Moldova
/VIDEO/ Un avion, la un pas de a se lovi cu o dronă în spațiul aerian din Moldova
Alertă în spaţiul aerian moldovenesc. Un avion românesc a fost la un pas să se lovească cu o dronă.
Potrivit Runway 09, cazul a avut loc la data de 3 iunie, în jurul orei 19:13, scrie Știri.md.
„Echipajul cursei TAROM207, aflându-se în etapa finală de apropiere spre Aeroportul din Chişinău cu pista 08, a raportat contactul vizual cu o dronă, la altitudinea de 2.000 de picioare (700 metri).
Aeronava a continuat ulterior apropierea și a aterizat în siguranță. S-a trecut de data asta înså data viitoare poate fi mai urât”, notează sursa citată.
Reamintim că operarea aeronavelor fără pilot la bord ar putea fi reglamentată după noi norme.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță inițierea consultării publice a proiectului Hotărârii Guvernului ”Cu privire la aprobarea normelor de operare a aeronavelor fără pilot la bord.”
Proiectul stabilește norme și proceduri pentru dispunerea însemnelor și identificarea aeronavelor fără pilot la bord și pentru înregistrarea operatorilor de aeronave fără pilot la bord, precum și înmatricularea aeronavelor fără pilot la bord certificate.
De asemenea, proiectul stabilește obligativitatea înregistrării piloților de aeronave fără pilot la bord, în cazul în care operează o aeronavă fără pilot la bord care, în caz de impact, poate imprima unei persoane o energie cinetică de peste 80 jouli sau a cărei operare prezintă riscuri la adresa vieții private, a protecției datelor cu caracter personal, a securității sau a mediului.
Moldova
Percheziții de amploare în România: Mai mulți medici, bǎnuiți cǎ obțineau ilegal specializările în Republica Moldova
Procurorii şi poliţiştii români fac, miercuri, 14 percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
Mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, dar procurorii suspectează că Rezidenţiatul nu s-a efectuat în realitate, scrie News.ro.
”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice, în Bucureşti şi mai multe judeţe”, anunţă, miercuri dimineaţă, Parchetul General.
Acţiunile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
”Ancheta vizează mai mulţi medici care au solicitat Ministerului Sănătăţii recunoaşterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidenţiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialităţi, precum: medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, precizează procurorii.
Probatoriul administrat de aceştia ridică, însă, suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezenta fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condiţiile in care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă.
12 persoane urmează să fie duse la audieri, dacă vor fi depistate.
Moldova
Accident lângă un liceu din Comrat. Un copil a fost lovit de o mașină
Un incident grav a avut loc în apropierea liceului „Tretiakov” din Comrat.
UPDATE: Potrivit medicilor, minorul se află în comă.
Potrivit martorilor, o șoferiță ar fi încurcat pedalele de accelerație și frână în timp ce încerca să parcheze, moment în care mașina a ieșit brusc pe carosabil și a lovit un copil.
Minorul se afla împreună cu mama sa, întorcându-se de la grădiniță, scrie presa locală.
Starea copilului nu este deocamdată cunoscută.
Moldova
Tragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
Un bărbat de 73 de ani a murit în dimineața zilei de 5 noiembrie, după ce a căzut de la etajul trei al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău.
Poliția a fost sesizată despre caz și a inițiat cercetările necesare pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. În prezent se cunoaște că victima era internată în instituția medicală.
Reprezentanții instituției nu au oferit, deocamdată, alte detalii despre împrejurările în care s-a întâmplat totul.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Conserve „cu surprize” din Europa: 9 kilograme de mefedronă, descoperite de ofițerii INI.
-
Moldova2 zile în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldova7 zile în urmăCaz fatal cu semne de întrebare: O moldoveancă a fost găsită fără viață într-o pensiune din Italia.
-
Moldova2 ore în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldova6 zile în urmăScandal de proporții la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău: Conducerea instituției și un agent economic, reținuți pentru corupție.
-
Moldova7 zile în urmăMașină făcută zob, la Pîrlița: Un șofer, descarcerat după ce s-a izbit de un copac. Ar fi adormit la volan.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ O afacere, transformată în cenușă: Un complex de băi din Durlești a fost distrus complet de flăcări.
-
Moldova19 ore în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
