Rețele de socializare

Moldova

Un tânăr de 35 de ani s-a înecat într-un iaz la Ștefan Vodă

Un bărbat de 35 de ani s-a înecat în această după amiază într-un lac din apropierea orașului Ștefan Vodă.

Publicat

Două persoane s-au înecat în bazinele acvatice din țară

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Ștefan Vodă, Mariana Didenco, aseară, poliția din Ștefan Vodă a fost sesizată de către un bărbat precum că un amic de al său s-ar fi înecat. Anunțul telefonic a parvenit la ora 17:00.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că doi bărbați de 35 și respectiv 36 ani, au mers să se odihnească la un iaz situat la marginea orașului Ștefan Vodă. După ce au consumat careva băuturi alcoolice, au decis ambii să se scalde, la un moment de dat bărbatul de 36 ani a observat că prietenul său a dispărut în apele iazului.

La fața locului au intervenit angajații unității salvatori și pompieri Ștefan Vodă, care au efectuat căutări subacvatice, iar către ora 19:40 corpul neînsuflețit a bărbatului de 35 de ani a fost depistat de angajații IGSU la o adâncime de aproximativ 2.5 la distanța de 15 metri de la mal.


Corpul acestuia fiind depistat și extras din apă a fost îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale și stabilirea cauzei exacte a decesului.

Pe cazul dat, oamenii legii au inițiat un proces penal, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Reținuți cu droguri în buzunare: Doi tineri din Bălți, prinși în flagrant în sectorul Buiucani.

Doi tineri din Bălți, de 18 și 19 ani, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost prinși în timp ce plasau droguri în ascunzișuri, în sectorul Buiucani al Capitalei. Cei doi erau, de fapt, curieri pentru un magazin online de droguri, administrat prin aplicația Telegram.

Publicat

Informațiile despre activitatea ilegală au ajuns la polițiștii de la Inspectoratul Buiucani printr-o sursă operativă. Oamenii legii i-au urmărit și i-au documentat, iar în momentul în care plasau pachețelele suspecte în locuri ascunse, au intervenit.

În urma perchezițiilor corporale, asupra celor doi au fost găsite zeci de pachețele ambalate cu bandă adezivă, care conțineau droguri de tip PVP – o substanță psihotropă extrem de periculoasă.

Și la domiciliile suspecților, oamenii legii au descoperit un adevărat „kit” de distribuție: aproximativ 60 de grame de droguri, un cântar electronic, benzi adezive și pliculețe zip-lock, folosite pentru ambalare.


Cei doi riscă între 7 și 15 ani de închisoare, conform legislației în vigoare.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua infracțională.


Citește mai departe

Moldova

Minor pe motocicletă, tamponat la Tomai: La volanul mașinii implicate ar fi fost primarul localității.

Impact violent pe un drum din satul Tomai, raionul Leova! Un adolescent de doar 14 ani a ajuns la spital, după ce motocicleta pe care o conducea a fost lovită de un automobil de teren. Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii s-ar fi aflat chiar primarul localității.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 3 iulie. Bărbatul de 68 de ani circula regulamentar pe drumul principal al satului, în timp ce minorul ar fi ieșit de pe un drum secundar, moment în care cele două vehicule au intrat în coliziune.

În urma impactului, adolescentul a fost rănit și transportat de urgență la Spitalul Raional Hîncești. Testele cu aparatul Drager au arătat că niciunul dintre conducători nu consumase alcool.

Ancheta a scos la iveală că motocicleta nu era înmatriculată și nu avea acte, iar băiatul nu deținea permis de conducere.


Redacția noastră a încercat să obțină un punct de vedere oficial din partea edilului, însă până la această oră, nimeni nu a răspuns la telefon.

Poliția investighează în continuare toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea acestuia.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prejudicii de milioane la buget: O asociație patronală, vizată într-o amplă anchetă a PCCOCS.

O asociație patronală, care activa în domeniul reciclării deșeurilor, este în centrul unei anchete de proporții, după ce procurorii PCCOCS, împreună cu inspectorii de la Serviciul Fiscal de Stat, au descoperit o schemă uriașă de evaziune fiscală și spălare de bani.

Publicat

Potrivit primelor informații, faptele s-ar fi desfășurat în perioada 2020–2024, iar prejudiciul adus statului se ridică la peste 11 milioane de lei.

Asociația ar fi obținut profituri consistente, însă fără a respecta cerințele legale impuse entităților comerciale. Aceasta s-ar fi eschivat de la înregistrarea în calitate de plătitor TVA, nu a prezentat declarațiile fiscale și nu a achitat taxele aferente, generând astfel pierderi uriașe la bugetul de stat.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au efectuat percheziții la mai multe adrese, de unde au fost ridicate documente contabile, înscrisuri și alte obiecte ce constituie probe relevante pentru urmărirea penală.


Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate persoanele implicate și dimensiunea exactă a prejudiciului.


Citește mai departe

topul săptămânii