Rețele de socializare

Moldova

Doi bărbați, din Fălești și Cimișlia, trimiși pe banca acuzaților pentru că și-ar fi omorât soțiile

Doi bărbați, din Fălești și Cimișlia, trimiși pe banca acuzaților pentru că și-ar fi omorât soțiile.

Publicat

În primul caz, este vorba despre un bărbat din Fălești. La 06 aprilie 2022, procurorii din cadrul Procuraturii raionului Fălești au expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a unui bărbat în vârstă de 63 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, manifestată prin maltratarea soției sale, soldată cu decesul acesteia (art.201/1 alin.(4) din Codul penal).

Astfel, bărbatul vizat este învinuit de procurori că,  în seara zilei de 20 februarie 2022, în timp ce se afla la domiciliul său, dintr-o localitate din raionul Fălești, în urma unui conflict apărut între el și soția acestuia, i-a aplicat victimei multiple lovituri cu mâinile și pumnii, în regiunea întregului corp, inclusiv două lovituri în regiunea capului, în rezultat cauzându-i traumă cranio-cerebrală închisă, care au condus la decesul acesteia, survenit la data de 16 martie 2022.

Fiind recunoscut și audiat în calitate de învinuit, bărbatul și-a recunoscut pe deplin vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate.


În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă aplicată sub formă de obligația de nepărăsire a localității.

În cel de-al doilea caz, tot în data de 6 aprilie,procurorii din cadrul Procuraturii raionului Cimișlia au expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a unui bărbat în vârstă de 53 ani, care este acuzat de omorul concubinei sale în vârstă de 31 ani (art.145 alin.(2) din Codul penal).

Astfel, procurorii în cadrul urmăririi penale, au acumulat probe suficiente și concludente care confirmă vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii incriminate, manifestată prin omorul intenționat, săvârșit asupra unui membru de familie.


Potrivit actului de învinuire s-a constatat că, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2021, bărbatul vizat, aflându-se la domiciliul propriu din orașul Cimișlia, unde locuia împreună cu concubina sa, a apucat-o de gât și a sugrumat-o cu mâinile, blocându-i căile respiratorii, acțiuni violente care au dus la decesul concubinei, care s-a sufocat în urma asfixiei mecanice, fapt constatat prin raportul de expertiză medico-legală.

Ulterior, bărbatul în scopul camuflării crimei a solicitat serviciul de intervenție ,,112”, expunându-le oamenilor legii versiunea că concubina sa a suferit un acces epileptic în rezultatul căruia aceasta s-a sufocat.

Fiind verificată această versiune s-a dovedit că, aceasta nu este viabilă, deoarece victima nu se afla la evidența medicului psihiatru, iar adresări din partea acesteia la medici pe asemenea cauze, nu au fost înregistrate.


Prin decizia Curții de Apel Comrat, în privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu, pe un termen de 30 de zile.

Menționăm că, la etapa de urmărire penală, bărbatul învinuit de omorul concubinei sale a pledat ca fiind nevinovat.


Advertisement

Moldova

Alertă la Criuleni! O fetiță de 4 ani a dispărut din policlinică.

O fetiță de 4 ani a dispărut cu puțin timp în urmă din Policlinica din Criuleni, în timp ce se afla împreună cu familia. Poliția a mobilizat toate forțele pentru a o găsi.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, familia se afla în instituția medicală pentru consultații. Mama a intrat la medic cu unul dintre copii, în timp ce tatăl a rămas cu celălalt.

La un moment dat, fetița ar fi rămas pe coridor, în așteptarea părinților. Când tatăl a revenit, copila nu mai era.

Familia a început imediat să o caute, iar polițiștii au verificat încăperile și zona din jurul policlinicii. Fetița nu a fost găsită.


O persoană aflată în instituție le-ar fi spus oamenilor legii că a văzut o fetiță urcată într-o mașină de culoare neagră. Deocamdată, această informație nu este confirmată și este verificată de poliție.

Oamenii legii verifică toate traseele din zonă și urmează să ridice imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a stabili ce s-a întâmplat și încotro ar fi putut merge copila.

În căutări sunt implicate mai multe subdiviziuni ale Poliției.


