Rețele de socializare

Moldova

Descoperire macabră, la Ocnița. O femeie de 69 de ani a fost găsită moartă în fântână

Descoperire macabră, în raionul Ocnița. O femeie de 69 de ani a fost găsită moartă în fântână

Publicat

imagine simbol

Despre cele întâmplate poliția din Ocnița a fost anunțată în data de 02 iunie, în jurul orei 13:30. La 12 a sunat o persoană și a anunțat că a depistat într-o fântână din satul Codreni cadavrul unei persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiștii și pompierii, care au recuperat corpul victimei de la adâncime. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Ocnița, Svetlana Talpă, victima s-a dovedit a fi o localnică, în vârstă de 69 de ani.

Medicul legist, venit și el la locul fapte nu a depistata careva semne de moarte violentă pe corpul femeii decedate. Cadavrul victimei a fost îndreptat spre examinarea medico-legală, pentru stabilirea cu certitudine a cauzei decesului.


Alte circumstanțe ale cazului dat se stabilesc.


Advertisement

Moldova

Au mințit sute de oameni cu „investiții online”. Trei bărbați reținuți și sechestru pe 100.000 $

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești, Oficiul Ialoveni și cu suportul BPDS „Fulger”, au efectuat mai multe percheziții în cadrul cauzei penale ce vizează o grupare specializată în escrocherii privind investiții fictive.

Publicat

Perchezițiile realizate constituie continuarea acțiunilor desfășurate în luna septembrie curent, când mai multe persoane au fost vizate în investigații similare, iar probele acumulate au condus la identificarea și documentarea altor membri ai grupării infracționale inclusiv și o parte a organizatorilor infracțiunii.

În rezultatul acțiunilor procesuale curente, au fost percheziționate domiciliile a trei bărbați, unul din ei fiind determinat ca organizatorul activității infracționale.


În cadrul perchezițiilor, au fost ridicate laptopuri, telefoane mobile, sume de bani, înscrisuri de ciornă, precum și mai multe autoturisme de lux.

Din unul din automobile percheziționate a fost ridicat un dispozitiv de stocare a cripto-monedelor.

De menționat că, în cadrul acțiunilor speciale de investigație, s-a constatat că mai multe persoane transportau, pe timp de noapte, echipamente de calcul și cutii cu obiecte dintr-un oficiu amplasat în capitală, încercând să le ascundă.


Ca urmare, au fost autorizate percheziții în imobilul respectiv și în automobilele implicate.

În interiorul oficiului, care era complet funcțional și organizat cu aproximativ 25 de locuri de muncă, au fost depistate și ridicate 25 de unități de tip miniPC, indicând faptul că persoanele vizate au încercat să sustragă și să ascundă probe relevante pentru anchetă.

Ulterior, în urma percheziției unui mijloc de transport, au fost ridicate 23 de blocuri de sistem, cheile de la oficiu, zeci de perechi de căști, cabluri, telefoane mobile utilizate în activitate și un dispozitiv Proskit.


În continuare, a fost aplicat sechestru pe mijloace financiare, care erau pe conturi electronice, echivalentul cărora constituie circa 100 de mii dolari SUA.

Toate persoane vizate au fost anterior implicate în investigații similare. Acestea au fost reținute și plasate în Izolatorul de Detenție Provizorie.


În prezent, se desfășoară acțiuni procesual-penale și măsuri operative pentru destructurarea ierarhiei grupului infracțional, identificarea tuturor membrilor implicați și documentarea integrală a activității acestora.

Totodată, sunt verificate informații privind alte oficii și locații utilizate de grup.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Tâlhari prinși în sectorul Rîșcani: victima agresată într-o zonă împădurită

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Rîșcani au reținut doi bărbați, de 27 și 28 de ani, originari din Chișinău, suspectați de comiterea unei tâlhării. Incidentul s-a produs într-o zonă împădurită din sectorul Rîșcani al capitalei.

Publicat

Potrivit materialului probatoriu, suspecții ar fi stabilit inițial o relație cu victima, după care, profitând de izolarea locului, au agresat-o fizic și i-au sustras în mod deschis peste 19.000 de lei.

Drept urmare, polițiștii au desfășurat măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală, care au dus la identificarea și reținerea celor doi bărbați. Aceștia au fost plasați în arest pentru 30 de zile.


Dacă vinovăția lor va fi demonstrată în instanță, bărbații riscă pedepse cu închisoarea între 8 și 10 ani. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor infracțiunii și recuperarea prejudiciului material.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Crimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital

O femeie a fost ucisă, iar alta a ajuns la spital, în urma unui conflict.

Publicat

Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, într-un apartament de pe strada Cuza Vodă, din sectorul Botanica al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.

Potrivit surselor, trei femeie în vârstă de 35 de ani, 67 de ani și respectiv 58 de ani, dar și un bărbat în vârstă de 65 de ani ar fi consumat alcool într-un apartament de pe strada susmenționată. Ulterior, între cele două femei de 58 și 67 de ani s-a iscat un conflict. în uma căruia femeia de 58 de ani a lua un cuțit de bucătărie cu care i-a aplicat o lovitură în regiunea abdomenului rivalei sale provocându-i o rană penetrantă.

Femeia rănită, cu același cuțit, a lovit-o pe atacatoare în regiunea inimii, lovitura fiind fatală pentru aceasta. În urma traumatismelor, dânsa a murit pe loc până la venirea ambulanței.


Cea care a fost înjunghiată în abdomen a fost transportată de urgență la spital pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar, ulterior a fost reținută pentru 72 de ore pe numele său fiind inițiată o cauză penală pentru omor.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima, dar și mobilul conflictului dintre cele două femei.


Citește mai departe

topul săptămânii