinderi inopinate, la Nisporeni: Arsenal de arme și muniții, ridicat de polițiști.

Descinderi de amploare la Nisporeni. Polițiștii au găsit un adevărat arsenal de arme și muniții în urma a două percheziții domiciliare.

Publicat

Primele percheziții au avut loc în satul Iurceni, la domiciliul unui bărbat de 32 de ani. Acolo, oamenii legii au depistat cinci arme de foc – patru dintre ele de modele necunoscute și două dotate cu lunetă –, trei paturi de armă, șapte țevi, un pistol, dar și cinci centuri cu muniție diversă. În plus, au fost ridicate zeci de cutii cu cartușe și alice de diferite calibre, precum și dispozitive optice performante, printre care un binoclu și un termovizor. Bărbatul deținea și mai multe piese și accesorii pentru arme, toate păstrate ilegal.

Cea de-a doua percheziție s-a desfășurat în orașul Nisporeni, în locuința unui bărbat de 48 de ani. De acolo, polițiștii au ridicat o armă de vânătoare, o armă de model necunoscut, 10 cartușe, o centură cu 20 de cartușe și mai multe gloanțe pentru arme pneumatice.

Toate bunurile au fost confiscate și transmise la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP pentru expertiză balistică. Poliția a deschis anchetă pentru stabilirea provenienței armelor și a scopului pentru care erau păstrate. Cei doi bărbați riscă dosare penale pentru deținere ilegală de arme și muniții.



Citește mai departe

Moldova

Întâlnire cu final sângeros: Un bărbat ar fi fost ucis cu sânge rece de un consătean, la Cahul.

Întâlnire cu final sângeros, în sudul țării. Un bărbat de 56 de ani și-a pierdut viața în urma unui conflict izbucnit între el și un consătean. Crima s-a produs în data de 25 august, în satul Baurci din raionul Ceadîr-Lunga.

Publicat

Potrivit poliției, în timpul altercației, suspectul – un bărbat de aceeași vârstă – i-ar fi aplicat victimei o lovitură cu un obiect ascuțit. Rănitul a fost transportat la Spitalul Raional Ceadîr-Lunga, însă, din cauza leziunilor primite, a decedat.

Agresorul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele tragediei.


Citește mai departe

topul săptămânii