Autoritățile fac apel către persoanele care au văzut fetița sau au observat o situație suspectă în zona Policlinicii din Criuleni să anunțe imediat Poliția.

Orice informație poate fi importantă pentru găsirea copilei.


Citește mai departe

Moldova

14 mașini, ridicate de vameși: Automobile cu numere străine, găsite într-un parc auto din Florești.

14 mașini aduse în Moldova sub regim vamal de admitere temporară au fost găsite într-un parc auto din raionul Florești. Acestea ar fi trebuit să părăsească țara în termenul prevăzut de lege, însă au fost găsite la un agent economic care comercializează piese auto provenite din dezmembrarea mașinilor.

Publicat

Descoperirea a fost făcută în localitatea Bahrinești, raionul Florești. Ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal au mers la un agent economic care se ocupă de comercializarea pieselor auto uzate.

În timpul verificărilor, vameșii au găsit pe teritoriul centrului de deservire auto 14 autoturisme cu numere de înmatriculare străine.

Mașinile fuseseră aduse în Republica Moldova în regim de admitere temporară. Potrivit vameșilor, însă, condițiile acestui regim nu au fost respectate.


Mai exact, vehiculele au rămas pe teritoriul țării în condiții care contravin regulilor vamale.

Toate cele 14 mașini au fost ridicate, iar oamenii legii continuă verificările pentru a stabili cum au ajuns acestea în parcul auto și de cât timp se aflau acolo.

Persoana vizată riscă să fie sancționată contravențional.


Vameșii atrag atenția că mașinile cu numere străine, introduse în Moldova pentru uz privat în regim de admitere temporară, pot circula pe teritoriul țării cel mult 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive.

În această perioadă, acestea nu pot fi vândute și nici transmise pentru dezmembrare.

Iar cei care depășesc termenul riscă amenzi care pot ajunge până la 65 de mii de lei pentru fiecare mașină, în funcție de perioada cu care a fost depășit termenul.


Pe lângă amendă, proprietarul poate fi obligat să achite și drepturile de import aferente fiecărui autoturism.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Spălau” zeci de milioane: Poliția a descins cu circa 20 de percheziții într-un dosar de spălare a circa 60 de milioane de lei din contrabandă.

Zeci de descinderi în capitală. Oamenii legii au destructurat o presupusă schemă de spălare a banilor în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, bani care ar proveni din fabricarea clandestină și exportarea prin contrabandă a produselor din tutun.

Publicat

Cazul este documentat de ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS. Potrivit anchetatorilor, în schemă ar fi fost implicat un grup criminal organizat, care ar fi încercat să ascundă originea ilegală a veniturilor obținute din activitatea cu țigări.

Pentru a da o aparență legală banilor, membrii grupului ar fi recurs la convertirea, transferarea și investirea acestora prin intermediul altor persoane și companii. Oamenii legii verifică inclusiv informațiile potrivit cărora o parte din banii obținuți ilegal ar fi fost investiți în construcția unor blocuri locative.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au desfășurat peste 20 de percheziții în municipiul Chișinău. Acțiunile de urmărire penală au avut loc la mai multe adrese și au vizat persoane și bunuri despre care anchetatorii presupun că ar avea legătură cu mecanismul investigat.


În urma perchezițiilor au fost depistate și ridicate 80 de mii de dolari și 20 de mii de euro, sume care ar proveni din activitatea infracțională. Totodată, polițiștii au ridicat un automobil de lux fabricat în 2026 și un altul din 2019, bunuri care urmează să fie examinate în cadrul cauzei.

Pe lângă bani și automobile, oamenii legii au mai ridicat telefoane mobile, înscrisuri de ciornă, contracte, precum și documente referitoare la operațiuni de leasing. Toate acestea urmează să fie analizate pentru a stabili legăturile dintre persoanele vizate și circuitul presupuselor venituri ilegale.

La moment, câteva pesrsoane sunt deja cercetate în cauza penală. Anchetatorii continuă acțiunile speciale de investigare pentru stabilirea întregii scheme și amploarea acesteia, sursa exactă a banilor, modul în care aceștia ar fi fost introduși în circuitul legal și persoanele care ar fi participat la spălarea veniturilor provenite din contrabanda cu țigări.


Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și determinarea rolului fiecăreia în mecanismul investigat.


Citește mai departe

topul săptămânii