Rețele de socializare

Moldova

Un fost șef de la Penitenciarul din Cricova, obligat de Harunjen să achite despăgubiri de 24 de mii de lei

Procuratura Generală anunţă despre finalizarea examinării cererii de chemare în judecată, înaintată de Procurorul General privind încasarea, în ordine de regres, a sumei de 24000 lei de la un fost şef de secţie din cadrul Instituţiei Penitenciare P-4, pentru maltratarea a doi deţinuţi în timp ce aceştia îşi ispăşeau pedeapsa.

Publicat

Astfel, anterior prin decizia Curţii de Apel Chişinău funcţionarul a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art.328 alin. (2) lit.a) Cod Penal şi condamnat la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în organele Ministerului Justiţiei pe un termen de 3 ani. Executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiţionat pe un termen de probă de 1 an.

Totodată, instanţa a admis în principiu acţiunile civile înaintate de părţile vătămate, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunţe instanţa civilă.

Prin urmare, prin decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie, a fost admisă acţiunea victimelor maltratării împotriva statului, în persoana Ministerului Finanţelor, privind încasarea din bugetul de stat a sumei de 12 mii lei pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu moral.


La 15 august 2014, Ministerul Finanţelor a executat hotărârea judecătorească şi a transferat suma de 24 mii lei în contul victimelor infracţiunii.

În consecinţă, Ministerul Finanţelor a solicitat Procuraturii Generale examinarea chestiunii privind tragerea la răspundere materială a persoanei care a condiţionat încasarea banilor din bugetul de stat, conform deciziilor judiciare.

La 07.04.2015 Procuratura Generală a înaintat o cerere de chemare în judecată, în interesul Ministerului Finanţelor, de încasare a sumei de 24 mii lei de la fostul şef de secţie din Penitenciarul-4, recunoscut vinovat de maltratarea deţinuţilor.


În rezultatul judecării cauzei, pe 3 august 2018, Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani a admis integral acţiunea civilă înaintată de Procurorul General şi a dispus încasarea, în ordine de regres, în contul Ministerului Finanţelor a sumei de 24 mii lei.

Hotărârea instanţei de judecată este cu drept de atac în condiţiile legii.


Moldova

Trei tineri, reținuți după ce au păcălit o femeie cu schema „Ruda implicată în accident”. Poliția a recuperat banii

Trei tineri cu vârste de 18, 20 și 21 de ani, originari din Telenești și regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din Bălți, fiind suspectați că au participat la o schemă de escrocherie bine cunoscută: „Ruda implicată în accident”.

Publicat

Potrivit anchetei, aceștia au apelat o femeie, s-au prezentat drept angajați ai organelor de drept și au convins-o să le transmită 1000 de dolari și 5000 de lei. Pretextul folosit: o rudă apropiată ar fi provocat un accident rutier și ar avea nevoie urgentă de bani.

Datorită intervenției operative, polițiștii au reușit să-i intercepteze pe suspecți în municipiul Chișinău. Aceștia au fost reținuți pentru 30 de zile, iar asupra lor au fost depistați banii sustrași, care urmează să fie restituiți victimei.


Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea altor persoane implicate în această rețea de escrocherie.


Citește mai departe

Moldova

Bărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi, a fost reținut, fiind suspectat că și-a omorât mama în vârstă de 81 de ani. Ancheta arată că bărbatul, cunoscut cu probleme de alcool și comportament agresiv, locuia împreună cu părinții și obișnuia să folosească pensia acestora pentru a-și procura băuturi alcoolice.

Publicat

În seara crimei, după ce femeia i-a refuzat bani pentru alcool, el ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri care i-au provocat decesul.

Inițial, suspectul a încercat să ascundă fapta, declarând că nu se afla acasă în seara incidentului, dar ulterior și-a recunoscut vina. Bărbatul are antecedente pentru violență în familie, huliganism, injurie și corupere electorală pasivă. Ancheta continuă, iar suspectul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Puneau în circulație bancnote false. Doi tineri, reținuți în Chișinău

Doi tineri de 20 și 21 de ani, din Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de punerea în circulație a bancnotelor false pe teritoriul capitalei.

Publicat

Poliția a fost sesizată de un tânăr care a comunicat că ar fi primit o bancnotă presupus falsă de la unul dintre indivizi. Ulterior, în baza probelor și a informațiilor operative acumulate de polițiștii de la Botanica, în comun cu Direcția de Poliție Chișinău, s-a stabilit implicarea celor doi suspecți în comiterea infracțiunii.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în autovehiculele suspecților au fost ridicate probe relevante, inclusiv purtători de informații, care confirmă implicarea acestora în activitatea ilegală.


Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Acțiunile de reținere au fost efectuate cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”.

Ancheta continuă pentru documentarea completă a cazului.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii