Moldova
Un bărbat din Ocnița și-ar fi violat fiica vitregă de 12 ani, în timp ce mama se afla la maternitate. Suspectul – pe banca acuzaților
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, au terminat urmărirea penală-n cazul unui bărbat din Ocnița, după ce a violat-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, care a lăsat-o temporar în grija lui.

Astfel, oamenii legii au stabilit că bărbatul cu vârsta de 45 de ani, a făcut cunoștință cu mama victimei de 32 de ani. Traiul comun al acestora a durat patru ani, iar faptele învinuitului au avut loc timp de aproape un an și jumătate și au debutat în perioada în care concubina a fost spitalizată pentru nașterea fiicei mai mici.
În comunicarea cu victima, în scopul convingerii ei, inculpatul îi spunea că ar avea sentimente pentru mama ei. Faptele s-au repetat, inclusiv cu acțiuni violente cu caracter sexual, însoțite de aplicarea forței fizice și în perioadele în care mama victimei era spitalizată ulterior nașterii, timp în care cea de-a doua fiică cu vârsta de șapte ani era lăsată-n grija bunicilor.
Ulterior măsurilor speciale de investigații, faptele acestuia au fost deconspirate și au urmat și percheziții la domiciliul acestuia, unde au fost ridicată o pușcă și 40 cartușe deținute ilegal. La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta este investigat în stare de arest preventiv, începând din iunie 2022, iar acum dosarul a fost trimis în judecată. Copila a beneficiat de consiliere psihologică și actualmente este plasată într-un centru specializat. Deși inculpatul nu a cooperat cu autoritățile în investigarea faptelor sale, ansamblul de probe acumulate îi demonstrează vinovăția la comiterea faptelor, care potrivit legii se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
Moldova
/VIDEO/ Ar fi comercializat marijuana: Bărbat reținut pentru trafic de droguri în raionul Ștefan Vodă.
Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, sub coordonarea Procuraturii Căușeni, fiind suspectat de implicare în comercializarea substanțelor narcotice pe teritoriul raionului Ștefan Vodă. Măsurile au fost luate în urma unor investigații complexe desfășurate de autorități, menite să documenteze întreaga activitate ilegală a suspectului.

În cadrul perchezițiilor și măsurilor speciale de investigație, au fost ridicate substanțe narcotice de tip marijuana, dar și o armă pneumatică deținută fără acte legale. În urma acțiunilor poliției de frontieră, acesta a fost reținut pentru 72 de ore, în așteptarea măsurilor procesuale ulterioare.
În prezent, autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și pentru identificarea altor persoane care ar putea fi implicate.
Polițiștii de frontieră reamintesc că persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Totodată, autoritățile recomandă cetățenilor să evite orice implicare în astfel de activități ilegale, să fie atenți la comportamentul adolescenților și să sesizeze autoritățile în cazul observării unor acțiuni suspecte.
Moldova
S-au trezit cu mașinile sparte: O serie de jafuri nocturne s-a produs în satul Elizaveta.
O serie de jafuri a avut loc în noaptea de 20 august în satul Elizaveta din municipiul Bălți. Potrivit declarațiilor victimelor și imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, hoții ar fi spart mai multe automobile folosind o șurubelniță. Mai mult, aceștia ar fi acționat cu rapiditate și fără teamă de a fi prinși.

Într-unul dintre cazuri, făptașii ar fi spart geamul unei mașini și ar fi furat din interior o geantă cu documente și bani. În total, în doar câteva ore, au fost raportate cel puțin trei incidente similare.
Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Lilia Harea, a confirmat că un asemenea caz este înregistrat.
Între timp, oamenii legii desfășoară acțiuni de investigație pentru identificarea și reținerea suspecților. Totodată, poliția recomandă proprietarilor de vehicule să evite lăsarea obiectelor de valoare la vedere și să parcheze, pe cât posibil, în locuri bine iluminate.
Moldova
A murit de mâna „prietenilor”: Doi bărbați, condamnați pentru un omor cu deosebită cruzime, la Rîșcani.
Doi bărbați de 36 și 42 de ani au fost condamnați la ani grei de închisoare, după ce au fost găsiți vinovați de comiterea unui omor cu deosebită cruzime. Sentința a fost pronunțată de către Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani.

Potrivit procurorilor, crima a avut loc în octombrie 2024, într-o comună din raionul Rîșcani. Cei doi inculpați ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, iar la un moment dat între ei ar fi izbucnit un conflict. În cele din urmă situația a degenerat, iar cei doi ar fi început să lovească victima cu pumnii și picioarele, atât în locuință, cât și în curte.
Ulterior, bărbatul ar fi fost sugrumat și strangulat cu un laț, decesul survenind pe loc.
Dar grozăvia nu s-a oprit aici. Unul dintre atacatori a fost recunoscut vinovat și de profanarea cadavrului, după ce ar fi încercat să ascundă urmele crimei, incendiind trupul neînsuflețit al victimei.
Prin hotărârea instanței, cei doi au primit pedepse de 19 și, respectiv, 20 de ani de detenție. Procuratura precizează că ambii inculpați nu se află la prima abatere. Totodată, aceștia și-au recunoscut doar parțial vina.
De menționat că, procurorii consideră pedeapsa prea blândă și au anunțat că vor contesta sentința la Curtea de Apel.
-
Moldova20 de ore în urmă
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în care a murit violonista de 24 de ani, surprins de camere. Șoferul microbuzului – plasat în arest preventiv
-
Moldova7 zile în urmă
Și-a găsit sfârșitul la scăldat: O femeie s-a înecat în iazul din satul Bușila.
-
Moldova7 zile în urmă
Crimă mușamalizată șapte ani: Un primar din florești, un medic legist și doi complici- reținuți.
-
Moldova6 zile în urmă
Accident grav în raionul Orhei: Un tânăr se zbate între viață și moarte. Alte trei persoane, la fel, au fost rănite.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.
-
Moldova2 zile în urmă
Alcoolul la scăldat a mai făcut o victimă: Un tânăr a murit în timpul scăldatului într-un iaz din orașul Sîngerei.
-
Moldova3 zile în urmă
Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.
-
Moldova6 zile în urmă
Accidentele se țin lanț: Un minor a fost rănit în urma unui carambol cu trei mașini, la Orhei.