Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Escrocherii cu plecări în Israel

Cinci persoane, în complicitate cu alți indivizi, ar fi luat câte 6.000 de euro de la cel puțin 20 de persoane promițându-le că le vor angaja în Israel, însă, nu se țineau de cuvânt.

Publicat

Suspecții cu vârstele cuprinse între 22 și 32 de ani ce activează la trei companii din Chișinău. Trei dintre ei, sunt administratorii companiilor – foști colegi de clasă. Cercetările cazului au început în luna ianuarie a acestui an. În cadrul investigațiilor s-a constatat că angajații companiilor îi asigurau pe clienți cu asigurarea cu muncă în Israel. În realitate, însă, companiile nu dețineau o astfel de licență obligatorie și nu aveau încheiate contracte de muncă cu angajatorii de acolo.

Aceștia semnau cu victimele doar un contract de consultanță, nu unul de prestare a serviciilor. Mai mult, în oficii, suspecții aveau afișate extrasele de înregistrare a companiilor, ceea ce-i făcea pe potențialii clienți să creadă că aceștia desfășoară o activitate legală.

Pe lângă asta, companiile eliberau bonuri de plată neautentice, în care indicau sume de bani mai mici decât cele reale.


La semnarea contractului, clienții le achitau prima tranșă din taxa de 6000 euro, iar în ziua plecării – a doua. Totuși, acestora li se cerea să poarte vestimentație de turiști, iar la vamă să declare că urmează să viziteze locurile sfinte din Israel.

După sosirea în Iordania, aceștia plecau în Israel în baza unei vize turistice. La destinația finală, aceștia aflau că au fost amăgiți și erau obligați  de către autoritățile de acolo să revină în Moldova. La moment, doi dintre suspecți se află în arest preventive, iar alți trei – în arest la domiciliu.

Suplimentar, au fost recunoscute în calitate de bănuite trei tinere și urmează și altor două persoane implicate să li se atribuie acest statut în dosar.


Cercetările continuă.

echipa.md

Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

Ediție TV

Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România

Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.

Publicat

În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.

În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.


Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.

Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.

Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii