Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Contrabandă cu un kg de aur de 1.000.000 de lei. Printre reținuți este și un inspector vamal

Voiau să introduce în țară peste un kilogram de aur, adus din SUA. Patru persoane, dintre care un inspector al unui post vamal din Chișinău, au fost reținute în data de 09 martie, suspectate de contrabandă.

Publicat

Cazul a fost investigat de PCCOCS și serviciul vamal. Forțele de ordine au stabilit că bănuiții au vârstele cuprinse între 25 și 50 de ani și sunt locuitori ai capitalei, dar și a raionului Ialoveni. Aceștia ar fi comandat prin internet, de pe un site din SUA lingouri și granule din aur cu masa totală de 1024 de grame, cu puritatea de 99,99%.

Valoarea mărfii este de circa 1.000.000 de lei. Coletul ar fi fost trimis din America prin poștă, însă cei ce trebuiau să-l primească nu aveau de gând să întocmească actele necesare pentru a-l primi. Prin urmare, toți bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore. Conform legii, contrabanda se pedepsește cu până la 10 ani de pușcărie.

Investigațiile pe caz continuă.


echipa.md


Moldova

Contrabandă „made in Italy”: Telefoane și ceasuri smart, ridicate de procurori, la Chișinău.

Contrabandă de proporții, destructurată la Chișinău. Peste 30 de telefoane mobile și ceasuri inteligente, cu o valoare de peste 400.000 de lei, au fost ridicate în urma unor percheziții efectuate de Serviciul Vamal sub conducerea PCCOCS. Două persoane sunt cercetate penal.

Publicat

Operațiunea a avut loc pe parcursul lunii iulie, atunci când ofițerii au descins cu 18 percheziții în capitală și în afara acesteia. Anchetatorii documentează o schemă prin care bunuri de mare valoare, cum ar fi telefoane și ceasuri smart, erau introduse ilegal în Republica Moldova prin transmisiuni neînsoțite, expediate din Italia de către un operator de rută internațională.

Potrivit probelor, rețeaua era coordonată de un grup de persoane, fiecare cu rol bine definit. Mărfurile erau declarate în fals sau ascunse printre alte obiecte, iar ulterior erau preluate de un cetățean moldovean care le distribua în mai multe puncte comerciale din Chișinău.

Doi bărbați, de 22 și respectiv 59 de ani, sunt în vizorul autorităților. Între timp, ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în rețea.




Citește mai departe

Moldova

Vitezomani prinși la Ivancea: Cinci șoferi, surprinși cum circulă cu o viteză de peste 100 de km/h.

Viteză periculoasă și nepăsare totală față de regulile de circulație. Cinci șoferi au fost surprinși în localitatea Ivancea, raionul Orhei, circulând cu peste 110 km/h într-o zonă în care limita legală este de doar 50. Totul s-a întâmplat chiar în apropierea unei treceri de pietoni.

Publicat

„Antirecordul” l-a obținut un șofer care se deplasa cu 123 de km/h. Ceilalți au fost înregistrați cu viteze între 114 și 119 km/h, ignorând complet pericolul la care îi expuneau pe ceilalți participanți la trafic.

Pentru această abatere gravă, conducătorii auto s-au ales cu amenzi de până la 2.500 de lei și suspendarea permiselor de conducere pentru o perioadă cuprinsă între 30 și 45 de zile.

Doar în ultimele 24 de ore, peste 1.200 de șoferi au fost prinși depășind limita legală de viteză, potrivit datelor oferite de Inspectoratul Național de Securitate Publică.


Poliția avertizează că viteza excesivă continuă să fie una dintre principalele cauze ale tragediilor de pe șoselele din Republica Moldova.


Citește mai departe

Moldova

Percheziții la Bilicenii Vechi: Trei bănuiți într-un dosar ce vizează darea în exploatare a unui proiect de canalizare în localitate.

Percheziții într-un dosar privind un proiect de canalizare de 10 milioane de lei în raionul Sîngerei. Ofițerii Centrului Național Anticorupție în colaborare cu procurorii din Bălți, au descins într-un dosar ce vizează darea în exploatare a unui proiect de canalizare în satul Bilicenii Vechi, în valoare de aproximativ 10 milioane de lei, fără verificarea calității și volumului lucrărilor efectuate.

Publicat

În vizorul anchetei se află un reprezentant al unei companii de construcție, un responsabil tehnic și un inspector din cadrul Direcției Teritoriale pentru Supraveghere Tehnică și Control Nord al Inspectoratului de Stat în Construcții, care sunt cercetați pentru corupere activă.

Potrivit materialelor dosarului penal, aceștia ar fi promis primarului comunei Bilicenii Vechi bunuri și sume de bani, în schimbul soluționării favorabile a unor aspecte legate de implementarea proiectului de canalizare, fără a efectua verificările necesare privind volumul, calitatea și costul real al lucrărilor executate.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și în automobilele persoanelor vizate, au fost ridicate probe concludente care vor fi folosite în cadrul urmăririi penale.


Cercetările continuă, urmând a fi stabilite și documentate toate persoanele implicate în aceste fapte ilegale și atrase la răspundere penală conform legii.


Citește mai departe

topul săptămânii