Rețele de socializare

Moldova

„Le-am cumpărat dintr-un club, pentru consum personal”. Un adolescent de 19 ani, prins la frontiera română cu 10 grame de droguri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui tânăr de 19 ani cu cetățenie R. Moldova, asupra căruia a fost descoperită cantitatea de 10,63 grame substanță vegetală, susceptibilă a fi marijuana.

Publicat

În data de 19 august a.c., în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un adolescent cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 19 ani.

În baza profilului de risc, poliţişti de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperită asupra tânărului, ascunsă în interiorul genții personale, într-o hârtie acoperită cu bandă adezivă, cantitatea de 10,63 grame de substanță vegetală, de culoare verde-oliv, cu miros înțepător, substanţă susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (marijuana).

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că substanța descoperită îi aparţine şi a cumpărat-o dintr-un club, pentru consum propriu.


Substanța descoperită a fost ridicată, ambalată, sigilată și urmează să fie trimisă spre expertiză la un laborator de specialitate. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracţiunilor de tentativă la introducerea în țară de droguri de risc, fără drept şi deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cazul fiind preluat de către specialiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Iași.


Moldova

S-ar fi lovit la cap în piscină: Un copil de 3 ani din Moldova a murit într-un spital din Italia.

Durere fără margini pentru o familie de moldoveni. Copilul lor în vârstă de doar trei ani a murit într-un spital din Torino, Italia, după ce s-a lovit la cap în piscină.

Publicat

Potrivit presei italiene, cazul s-a produs în data de 23 august.

Băiatul ar fi fost găsit de tatăl său pe fundul piscinei unei pensiuni unde familia era cazată. Presa locală mai scrie că, micuțul s-ar fi lovit la cap în timp ce se juca, înainte de ajunge sub apă.

Copilul a fost transportat în stare gravă la spitalul Regina Margherita din Torino. Medicii au depus toate eforturile pentru a-i salva viața, însă din nefericire în data de 26 august micuțul a decedat pe patul de spital.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Descinderi inopinate, la Nisporeni: Arsenal de arme și muniții, ridicat de polițiști.

Descinderi de amploare la Nisporeni. Polițiștii au găsit un adevărat arsenal de arme și muniții în urma a două percheziții domiciliare.

Publicat

Primele percheziții au avut loc în satul Iurceni, la domiciliul unui bărbat de 32 de ani. Acolo, oamenii legii au depistat cinci arme de foc – patru dintre ele de modele necunoscute și două dotate cu lunetă –, trei paturi de armă, șapte țevi, un pistol, dar și cinci centuri cu muniție diversă. În plus, au fost ridicate zeci de cutii cu cartușe și alice de diferite calibre, precum și dispozitive optice performante, printre care un binoclu și un termovizor. Bărbatul deținea și mai multe piese și accesorii pentru arme, toate păstrate ilegal.

Cea de-a doua percheziție s-a desfășurat în orașul Nisporeni, în locuința unui bărbat de 48 de ani. De acolo, polițiștii au ridicat o armă de vânătoare, o armă de model necunoscut, 10 cartușe, o centură cu 20 de cartușe și mai multe gloanțe pentru arme pneumatice.

Toate bunurile au fost confiscate și transmise la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP pentru expertiză balistică. Poliția a deschis anchetă pentru stabilirea provenienței armelor și a scopului pentru care erau păstrate. Cei doi bărbați riscă dosare penale pentru deținere ilegală de arme și muniții.



Citește mai departe

Moldova

Întâlnire cu final sângeros: Un bărbat ar fi fost ucis cu sânge rece de un consătean, la Cahul.

Întâlnire cu final sângeros, în sudul țării. Un bărbat de 56 de ani și-a pierdut viața în urma unui conflict izbucnit între el și un consătean. Crima s-a produs în data de 25 august, în satul Baurci din raionul Ceadîr-Lunga.

Publicat

Potrivit poliției, în timpul altercației, suspectul – un bărbat de aceeași vârstă – i-ar fi aplicat victimei o lovitură cu un obiect ascuțit. Rănitul a fost transportat la Spitalul Raional Ceadîr-Lunga, însă, din cauza leziunilor primite, a decedat.

Agresorul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele tragediei.


Citește mai departe

topul săptămânii