Rețele de socializare

Moldova

Doi moldoveni, depistați cu documente falsificate. Ce explicații le-au dat oamenilor legii

Falsificarea permiselor de conducere a constituit motiv de cercetare a doi cetățeni moldoveni. De ieri, 11 mai 2022, cei doi șoferi au devenit simpli pasageri, permisele acestora fiind ridicate.

Publicat

Ambele incidente au fost înregistrate în punctul de trecere a frontierei „Palanca-Maiaki-Udobnoe”, pe direcția intrare în Republica Moldova.

În primul caz, moldoveanul de 33 de ani a declarat că în anul 2019 ar fi primit permisul în dar de la niște prieteni din Federația Rusă. A folosit documentul, crezând că la trecerea frontierei nu va fi deconspirat. Pentru a – i fi autorizată intrarea în țară cu mașina, la scurt timp s-a apropiat un cunoscut cu actele în regulă.

Cei de-al doilea conațional ar fi obținut permisul prin intermediari, contra sumei de 100 de euro. Bărbatul de 46 de ani s-a prezentat la linia de control la volanul unui autoturism, înmatriculat în Republica Cehă. În aceste circumstanțe, persoana a refuzat să intre în țară, însă a putut face cale întoarsă doar după ce a identificat pe cineva să meargă în calitate de șofer.


Cercetările continuă pe fapte ilegale, în vederea elucidării circumstanțelor.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Dramă în cuplu: Bărbat reținut pentru furt din locuința concubinei.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din raionul Taraclia, a fost reținut de poliția din Chișinău, fiind suspectat că a sustras bunuri din apartamentul concubinei sale, situat în sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, femeia a sesizat dispariția unui telefon mobil și a unui laptop, iar în urma investigațiilor s-a stabilit că suspectul este nimeni altul decât iubitul femeii. Acesta ar fi profitat de lipsa acesteia și a intrat în locuință fără permisiune. Bunurile furate, evaluate la peste 23.000 de lei, au fost ulterior vândute într-o casă de amanet din capitală.
Polițiștii urmează să recupereze obiectele și să le restituie proprietarei. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru furt.
Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani. Ancheta continuă, iar forțele de ordine verifică dacă individul este implicat și în alte infracțiuni similare.
Poliția face apel la cetățeni să fie vigilenți și să anunțe imediat autoritățile în cazul în care sunt victime ale unor astfel de infracțiuni.


Citește mai departe

Moldova

Biciclist lovit în trafic, la Bălți: Bărbatul a fost transportat la spital după impact.

Un moment de neatenție l-a trimis direct pe patul de spital pe un biciclist din municipiul Bălți. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost rănit după ce a fost lovit de o mașină într-o intersecție aglomerată, în după-amiaza zilei de 16 iunie.

Publicat

Potrivit poliției, biciclistul a încercat să vireze la stânga fără să acorde prioritate unui autoturism care circula regulamentar din sens opus, pe culoarea verde a semaforului. Șoferul, un tânăr de 33 de ani din raionul Fălești, nu a reușit să evite impactul.

Coliziunea a fost surprinsă de camerele de bord ale unor șoferi. Imaginile arată cum biciclistul traversează înaintea unui alt automobil și este lovit puternic de mașina condusă de șoferul de 33 de ani.

Ambii participanți au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative.


Poliția continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prinși cu droguri de milioane: Doi bărbați, reținuți cu 24 kg de narcotice, aduse din Ucraina.

O captură impresionantă de droguri, evaluată la aproximativ 10 milioane de lei, a fost făcută de oamenii legii în apropiere de Chișinău. Ofițerii antidrog și procurorii PCCOCS, au oprit pe traseu un automobil care circula dinspre Taraclia spre capitală.

Publicat

În mașină se aflau doi bărbați, în vârstă de 25 și 34 de ani, ambii din raionul Dubăsari. Cel de 34 de ani avea antecedente penale, fiind condamnat anterior la peste 4 ani de închisoare pentru trafic de droguri.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 24 kg de droguri, împărțite în șapte pachete cu praf cristalizat, asemănător cu mefedrona, și cinci pachete cu masă vegetală, similară marijuanei. În plus, polițiștii au ridicat cântare electronice, pachete zip-lock și telefoane mobile folosite la comiterea infracțiunii.

Drogurile, ar fi fost aduse ilegal din Ucraina și urmau să fie distribuite clienților din Moldova prin aplicația Telegram, printr-un sistem de ascunzișuri bine organizat.


La 14 iunie, cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar ancheta continuă pentru documentarea completă a grupării și destructurarea rețelei.
Autoritățile reamintesc că persoanele reținute beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței, iar probele au fost anexate la dosar pentru următorul proces judiciar.


Citește mai departe

topul săptămânii