Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ La Odesa, doi moldoveni câștigau milioane de grivne prin vânzarea de droguri de tip „amfetamină”

Doi bărbați, cetățeni ai Republicii Moldova, au organizat fabricarea și comercializarea amfetaminei pe teritoriul Odessei. Aceștia au echipat un laborator de droguri într-o casă închiriată, iar capacitatea acestuia a permis să producă aproximativ 12 kg de substanțe psihotrope în fiecare lună.

Publicat

Suspecții au fost dejucați de către agenți ai Departamentului de Combatere a Criminalității Narcotice din Regiunea Odesa al Poliției Naționale a Ucrainei, împreună cu serviciile de investigații operative ale Poliției de Stat din Regiunile Odesa și Herson.

Conform presei locale, s-a stabilit că afacerile ilegale erau organizate de cetățeni ai Republicii Moldova. Aceștia au închiriat două case particulare în Odesa, dintre care una era echipată cu un laborator de droguri, o încăpere pentru ambalare și un depozit. În fiecare lună, bănuiții produceau aproximativ 12 kg de amfetamină, care era vândută în loturi vrac, trimisă în diferite regiuni ale țării vecine folosind serviciul poștal, iar plata „mărfurilor” era primită în criptomonedă. Această „afacere” le-a aducea aproximativ 6 milioane de grivne pe lună.

Astfel, în ziua de 7 septembrie, oamenii legii, cu sprijinul de forță al luptătorilor unităților speciale KORD, au efectuat percheziții în laborator, în locuințele și mașinile suspecților. În urma perchezițiilor, în cadrul anchetei au fost ridicate pachete cu amfetamină ambalată, 85 litri și 31 kg precursori, aparatura de laborator, cântare electronice și telefoane mobile. Polițiștii au sechestrat și o mașină pe care bănuiții l-au folosit în activitățile lor infracționale.


Valoarea estimată a substanțelor interzise confiscate pe piața neagră depășește un milion de grivne.

Bărbații au fost reținuți. Anchetatorii i-au informat deja cu privire la suspiciunea de producția, fabricarea, achiziția, depozitarea, transportul, expedierea sau vânzarea ilegală a stupefiantelor, substanțelor psihotrope sau a analogilor acestora în proporții mari.

Bănuiții riscă până la 10 ani de închisoare cu confiscarea bunurilor.


Moldova

/VIDEO/ Copil, victimă a cerșetoriei: Minoră exploatată în CSI și UE, după o adopție ilegală. Trei persoane, sub învinuire.

Caz grav de trafic de minori, descoperit de oamenii legii. O minoră de 14 ani ar fi fost obligată să cerșească în mai multe state din CSI și Uniunea Europeană, după ce ar fi fost adoptată ilegal în anul 2012, în raionul Nisporeni. Cazul este investigat de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane, în comun cu cei ai INI și procurorii PCCOCS.

Publicat

Potrivit materialelor anchetei, copila ar fi fost exploatată chiar de părinții adoptivi, care ar fi impus-o să cerșească inclusiv într-un scaun cu rotile, pentru a stârni mila trecătorilor, deși aceasta se putea deplasa fără ajutor. În acest mod, minora ar fi fost dusă peste hotare și folosită pentru obținerea de bani, în detrimentul frecventării școlii.

În urma perchezițiilor efectuate cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, oamenii legii au ridicat căruciorul utilizat, dar și alte probe relevante, inclusiv materiale care ar demonstra că minora nu era școlarizată, fiind implicată în cerșetorie.

Pe acest caz au fost puse sub învinuire trei persoane: cei doi părinți adoptivi și o doctoriță, care ar fi fost implicată în procedura de adopție ilegală a copilului.


După deconspirarea schemei, minora a fost preluată de autorități și plasată într-un centru de plasament din Republica Moldova, unde beneficiază de îngrijire și asistență specializată.

Cauza penală este investigată din luna ianuarie, în cooperare cu autorități din Timișoara, România și cu sprijinul agenției europene SELEC. Ancheta este în desfășurare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Caz șocant la Șoldănești: Un bărbat este suspectat că ar fi abuzat sexual cel puțin doi minori.

Caz strigător la cer în raionul Șoldănești. Un bărbat de 69 de ani a fost reținut fiind bănuit că ar fi abuzat sexual cel puțin doi copii.

Publicat

Potrivit poliției, cazul a fost documentat de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Șoldănești și procurorii din raionul Rezina. În urma măsurilor speciale de investigație, a fost identificată o primă victimă – un băiat de 14 ani, care ar fi fost supus unor acțiuni cu caracter sexual la sfârșitul lunii mai.

În cadrul aceleiași anchete, a mai fost identificată o presupusă victimă – un minor de 15 ani, care urmează să fie audiat în condiții speciale.

După acumularea probelor considerate relevante, suspectul a fost reținut.


Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului, iar bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Furt în câteva minute: Doi tineri au furat o mașină lăsată descuiată pe o stradă din Chișinău.

Au văzut o mașină lăsată descuiată, au urcat și au plecat cu ea fără să stea pe gânduri. Doi tineri de 20 de ani au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi furat un automobil lăsat cu cheile în contact.

Publicat

Totul s-a întâmplat în toiul nopții, în sectorul Rîșcani din Chișinău. Potrivit poliției, suspecții au observat autoturismul nesupravegheat, au urcat la volan și au dispărut. În grabă, au luat și portmoneul proprietarului, în care erau bani.

Paguba totală depășește 55.000 de lei.

După câteva ore de căutări, polițiștii i-au identificat pe cei doi, originari din Chișinău și Florești, și i-au încătușat. Mașina a fost găsită și restituită proprietarului.


Dacă vor fi găsiți vinovați, tinerii riscă între 3 și 5 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii