Moldova
,,Zbura’’ cu BMW-ul printr-o localitate din Taraclia. Un șofer de 31 de ani riscă o amendă usturătoare
Un șofer de BMW a fost surprins cum ,,Zbura’’ printr-o localitate din raionul Taraclia. A depășit norma admisă cu 131 km/h.

În data de 15 martie, în jurul orei 14:50 polițiștii Direcției de patrulare Sud a INSP, aflându-se la monitorizarea traficului rutier, pe traseul care trece prin satul Aluatu din raionul Taraclia, au fixat un automobil de marcă BMW care se deplasa cu viteza de 181 km/h.
Imediat șoferul a fost stopat și identificat, după care sancționat. Acesta este un bărbat de 31 de ani, originar din raionul Comrat.
Amintim că, în condițiile legislației actuale, pentru depășirea limitei de viteză, indiferent cu cât, în baza Codului Contravențional al Republicii Moldova, ca sancțiune este prevăzută amenda și aplicarea punctelor de penalizare.
Astfel, pentru a aduce în concordanță cu alte state reglementarea pentru depășirea limitei de viteză, MAI a inițiat procedura de modificare a Codului Contravențional, astfel încât în cazul depășirii limitei de viteză pe un anumit segment de drum cu mai mult de 40 km/h, complementar amenzii și punctelor de penalizare se propune și suspendarea dreptului de a conduce pe un termen de la 30 la 180 de zile, gradual în funcție de viteza depășită.
Moldova
/VIDEO/ Căra bancnote cu duiumul: Bărbatul prins la vamă cu valiza plină cu bani, condamnat.
Moldoveanul care a încercat să intre în țară cu o valiză în care avea 550.000 de euro a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Totuși, va ispăși doar jumătate de termen din pedeapsă. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Centru, după ce procurorii au contestat sentința inițială de achitare.

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, prin hotărârea instanței a fost casată prima decizie luată de judecătorie, bărbatul fiind recunoscut vinovat de comiterea tentativei de contrabandă, cu stabilirea unei pedepse de 5 ani de pușcărie. Dintre aceștia, 2 ani și 6 luni urmează a fi executați în penitenciar, iar executarea celei de a doua jumătate a pedepsei a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 2 ani.
Instanța a mai decis și confiscarea sumei de 540.000 de euro în folosul statului.
Chiar dacă a fost obținută o sentință de condamnare, procurorii PCCOCS vor contesta din nou decizia la Curtea Supremă de Justiție. Aceștia vor solicita și confiscarea contravalorii automobilului folosit la comiterea infracțiunii, precum și a sumei de 10.000 de euro diferență dintre suma transportată ilegal și cea confiscată în folosul statului de Curtea de Apel.
Amintim că, bărbatul învinuit a fost stopat la frontiera Sculeni, la începutul lunii octombrie 2023. Acesta se afla la volanul unui automobil de lux și le-a spus vameșilor că nu are nimic de declarat. Totuși, oamenii legii au dispus verificarea mașinii, iar în portbagaj a fost depistată valiza cu cei peste jumătate de milion de euro.
Potrivit Codului penal, contrabanda comisă în astfel de circumstanțe se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani.
Moldova
Incident grav, la Durlești: Un individ a tăiat cabluri dintr-un post de transformare.
Incident grav, la Durlești. O persoană neidentificată a pătruns ilegal într-un post de transformare și a provocat un scurtcircuit, lăsând fără curent 140 de consumatori. Compania de distribuție trage un semnal de alarmă și avertizează că fapta putea avea consecințe fatale.

Totul s-a întâmplat în dimineața de 31 iulie. Potrivit distribuitorului oficial, individul a forțat accesul într-o instalație electrică cu uși securizate și a tăiat firele de conexiune ale transformatorului, după care a extras cablul și a fugit cu acesta într-o direcție necunoscută. În urma manevrei periculoase, s-a produs un scurtcircuit puternic, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în mai multe gospodării.
Specialiștii au descoperit incidentul în urma mai multor plângeri privind lipsa de curent. Mai grav este că ușa postului a fost lăsată descuiată, ceea ce a creat un risc real de electrocutare pentru orice trecător.
Reparațiile vor începe doar după ce poliția va finaliza cercetările. Distribuitorul mai menționează că acesta este al cincilea caz de acest fel înregistrat în Durlești în ultimii doi ani și face apel la populație să evite apropierea de echipamentele electrice și să raporteze orice incident la numărul 022 43 11 11 sau direct la poliție.
Moldova
/VIDEO/ Schemă tenebră, demascată: Un bărbat, bănuit de evaziune fiscală și spălare de bani în proporții deosebit de mari.
Evaziune fiscală și spălare de bani în proporții deosebit de mari – demascate de ofițerii de investigații și procurori. Un bărbat a fost reținut fiind bănuit pe caz.

Potrivit informațiilor făcute publice de autoritățile de drept, individul, în perioada anilor 2019 și până în prezent, neavând declarate venituri esențiale către Serviciul Fiscal de Stat, ar fi obținut venituri impozabile în proporții deosebit de mari, provenite din surse neidentificate, pe care nu le-a declarat autorității fiscale, acționând astfel în scopul eschivării de la achitarea impozitelor.
Mai exact, suspectul, implementând o schemă de lichefiere a veniturilor ilicite, cu utilizarea platformelor centralizate și descentralizate de tranzacționare a activelor virtuale ar fi efectuat transferuri, conversii și tranzacții multiple, urmate de convertirea activelor în numerar, cu scopul de a tăinui și deghiza proveniența infracțională a bunurilor, cu perceperea unui comision de până la 5% din sumă, fapt ce a contribuit la consolidarea unei scheme sistematice de spălare a banilor în proporții deosebit de mari.
În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit identificarea tranzacțiilor în sumă de peste 5,8 milioane de dolari, având ca beneficiari persoane fizice și juridice.
Totodată, în cadrul zecilor de perchezițiilor autorizate efectuate la sediile, unitățile de transport și domiciliile bărbatuluii figurant în cauza penală, a fost obținut acces la un portofel descentralizat de criptomonede, în care se dețineau active virtuale în valoare de 326.317 de dolari, despre care există bănuiala rezonabilă că provin din activități infracționale.
Bǎrbatul a fost reținut, iar dacă vina îi va fi demonstratǎ, conform prevedirolor legale, riscă până la 10 ani de închisoare.
În vederea aplicării măsurilor de indisponibilizare, activele virtuale au fost transmise spre păstrare și conservare pe conturile speciale ale Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale.
Acum ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă acțiunile de stabilire a tuturor persoanelor implicate și a prejudiciului cauzat.
-
Moldova3 zile în urmă
Luptă între viață și moarte: Trei bărbați, grav răniți și descarcerați, după ce au ajuns cu mașina într-un copac.
-
Moldova4 zile în urmă
Un șofer de autocar a murit la volan, în raionul Sîngerei. Ar fi suferit un stop cardio-respirator.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Cripto-bogăție, doar promisă: Un bărbat, reținut pentru escrocherii de milioane.
-
Moldova4 zile în urmă
Dublă tragedie pe trasee: Trei morți și mai mulți răniți în două accidente cumplite.
-
Moldova4 zile în urmă
Luptă cu flăcările contracronometru: Timp de 11 ore pompierii lichidat un incendiu de vegetație, la Căușeni.
-
Moldova2 zile în urmă
Impact frontal, la nord: Un bărbat a ajuns la spital în urma accidentului.
-
Moldova7 zile în urmă
Accidente în lanț, la Sîngerei: Un camion s-a izbit de un podeț, iar o mașină- de un pilon electric.
-
Moldovao zi în urmă
Reținut cu droguri la doar 18 ani: Marijuană hidroponică, găsită în ascunzișuri din capitală.