Moldova
/VIDEO/ Caz șocant, la Glodeni. Un preot ar fi încercat să violeze un băiat de 12 ani. Acesta a fost lipsit de dreptul de a sluji cele sfinte
Caz șocant în satul Cuhnești din raionul Glodeni. Preotul din localitate ar fi încercat să abuzeze sexual un minor de doar 12 ani din satul vecin, Bisericani. Totul după ce duhovnicul ar fi petrecut cu niște săteni pe malul Prutului, unde ar fi consumat și băuturi alcoolice.
După ce l-a plimbat pe minor cu automobilul, preotul a găsit un pretext pentru a-l invita la el în casă, unde ar fi avut loc tentativa de viol. Din fericire, băiatul a reușit să fugă, transmite Nordnews.MD.
„E un idiot acel om pentru că un om deștept nu face așa ceva și nu-și pune mintea cu un copil de 12 ani.”
„E un om fără minte. Un om sănătos nu face așa ceva.”
„Sunt șocată. Nu am auzit așa ceva. Sincer vorbesc”, spun localnicii.
Bănuitul este preotul Egumen David Roșca în vârstă de 39 de ani, care slujește în mai multe sate. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
„L-a luat în mașină și l-a adus aici, acasă. Și a încercat să facă ceva cu el. A claxonat o mașină la poartă, iar el îi spune: „Tu stai în casă, că mă duc eu”. Copilul, săracul, a fugit dezbrăcat, doar într-un maiou și a sărit gardul. După el a venit poliția dimineața”, povestește un martor.
O rudă de-a băiatului ne-a povestit că minorul a alergat câțiva kilometri și a ajuns la poarta lui în lacrimi.
„A venit direct la mine. A început să plângă și zice, iată ce am pățit. Băiatul niciodată nu s-a gândit că părintele poate să facă așa ceva, a avut încredere în el și s-a dus cu mașina. Părintele i-a tras pantalonii scurți în jos, chiar băiatul mi-a povestit, și a început… Noi am chemat poliția, lasă-i să se lămurească. Acum, dacă îi făceam o mamă de bătaie, pe urmă ce, nu era să încerce și la altcineva? Eu nu am observat la el, dar în sat se mai auzea că el iubește băiețeii”, povestește ruda băiatului.
„Bravo părinților, pentru că nu s-au lăsat manipulați și cumpărați cu bani murdari.”
„E un preot venit în sat. Se comporta normal la slujbe. Nici nu te gândeai că poate face așa ceva. Fiecare avem copii. Este o tragedie ce s-a întâmplat”, spun localnicii.
Consătenii preotului povestesc că acesta a fost călugăr și a fost dat afară din cauza unui caz similar.
„El a fost călugăr la Călinești.”
„Cei care l-au iertat prima dată și l-au eliberat, aceea sunt mai tare vinovați.”
„El a avut multe tentative de pedofilia din asta, dar l-au scăpat. Prin cunoscuți, a dat bani cred.”
„Sperăm să nu fie corupți și să plătească și să vină înapoi”, spun consătenii preotului.
Vecinii mai povestesc că preotul obișnuia să aducă acasă minori.
„Sunt copii în ograda lui deseori, dar nu se știe cu ce scop.”
„Vedeam copilași pe acolo. Eu mă gândeam că îl ajută la măturat”, spun vecinii.
Oamenii cer o pedeapsă dură pentru preot.
„Să-l ducă de aici, că noi avem copii mulți. Copiii se joacă, se duc cu bicicletele până acolo, până aici. Trece beat, țeapăn de beat la volan cu mașina printre copii. Nici nu claxonează, nimic.”
„Din ce trăiesc ei? Tot e infracțiune. Domne-miluiește toată ziua și mai trebuie duși la lucru, cu BMW-uri, cu milioane. Erau preoți săraci, într-adevăr, slujeau Domnului, dar acum ei trag la nebunii.”
„N-am cuvinte să vorbesc despre așa ceva… Asta e o strășnicie. Eu când am auzit azi, am rămas șocată”, spun sătenii.
Autoritățile locale susțin că este un caz unic în comună și nu-și pot explica cele întâmplate. Băiatul beneficiază acum de consiliere psihologică.
„Mai mult decât cunoașteți dumneavoastră nu cunosc nici eu. Am încercat să iau legătura cu tatăl băiatului pentru că mama nu este acasă. Mi s-a spus că este plecat și astăzi la Glodeni împreună cu băiatul. Am rămas și eu uimită, șocată, nu pot să mă exprim”, relatează Angela Ceban, primara comunei Cuhnești, raionul Glodeni.
Reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove nu au răspuns la telefon pentru a comenta comportamentul preotului. Iar Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, cu care părintele bănuit a ținut mai multe slujbe, a evitat să vorbească cu jurnaliștii. Episcopul s-a dat drept o altă persoană, deși l-am sunat la numărul personal de telefon și chiar i-am recunoscut vocea.
Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel: „Nu e Episcopul Marchel. Ce să-i transmit? Îi voi transmite.”
Reporteră: „Puteți să ne oferiți un comentariu?”
Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel: „Eu nu pot, dar el e ocupat. Eu îi voi transmite. Atât.”
Poliția a demarat o cauză penală și a audiat deja mai mulți martori.
„Poliția a fost sesizată la 24 iulie, pentru investigarea unui caz de tentativă de viol, care ar fi avut loc într-o localitate din raionul Glodeni. Cazul a fost înregistrat de Poliție, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, fiind pornită o cauză penală. O persoană suspectă a fost reținută pentru 72 de ore”, a declarat Eugenia Molceanov, ofițerul de presă al Inspectoratelor de Poliție Bălți, Fălești și Glodeni.
Ulterior, preotul a fost lipsit de dreptul de a sluji cele sfinte. Un decret în acest sens a fost semnată ieri, 26 iulie 2022, de către Episcopul de Bălți și Fălești Marchel.

„Pentru încălcarea Canonului nr. 25 al Sf. Apostoli, precum și al Canonului nr.32 al Sf. Vasile cel Mare, egumenul David (Roșca) se lipsește, începând cu ziua a 26-a a lunii iulie 2022, de dreptul de a sluji cele sfinte. Pe parcurs, în conformitate cu Canonul nr.6 (II-lea Sobor Ecumenic), Judecata Eparhială va cerceta circumstanțele în care s-au petrecut cele întâmplate, pentru a lua hotărâre definitivă, care va viza aflarea dânsului în rândul preoțimii”, se arată în decretul semnat.
Amintim că, anul trecut, un preot al unei mănăstiri din municipiul Chișinău a fost condamnat la 16 ani de închisoare și obligat să plătească un prejudiciu moral în sumă de 100.000 lei, după ce a abuzat-o sexual, timp de trei ani, pe fiica femeii cu care era în relații de concubinaj.
Moldova
Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, plasat în arest la domiciliu.
Bărbatul de 51 de ani, suspectat că ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, în urma căruia doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată în data de 25 iunie, de către magistrații din Sîngerei.
La moment, șoferul, care ar fi adormit la volan și ar fi tamponat cei doi oameni ai legii, este cercetat penal pentru comiterea unui accident rutier soldat cu decesul a două persoane.
Potrivit canalului TVNord, suspectul de 51 de ani este profesor de muzică într-un sat din raionul Drochia. Vecinii îl descriu drept un șofer exemplar și o persoană calmă.
Bărbatul și-a recunoscut vina în accidentul din apropierea localității Grigorăuca, raionul Sângerei. Cu toate acestea, învinuitul a refuzat să ofere declarații presei.
Între timp, în data de 25 iunie polițistul Dragan Nicolae, de 25 de ani a fost înmormântat. Sute de oameni, printre care și colegi de breaslă l-au petrecut pe tânăr pe ultimul drum. Cel de-al doilea polițist, Chiriac Mihail, urmează să fie înmormântat în data de 26 iunie.
