Moldova
Doi polițiști din Căușeni, reținuți de CNA și procurori pentru corupere pasivă
Doi angajați ai Inspectoratului de Poliție din Căușeni au fost documentați de către CNA și procurorii anticorupție într-un caz de corupere pasivă. Ambii sunt bănuiți că ar fi pretins și primit mită pentru a nu examina sub aspect penal declarațiile mincinoase ale martorilor unei altercații, care a avut loc într-un sat din raionul Căușeni. Informația se conține într-un denunț depus la CNA.
Potrivit datelor anchetei, la sfârșitul lunii aprilie, grupa operativă din care făceau parte cei doi polițiști au investigat o încăierare în satul Zaim, care s-a soldat cu aplicarea armei de foc. Oamenii legii au luat declarații despre incident de la doi martori oculari, care în ziua următoare s-au prezentat la poliție și au mărturisit că au tăinuit unele detalii și că, speriați de cele întâmplate, au ascuns arma într-un loc tainic.
În continuare, polițiștii ar fi cerut de la aceștia 5000 de lei pentru a nu-i documenta pentru declarații mincinoase și sustragerea armei de foc de la locul faptei. În perioada următoare, oamenii legii i-ar fi somat pe martori să transmită banii prin intermediul unei persoane terțe, în caz contrar pe numele lor vor fi pornite dosare penale.
După un denunț la CNA, depus de unul dintre martori, ofițerii anticorupție au documentat cu mijloace video și audio transmiterea banilor. Drept urmare, cei doi polițiști au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați de corupere pasivă, aceștia riscă până la 10 ani de închisoare cu amendă penală de până la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de la 7 la 10 ani.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței de judecată.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.
Moldova
Salvat de la moarte: Un copil de 12 ani, scos din apă la limită după ce a fost la un pas să se înece.
Un copil de 12 ani a fost la un pas de tragedie, după ce s-a aventurat într-o zonă adâncă a lacului din parcul „Râșcani” din Chișinău. Băiatul a fost scos din apă în ultimul moment de salvamari și transportat la spital.
Incidentul s-a produs în seara de 23 iunie, în jurul orei 20:45. Potrivit informațiilor, minorul se afla la scăldat împreună cu alți trei copii, într-o zonă amenajată pentru agrement. După ce au ieșit din apă, băiatul s-a întors de unul singur în lac și a înaintat într-o porțiune mai adâncă.
Salvamarii care erau de serviciu l-au observat și l-au avertizat să nu depășească nivelul sigur al apei. La scurt timp însă, copilul s-a dezorientat și a început să se înece.
Intervenția rapidă a salvatorilor a făcut diferența: minorul a fost scos din apă în siguranță, i s-a acordat primul ajutor, iar ulterior a fost preluat de medici și transportat la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”.
Din fericire, starea băiatului este stabilă, iar viața lui nu este în pericol.
În acest context, salvatorii trag un nou semnal de alarmă pentru părinți: copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați în apropierea bazinelor acvatice și, în niciun caz, nu trebuie să meargă singuri la scăldat.
De la începutul anului, 5 persoane au fost salvate de la înec, însă 24 și-au pierdut viața în ape. În situații de risc, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.
Moldova
/VIDEO/ Descinderi cu duiumul: Peste 13 milioane de lei „spălați” printr-o companie imobiliară.
O schemă complexă de spălare de bani, în valoare de aproape 13,5 milioane de lei, a fost deconspirată de ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS. Banii ar proveni din evaziune fiscală, contrabandă și activități ilegale de întreprinzător.
Potrivit poliției, pentru a ascunde proveniența sumelor, membrii grupului ar fi pus la punct un mecanism prin care banii erau „spălați” prin intermediul unei companii din domeniul imobiliar. Mai exact, aceștia ar fi încheiat contracte de împrumut între fondatori, administratori și companie, creând aparența unor tranzacții legale. Astfel, aproximativ 13,5 milioane de lei ar fi fost introduși în circuitul financiar oficial.
Ulterior, sumele erau direcționate către mai multe firme din Republica Moldova pentru lucrări de construcție, achiziția de materiale și prestarea diferitor servicii. O parte din bani ar fi fost transferați și peste hotare, către agenți economici din străinătate.
În realitate însă, spun oamenii legii, banii ar proveni din activități ilegale. Printre acestea – introducerea în țară a mărfurilor fără acte, prin intermediul unor operatori de transport internațional, dar și desfășurarea unor afaceri nedeclarate. Veniturile obținute nu ar fi fost reflectate în contabilitate, fiind astfel evitată plata taxelor și impozitelor.
Pentru documentarea cazului, oamenii legii au desfășurat 26 de percheziții la domicilii și în alte locații vizate în anchetă.
În urma descinderilor au fost ridicate telefoane mobile, dispozitive electronice, carduri bancare, documente contabile, înscrisuri de ciornă, contracte de împrumut și recipise. De asemenea, au fost găsite acte ce vizează activitatea unei companii de transport, copii ale carnetelor Interbus, dar și bunuri fără acte de proveniență – haine, încălțăminte și accesorii din piele.
Totodată, oamenii legii au depistat și mijloace financiare de peste 5 milioane de lei.
Toate bunurile și documentele ridicate urmează să fie supuse expertizelor, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.
Moldova
Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.
IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.
Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.
Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.
Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.
În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.
Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.








-
Moldova2 zile în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldova2 zile în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldova7 zile în urmăImagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
-
Moldova24 de ore în urmă/VIDEO/ Versiuni care se bat cap în cap: Martorii accidentului de la Mărinești susțin că mașina poliției ar fi provocat impactul.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
-
Moldova6 zile în urmă/AUDIO/ Decani reținuți pentru corupție: Bănuiții ar fi cerut bani de la studenți pentru note și diplome.
-
Moldova7 zile în urmăBacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
