Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Momentul unui impact dintre trei mașini, într-o intersecție din Chișinău. Un copil de 6 ani și unul din șoferi – la spital

Coliziune gravă în capitală. Trei mașini s-au tamponat violent, iar în rezultat, un minor de 6 ani și un șofer de 19 ani au ajuns la spital.

Publicat

Totul a avut loc în data de 27 septembrie, în jurul orei 17.20, la intersecția străzilor Alecu Russo și Nicolae Dimo. Imaginile de la fața locului, inclusiv momentul impactului au fost transmise la adresa redacției noastre de către un martor ocular.

În secvența video se poate observa cum mașina șoferului de 19 ani începe deplasarea regulamentară la culoarea verde a semaforului, însă din partea stângă îl lovește un taximetrist, în vîrstă de 28 de ani, care, cel mai probabil a intrat în intersecție la galben intermitent, în speranța că va reuși. În rezultatul coliziunii, mașina tânărului s-a izbit într-un alt vehicul, la volanul căruia se afla o femeie de 35 de ani.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, a declarat că în taxi se afla un pasager în vârstă de 6 anișori care a avut nevoie de ajutor medical și a fost dus la spital. Cu mai multe leziuni s-a ales și șoferul de 19 ani.


Taximetristul și șoferița celei de-a treia mașini nu au pățit nimic. Pe caz a fost pornită o anchetă, iar în funcție de gravitatea leziunilor cu care s-au ales victimele, șoferul vinovat va fi atras la răspundere conform legislației .


Moldova

/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut de ofițerii antidrog, fiind bănuit că vindea marijuana în apropierea instituțiilor de învățământ universitar din Chișinău. Activitatea acestuia a fost documentată de Direcția Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău.

Publicat

Potrivit anchetei, bărbatul era „curier” într-un magazin online de droguri și își organiza singur rețeaua de distribuție. Pentru a nu fi depistat, ar fi închiriat un apartament în capitală, pe care îl folosea drept depozit. De acolo, pregătea drogurile pentru vânzare — marijuana era ambalată în plicuri de 1–2 grame și apoi ascunsă în diferite locuri, de unde cumpărătorii o ridicau.

Tânărul a fost reținut într-o zonă forestieră de lângă Cimișlia, în timp ce încerca să ridice o nouă partidă de droguri. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat marijuana, cocaină, pastile psihotrope și un cântar de precizie.

Valoarea substanțelor interzise depistate este estimată la 200 de mii de lei.


Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta riscă până la 10 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

„Combo” de infracțiuni, la volan: Un șofer beat și cu permisul anulat a încercat să dea mită polițiștilor, la Cahul.

A fost prins beat la volan, fără permis și cu mita pregătită. Un bărbat de 49 de ani din raionul Cahul este cercetat penal după ce a încercat să scape de polițiști oferindu-le bani.

Publicat

Totul s-a întâmplat în localitatea Colibași. Echipajul de patrulare a observat un automobil care se deplasa haotic și punea în pericol ceilalți participanți la trafic. Când a fost oprit, șoferul abia se ținea pe picioare.

Deși polițiștii i-au cerut să fie testat cu aparatul Drager, bărbatul a refuzat. În schimb, a încercat să le ofere bani inspectorilor de patrulare, în speranța că va scăpa nepedepsit. Tentativa nu i-a reușit, iar la fața locului a fost chemată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Cahul.

Verificările au arătat că individul avea dreptul de a conduce anulat, acesta fiind anterior sancționat pentru aceeași faptă.


Pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal pentru refuzul testării alcoolscopice și tentativă de corupere a unui funcționar public. Conform legii, șoferul riscă o amendă de până la 150 de mii de lei sau până la patru ani de închisoare, în ambele cazuri- cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.


Citește mai departe

Moldova

Captură de țigări la Aeroportul Chișinău: 430 de pachete – confiscate!

Funcționarii postului vamal Aeroport, în comun cu polițiștii de frontieră, au contracarat două tentative de scoatere ilicită din țară a produselor din tutun, pe direcția de ieșire din Republica Moldova – cursa „Chișinău–Londra”.

Publicat

Ambii pasageri au optat pentru traversarea culoarului verde „Nimic de declarat”, însă comportamentul acestora a trezit suspiciuni, fiind direcționați pentru verificări suplimentare.

În urma controlului fizic detaliat al bagajelor, au fost depistate, în total, 430 de pachete de țigări nedeclarate.


În primul caz, asupra unui bărbat în vârstă de 51 de ani, deținător al dublei cetățenii Republica Moldova–România, au fost identificate 330 de pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova, ticsite în valiza de cală.

Ulterior, asupra unui alt pasager, în vârstă de 41 de ani, cu aceeași destinație, au fost depistate 100 de pachete de țigări ascunse printre bunurile personale.

Produsele din tutun au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele vizate urmează a fi sancționate contravențional, conform prevederilor art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii