Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Braconaj piscicol la Anenii Noi și Ștefan Vodă. Au fost aduse prejudicii de peste 120.000 de lei

Direcția control resurse cinegetice şi piscicole din cadrul aparatului central al Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) au efectuat razii în vederea contracarării braconajului piscicol în raioanele: Anenii Noi și Ștefan Vodă.

Publicat

Urmare a inspectării și verificărilor efectuate în teritoriu, inspectorii de mediu au întocmit 10 procese-verbale contravenționale cu aplicarea unor amenzi în sumă totală de – 6 000,0 lei, prejudiciile cauzate mediului de către persoanele delincvente, calculate și înaintate pentru recuperare de agenții constatatori ai IPM constituie suma de – 123 350,0 lei, concomitent, au fost ridicate în calitate de corpuri delicte unelte interzise pentru pescuit, cum ar fi: șase plase și o fatcă.

Pe baza materialelor înaintate de curmare a acțiunilor de braconaj piscicol, Inspectoratul de Poliție Ștefan Vodă a intentat pe numele a două persoane o cauză penală în temeiul art. 243, Cod Penal.

Un alt caz relevant a avut loc în noaptea de 11.05.2022 în extravilanul satului Ciobruciu, raionul Ștefan Vodă, unde au fost depistate în flagrant și documentate alte trei persoane, care la rândul lor, capturând în două plase din râul Nistru, 15 exemplare de pești de specia scrumbie de Dunăre, au cauzat resurselor biologice acvatice prejudicii estimate la 22 800, lei, fapt pentru care au fost supuși sancțuinilor sub formă de amendă maximă prevăzută de art. 114 alin. (1),Cod Contravențional în mărime de 12 u. c. – (600,0 lei), fiecare, fiindu-le ridicate și sculele de pescuit.


La 13.05.2022, în jurul orelor 0330, în exrtravilanul satului Talmaza, raionul Ștefan Vodă, inspectorii au depistat în flagrant doi locuitori ai satului menționat, care în plină perioadă de prohibiție, cu o fatcă (unealtă interzisă pentru pescuit), au capturat din râul Nistru, 57 exemplare de pești de specia caras argintiu și trei pești de specie batcă, în cantitate de 6,5 kg. Calculele efectuate în baza Anexei nr. 2 a Legii privind fondul piscicol pescuitul și piscicultura nr. 149 din 08.06.2006 s-a constatat că, suma totală a prejudiciilor cauzate resurselor piscicole constituie – 90 000,0 lei, în acțiunile ilegale de pescuit persistă semne constituitive ale infracțiunii prevăzute de art. 243, Cod Penal, materialele pe cazul dat au fost remise pentru examinare organului de anchetă al Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă.

Uneltele de pescuit ridicate, conform prevederilor pct. 19 din Anexa nr. 1, Legea nr.149 din 08.06.2006, privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura au fost transportate şi predate pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului, atenționează!!!


Conform modificărilor survenite în anexa nr. 2 a Legii privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura nr. 149 din 08.06.2006, cuantumul despăgubirilor pentru un exemplar din fauna acvatică indiferent de dimensiune și greutate a fost majorat considerabil de la 10 u.c. (500,0 lei) – minimal, până la 300 u.c. – ( 15 000,0 lei) – maximal.


Moldova

/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.

Doi bărbați din Chișinău, de 24 și 45 de ani, au ajuns în vizorul poliției după ce ar fi comis un jaf în plină stradă, atacând un tânăr și lăsându-l fără telefonul mobil, prejudiciul depășind 26 de mii de lei.

Publicat

Potrivit anchetei, incidentul s-a produs după ce suspecții s-au apropiat de victimă, un tânăr de 22 de ani. Fără ezitare, aceștia ar fi recurs la violență, l-au agresat fizic și i-au smuls telefonul, după care au dispărut de la fața locului.

În urma investigațiilor desfășurate de oamenii legii, cei doi au fost identificați, iar firul anchetei a scos la iveală că telefonul furat nu a rămas mult timp întreg. Dispozitivul ar fi fost dezmembrat și vândut ulterior pentru piese, pentru a șterge urmele infracțiunii și a obține bani rapid.

Deși sunt cercetați penal pentru jaf, suspecții se află, deocamdată, în libertate. Între timp, poliția continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele.


Conform legislației în vigoare, cei doi riscă până la 5 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Drifturi nocturne la Calea Orheiului: Locatarii se plâng de zgomot și pericol, iar INSP anunță că a deschis o procedură.

Zgomot infernal și pericol pe timp de noapte, în capitală. Doi șoferi ar transforma, seară de seară, sensul giratoriu de la Calea Orheiului într-o pistă de drift, spre disperarea locatarilor din zonă.

Publicat

Potrivit oamenilor din cartier, mașinile ar face ture repetate pe sensul giratoriu, derapând intenționat și ignorând orice reguli de circulație.

Locatarii blocurilor din apropiere susțin că au sesizat de mai multe ori Inspectoratul Național de Securitate Publică, însă problema nu a fost, deocamdată, stopată.

Contactați pentru o reacție, reprezentanții INSP au declarat că cazul este deja în procedură și că urmează să fie luate măsuri.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A pierdut jumătate de milion de lei: O juristă, păcălită să-și dea banii. Era pe punctul să mai piardă încă 450.000 de lei.

O înșelătorie de proporții, în care o juristă din Chișinău a pierdut peste jumătate de milion de lei, a fost oprită în ultimul moment de oamenii legii, chiar înainte ca escrocii să mai pună mâna pe încă 450.000 de lei.

Publicat

Ofițerii INI și procurorii PCCOCS au intervenit după ce victima, o femeie de 40 de ani, și-a dat seama că a fost păcălită și a depus plângere. În baza acesteia, autoritățile au organizat o intervenție în flagrant, iar o femeie de 31 de ani din Ucraina a fost reținută în timp ce venea să ridice a doua tranșă de bani. Potrivit anchetei, aceasta urma să transporte suma la Odesa, la indicațiile grupului infracțional.

Schema folosită de escroci a fost una bine pusă la punct și desfășurată în mai multe etape, prin apeluri pe Viber, WhatsApp și Telegram, toate în limba rusă. Totul a început cu un pretext aparent banal: un presupus angajat al unei companii energetice a sunat victima pentru a programa o verificare tehnică și i-a cerut un cod primit pe telefon.

La scurt timp, femeia a fost contactată de un fals angajat al Fiscului, care a alarmat-o că cineva încearcă să ia un credit pe numele ei și să-i acceseze conturile bancare. A urmat un al treilea apel, de la un pretins reprezentant al Băncii Naționale, care i-a oferit „soluția”: să-și scoată toți banii din conturi și să-i transfere într-un alt cont „sigur”.


Convinsă că își protejează economiile, jurista a retras din bancă 544.000 de lei. O parte din bani – 60.000 de lei – i-a depus printr-un terminal, iar restul i-a înmânat unui curier care s-a prezentat drept angajat al „băncii”. Ulterior, escrocii au încercat să o convingă să mai ofere încă 450.000 de lei.

De această dată însă, femeia a realizat că este victima unei escrocherii și a apelat la poliție. Intervenția rapidă a oamenilor legii a dus la reținerea curierei și la blocarea celei de-a doua tranșe de bani.

Suspecta este cercetată penal pentru escrocherie, iar procurorii continuă investigațiile pentru a identifica și ceilalți membri ai grupului infracțional.


Autoritățile atrag atenția că astfel de scheme devin tot mai frecvente și îndeamnă cetățenii să nu ofere niciodată date personale sau bancare prin telefon și să verifice orice informație direct la instituțiile vizate.


Citește mai departe

topul săptămânii