Accidentul groaznic s-a produs în după-amiaza zilei de 23 iunie, în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei. Cei doi polițiști documentau o contravenție și se aflau pe acostament, lângă autospeciala de serviciu, cu girofarul pornit. În acel moment, un automobil condus de un bărbat de 51 de ani i-a lovit în plin și i-a proiectat în autospecială.
Cei doi agenți de patrulare au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Sîngerei. Din păcate, rănile suferite au fost incompatibile cu viața, iar cei doi polițiști au murit pe masa de operație.
Moldova
Moldoveancă rănită în Italia: Femeia a fost tamponată pe trotuar de un taxi care se deplasa necontrolat.
O moldoveancă a fost grav rănită la Roma, Italia după ce un taxi scăpat de sub control a urcat pe trotuar și a lovit-o în plin. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 24 iunie, în jurul orei 08:30, într-o zonă intens circulată din centrul capitalei Italiei, în zona Pieței Barberini.
Potrivit informațiilor preliminare apărute în presa italiană, taxiul era parcat în fața unei instituții bancare și ar fi fost lăsat fără frâna de mână acționată corespunzător. La un moment dat, vehiculul a început să se deplaseze singur, necontrolat, parcurgând aproximativ 50 de metri înainte de a se opri.
În traiectoria sa, taxiul a urcat pe trotuar și a lovit o femeie în vârstă de 53 de ani, originară din Republica Moldova. După impact, automobilul și-a continuat deplasarea și a avariat vitrina unui magazin din apropiere, provocând panică în rândul trecătorilor aflați în zonă.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale și forțe de ordine. Victima a primit primele îngrijiri la locul accidentului, după care a fost transportată în stare gravă la Spitalul Umberto din Roma. Medicii au preluat femeia în cod roșu, ceea ce indică existența unor traumatisme severe și un risc major pentru sănătatea acesteia.
Zona a fost securizată pentru efectuarea cercetărilor, iar polițiștii locali au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. Oamenii legii urmează să verifice dacă vehiculul a fost asigurat corespunzător înainte de staționare și dacă au existat eventuale defecțiuni tehnice care ar fi putut contribui la producerea accidentului.





Moldova
Împușcătură accidentală la „Fulger”: Un angajat al brigăzii a fost rănit, după ce un coleg a tras un foc din arma din dotare.
Un angajat al Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” a fost rănit după ce un coleg a efectuat o împușcătură involuntară din arma din dotare. Incidentul a avut loc în seara de 24 iunie, chiar în incinta instituției.
Potrivit informațiilor preliminare, ofițerul de serviciu ar fi tras accidental un foc de armă, iar glonțul, după ce a ricoșat, a lovit un alt angajat în zona gambei. Totul s-ar fi produs în circumstanțe care, deocamdată, nu sunt pe deplin clare.
Victima a primit imediat îngrijiri medicale, iar medicii spun că viața și sănătatea acesteia nu sunt în pericol.
Reprezentanții instituției precizează că polițistul a cărui armă a fost implicată în incident are peste 20 de ani de experiență în mânuirea armelor de foc.
Cazul este examinat în cadrul unei anchete, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Potrivit oamenilor legii, a fost sesizată și Procuratura.
-
Moldova3 zile în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldova3 zile în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Versiuni care se bat cap în cap: Martorii accidentului de la Mărinești susțin că mașina poliției ar fi provocat impactul.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Drifturi nocturne la Calea Orheiului: Locatarii se plâng de zgomot și pericol, iar INSP anunță că a deschis o procedură.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ A pierdut jumătate de milion de lei: O juristă, păcălită să-și dea banii. Era pe punctul să mai piardă încă 450.000 de lei.
-
Moldova6 zile în urmăAlertă în raionul Rîșcani: Patru copii au dispărut fără urmă. Au fost găsiți după o noapte de căutări.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Captură spectaculoasă la vama Leușeni: Sume uriașe de bani, descoperite într-o ladă frigorifică modificată.
