Moldova
Acte falsificate și transport ilicit de călători, la PTF Cahul
Pe parcursul zilei de ieri, 17 martie curent, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud au documentat mai multe ilegalități.

În primul caz au fost inițiate cercetări pe numele unui cetățean al Turkmenistanului, care pleca spre Bulgaria, tranzit pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul de 30 de ani s-a prezentat în punctul de trecere a frontierei Cahul, la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare ucrainene.
În procesul de verificare a actelor de călătorie, inspectorul de la linia de control a suspectat unele nereguli în permisul de conducere. Documentul ar fi emis de către autoritățile competente din Ucraina. La aplicarea unei examinări suplimentare s-a stabilit prezența indicilor de falsificare. Fiind informat despre cele depistate, cetățeanul a prezentat un alt permis de conducere internațional valabil în spațiul european. Însă și acest document, ca urmare a cercetării cu tehnica specială, s-a dovedit a fi falsificat.
La audiere, străinul a recunoscut că pentru a-și perfecta permisele pe numele său, ar fi apelat la serviciile unor intermediari, identificați pe rețelele de socializare. Bărbatul a achitat pentru permisul de conducere ucrainean cca 200 de euro, iar pentru celălalt permis – 100 de dolari. Actele le-ar fi primit prin poștă.
În continuare persoana riscă dosar penal pentru uz de acte oficiale false, de la conducerea mijlocului de transport a fost înlăturată. Actele au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizei.
Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din Cahul au depistat un conațional care transporta ilegal pasageri. În microbuzul de pe ruta Moldova-Italia se aflau cinci pasageri, pentru care șoferul nu a putut prezenta pachetul de acte și autorizație de prestare a serviciilor de transportator. Pe numele moldoveanului de 46 de ani a fost întocmit proces-verbal de audiere și constatare a contravenției, conform art. 197 Cod contravențional al RM.
Conform competențelor, materialele acumulate pe caz urmează a fi transmise către Agenția Națională Transport Auto, în vederea luării unei decizii.
Moldova
/VIDEO/ Crimă obscură în sudul țării: Un bărbat a decedat fiind bătut de propriul fiu. Familia a încercat să-i ascundă fapta.
Crimă obscură în sudul țării. Un bărbat a decedat pe patul de spital, după câteva zile de luptă pentru viață, și asta după ce ar fi fost bătut de propriul fiu.

Cazul s-a produs într-o locuință din localitatea Cioburciu, Raionul Ștefan Vodă. Poliția a fost sesizată de membrii familiei, care au declarat că l-au găsit pe bărbat cu multiple vătămări corporale, fapt pentru care a fost internat la spital, după care a decedat.
La etapa incipientă a investigațiilor, s-a stabilit că victima în vârstă de 53 de ani locuia împreună cu soția și copiii. Rudele bărbatului au fost audiate. Acestea, în scopul camuflării faptelor reale, au declarat că în ziua când s-au adresat la 112, bărbatul, fiind în stare avansată de ebrietate, a ieșit în curte și a căzut.
Cu toate acestea, ofițerii de investigații au avut dubii cu privire la vedicitatea declarațiilor martorilor. Astfel, în timpul cercetării cazului și urmare a informațiilor relevante obținute de către ofițerii de investigație, precum și analizarea detaliată a probelor medico-legale, s-au stabilit noi circumstanțe, oamenii legii reușind să contureze fapta.
În speță, cu trei zile înainte de a fi sesizate organele competente, la domiciliu, victima ar fi avut un conflict cu toți membrii familiei, în urma căruia, propriul său fiu, în vîrstă de 28 ani, i-ar fi aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele, care au dus la agravarea sănătății, fapt pentru care au sesizat organele competente.
Astfel, s-au aflat noi detalii stabilidu-se și faptul că martorii au declarat informații false anchetei, fiind deconspirat întregul mecanism de camuflare a infracţiunii. Au fost acumulate probe importante care au dus la reținerea fiului victimei pentru 72 de ore. Ulterior acesta a fost plasat în arest pentru 30 de zile. De menționat că, tânărul colaborează cu ancheta.
Învinuitul este cercetat penal pentru violență în familie care a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 6 la 12 ani.
Moldova
Incendiu într-un bloc din Chișinău: 18 persoane, printre care 5 copii, evacuate de pompieri.
Panică în zori de zi într-un bloc de locuit din capitală. 18 persoane, printre care 5 copii, au fost evacuate de pompieri în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe Șoseaua Hîncești.

