Moldova
/VIDEO/ Pedeapsă imediată, livrată de poliţia din Moldova unui şofer de Tesla, care a decis să ocolească traficul în aşteptare
De mai mult timp, în Chişinău există un număr mare de străzi centrale şi importante, care au câte o bandă dedicată exclusiv transportului public, iar pe acolo mai pot circula şi bicicletele, conform ultimelor modificări în regulamentul rutier.

Totuşi, deşi majoritatea şoferilor respectă aceste benzi chiar şi atunci când e ambuteiaj, mai există şoferi care încalcă regulile şi gonesc pe acele benzi dedicate, în dorinţa de a ocoli traficul, transmite Piataauto.MD.
O asemenea situaţie a fost surprinsă de curând pe strada Ion Creangă. Banda de transport public era liberă, chiar şi o maşină de poliţie aşteptând în trafic cu toţi ceilalţi. Totuşi, un şofer de Tesla a decis că ar putea fi mai rapid şi mai şmecher, ocolind rapid traficul pe acea bandă. Doar că maşina de poliţie care stătea în fluxul de trafic a aprins imediat girofarul şi s-a luat după Tesla.
Şoferul de Tesla a continuat să mai înainteze până spre intersecţie, lăsând impresia că ar putea începe o urmărire, dar, totuşi, în zona intersecţiei de mai departe maşina a fost oprită şi poliţia a aplica amenda şi punctele de penalizare celui de la volanul Tesla. Vezi situaţia surprinsă în video-ul de mai jos.
Moldova
Șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal, reținuți de CNA într-un dosar de corupere pasivă în circumstanțe agravante.
Șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal, reținuți de CNA într-un dosar de corupere pasivă în circumstanțe agravante. Obiectul mitei – peste 40 000 de dolari.

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, șeful Biroului Vamal Centru și brokerul, împreună cu alte persoane, identitatea cărora la moment nu poate fi dezvăluită, ar fi primit în mai multe tranșe suma de peste 40 000 de dolari, bani care erau destinați pentru facilitarea trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a R. Moldova la importul de mărfuri în țară, destinate segmentului transnistrean, dar și pentru omiterea depistării multiplelor încălcări de legislație.
În urma acțiunilor efectuate, au fost depistate obiecte și documente relevante pentru cauză penală, inclusiv mijloace financiare în diversă valută ale căror proveniență urmează a fi investigată.
Acțiunile de urmărire penală continuă, sub conducerea procurorilor. Vom reveni cu informații suplimentare despre numărul total de persoane reținute și mijloacele financiare depistate la domiciliile și birourile de serviciu.
Moldova
A băut cât pentru șapte și a pornit la drum: șofer prins în Budești cu o alcoolemie uriașă de 1,06 mg/l
Un bărbat de 46 de ani, cetățean străin, a fost prins de poliție conducând un Audi cu o concentrație de 1,06 mg/l alcool în aerul expirat – de șapte ori peste limita legală admisă, care este de doar 0,15 mg/l.

Totul s-a întâmplat în urmă cu aproximativ o oră, pe traseul din comuna Budești, unde angajații Secției Escortă și Misiuni Speciale din cadrul INSP au tras pe dreapta autoturismul condus de bărbat. Testarea alcoolscopică a confirmat bănuielile agenților: șoferul era într-o stare avansată de ebrietate.
Mașina a fost ridicată și transportată la parcarea specială, iar conducătorul auto s-a ales cu dosar penal. Potrivit legii, el riscă o amendă de până la 125 000 de lei sau între 1 și 3 ani de închisoare, cu anularea permisului de conducere.
Poliția reamintește tuturor participanților la trafic: alcoolul și volanul nu fac casă bună. Un moment de inconștiență poate duce la tragedii ireversibile.
Moldova
Vrăji și ritualuri periculoase în numele dragostei: Un bărbat, lăsat fără aproape 300.000 de lei de o familie de escroci
O femeie de 42 de ani, împreună cu soțul său de 41 de ani și fiul acesteia de 18 ani, sunt cercetați penal pentru escrocherie, după ce ar fi deposedat un bărbat din raionul Sîngerei de 293.000 de lei.

Cazul este investigat de ofițerii Direcției investigații „Centru” și cei de urmărire penală ai INI, cu suportul mascaților BPDS „Fulger”. Potrivit anchetei, suspecții ar fi obținut banii prin abuz de încredere, promițând victimei că, prin ritualuri și vrăji, îl vor ajuta să recâștige dragostea unei femei.
Pentru a spori credibilitatea în fața bărbatului, femeia ar fi recurs la practici oculte bizare și periculoase, folosind inclusiv reptile și păsări în ritualuri.
Ancheta a mai scos la iveală că femeia era condamnată anterior la 7 ani de închisoare pentru infracțiuni similare și se afla în căutare națională, ascunzându-se într-un apartament din Chișinău.
Cei trei au fost reținuți, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS, pe numele lor au fost emise mandate de arest. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 5 ani de închisoare.
-
Moldova6 zile în urmă
Conflict finalizat la spital: un bărbat și-a stropit iubita cu acid, iar ea l-a împins, făcându-l să cadă pe scări
-
Moldova2 zile în urmă
Crima de la Ciocana: Principalul suspect, prins după o lună alături de soție și fiul de 19 ani
-
Moldova6 zile în urmă
Incendiu de groază la mansarda unui bloc din Durlești: 32 de persoane evacuate, inclusiv 11 copii
-
Moldova7 zile în urmă
Tragedii în lanț, la Florești: Un tată ar fi murit de mâna propriei fiice, iar un alt bărbat s-ar fi strangulat.
-
În căutare6 zile în urmă
Dispariție cu semne de întrebare la Ocnița: O fată de 14 ani, căutată deja de 4 zile de rude și poliție
-
Moldova3 zile în urmă
Neatenție soldată cu dezastru: Un mort, doi răniți și un șofer reținut, în urma unui grav accident, la Căușeni.
-
Moldova23 de ore în urmă
Vrăji și ritualuri periculoase în numele dragostei: Un bărbat, lăsat fără aproape 300.000 de lei de o familie de escroci
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Doi moldoveni, judecați în Germania: Aceștia ar fi aruncat în aer 10 bancomate din care au furat 250 de mii de euro.