Flăcările au izbucnit în dimineața de 1 august, în jurul orei 04:28 și a pus pe jar locatarii. La fața locului au intervenit de urgență trei echipaje de pompieri pentru a stinge incendiul. Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că incendiul a izbucnit în apartamentul de la etajul 1 și că focul se extindea spre balconul unui alt apartament situat la etajul 2, punând în pericol și această locuință.
Totodată, salvatorii au evacuat în siguranță 18 persoane din bloc, printre care și 5 copii, pentru a preveni intoxicarea acestora cu fum.
Incendiul a fost lichidat complet după aproximativ două ore, la ora 06:41. Din păcate, focul a distrus în totalitate bunurile materiale din apartamentul cu o suprafață de 55 metri pătrați, iar balconul apartamentului de la etajul superior a fost afectat parțial de flăcări și fum. Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite.
În prezent, specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cauzele și circumstanțele exacte care au dus la izbucnirea incendiului. Autoritățile recomandă locatarilor să respecte regulile de prevenire a incendiilor și să fie vigilenți în utilizarea surselor de foc și a instalațiilor electrice.
Moldova
/VIDEO/ Căra bancnote cu duiumul: Bărbatul prins la vamă cu valiza plină cu bani, condamnat.
Moldoveanul care a încercat să intre în țară cu o valiză în care avea 550.000 de euro a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Totuși, va ispăși doar jumătate de termen din pedeapsă. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Centru, după ce procurorii au contestat sentința inițială de achitare.

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, prin hotărârea instanței a fost casată prima decizie luată de judecătorie, bărbatul fiind recunoscut vinovat de comiterea tentativei de contrabandă, cu stabilirea unei pedepse de 5 ani de pușcărie. Dintre aceștia, 2 ani și 6 luni urmează a fi executați în penitenciar, iar executarea celei de a doua jumătate a pedepsei a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 2 ani.
Instanța a mai decis și confiscarea sumei de 540.000 de euro în folosul statului.
Chiar dacă a fost obținută o sentință de condamnare, procurorii PCCOCS vor contesta din nou decizia la Curtea Supremă de Justiție. Aceștia vor solicita și confiscarea contravalorii automobilului folosit la comiterea infracțiunii, precum și a sumei de 10.000 de euro diferență dintre suma transportată ilegal și cea confiscată în folosul statului de Curtea de Apel.
Amintim că, bărbatul învinuit a fost stopat la frontiera Sculeni, la începutul lunii octombrie 2023. Acesta se afla la volanul unui automobil de lux și le-a spus vameșilor că nu are nimic de declarat. Totuși, oamenii legii au dispus verificarea mașinii, iar în portbagaj a fost depistată valiza cu cei peste jumătate de milion de euro.
Potrivit Codului penal, contrabanda comisă în astfel de circumstanțe se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani.
-
Moldova3 zile în urmă
Luptă între viață și moarte: Trei bărbați, grav răniți și descarcerați, după ce au ajuns cu mașina într-un copac.
-
Moldova4 zile în urmă
Un șofer de autocar a murit la volan, în raionul Sîngerei. Ar fi suferit un stop cardio-respirator.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Cripto-bogăție, doar promisă: Un bărbat, reținut pentru escrocherii de milioane.
-
Moldova4 zile în urmă
Dublă tragedie pe trasee: Trei morți și mai mulți răniți în două accidente cumplite.
-
Moldova7 ore în urmă
/VIDEO/ Căra bancnote cu duiumul: Bărbatul prins la vamă cu valiza plină cu bani, condamnat.
-
Moldova5 ore în urmă
/VIDEO/ Crimă obscură în sudul țării: Un bărbat a decedat fiind bătut de propriul fiu. Familia a încercat să-i ascundă fapta.
-
Moldova4 zile în urmă
Luptă cu flăcările contracronometru: Timp de 11 ore pompierii lichidat un incendiu de vegetație, la Căușeni.
-
Moldova2 zile în urmă
Impact frontal, la nord: Un bărbat a ajuns la spital în urma accidentului.