Moldova
/VIDEO/ Îi ardea balconul, iar el dormea în casă: Bărbat de 61 de ani salvat de pompieri dintr-un incendiu
Îi ardea balconul, iar el dormea în casă. Un bărbat de 61 de ani a scăpat cu zile ca prin minune în urma unui incendiu.
Totul a avut loc în prima jumătate a zilei de 23 februarie, într-un apartament de la etajul patru al unui bloc locativ, în orașul Rîbnița.
Pompierii au fost chemați de vecinii care au observat balconul în flăcări. Până la sosirea salvatorilor, aceștia băteau în ușă însă nimeni nu le-a deschis, proprietarul dormea în casă. Veniți la fața locului, pompierii au spart ușa, l-au scos pe proprietar și l-au predat medicilor de pe ambulanță.
Bărbatul ar fi suferit arsuri în regiunea capului și a fost internat în spital.
În timp de 12 minute, pompierii au reușit să stingă flăcările. Balconul apartamentului a ars în totalitate și, totodată, au fost afectate și balcoanele vecinilor. Preliminar, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.
Moldova
Luptă între viață și moarte: Trei bărbați, grav răniți și descarcerați, după ce au ajuns cu mașina într-un copac.
Carambol nocturn în nordul țării. Trei persoane au avut de suferit după ce vehiculul în care se aflau a ajuns într-un copac. Nenorocirea s-a produs în noaptea de 29 iulie, pe traseul ce leagă localitățile Chetrosu și Zgurița din raionul Drochia.

În jurul orei 3:35, Serviciul Unic 112 a primit un apel prin care s-a comunicat despre un accident rutier soldat cu victime, fiind solicitată intervenția oamenilor legii, dar și a medicilor de pe ambulanță.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii, care au stabilit preliminar că un bărbat de 41 de ani, aflându-se la volanul unui automobil, în circumstanțe deocamdată neclare, ar fi pierdut controlul asupra direcției. Prin urmare, vehiculul a derapat de pe partea carosabilă, pe acostament, acolo unde s-a tamponat violent într-un copac.
De menționat că în habitaclul mașinii se aflau și doi pasageri: un bărbat în vârstă de 31 de ani, care se afla pe bancheta din față, și un bărbat de 34 de ani, aflat pe bancheta din spate.
Impactul a fost atât de puternic, încât automobilul s-a transformat într-un morman de fiare contorsionate, pasagerul de pe bancheta din față rămânând blocat în interior.
La locul coliziunii a fost solicitată de urgență echipa de salvatori din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, bărbatul de 31 de ani a fost descarcerat de echipa de intervenție. Acesta a fost predat echipajului medical și transportat de urgență la Spitalul Raional Drochia.
Totodată, șoferul și cel de-al doilea pasager au suferit traumatisme și au fost, la rândul lor, transportați în stare gravă la același spital. În prezent, toți trei luptă pentru viață.
Pe acest caz a fost demarată o anchetă, în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele care au dus la producerea impactului.
Moldova
/VIDEO/ Cripto-bogăție, doar promisă: Un bărbat, reținut pentru escrocherii de milioane.
I s-au promis câștiguri rapide și uriașe, dar în cele din urmă a rămas fără bani. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani, care a ajuns victima unei escrocherii bine pusă la punct. Potrivit oamenilor legii, în perioada ianuarie – iunie 2025, un bărbat de 35 de ani, împreună cu alți complici, ar fi abuzat de încrederea victimei și ar fi convins-o să investească sume mari de bani pe diverse platforme, sub pretextul unor profituri garantate. Astfel, suspectul ar fi încasat bani în mod repetat, iar apoi și-ar fi însușit sumele în interes personal.

Prin această schemă, bărbatul i-ar fi provocat victimei principale un prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei. Mai mult, folosind același pretext – investiții false în criptomonede – ar fi înșelat alte trei persoane, obținând sume considerabile.
Conform datelor poliției, prejudiciul total provocat victimelor identificate până în prezent depășește 4,5 milioane de lei.
În urma acțiunilor speciale de investigație și urmărire penală, bănuitul a fost localizat și reținut în capitală, cu sprijinul mascaților de la Fulger.
Oamenii legii au desfășurat percheziții în mașina personală a suspectului, dar și în mai multe imobile folosite de acesta. Au fost ridicate carduri bancare, telefoane mobile și alte probe relevante. Mașina a fost indisponibilizată până la clarificarea tuturor circumstanțelor.
Ulterior, magistrații au emis mandat de arest pentru 20 de zile pe numele suspectului. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 10 ani de închisoare și o amendă de până la 800.000 de lei.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor victimelor și documentarea completă a activității infracționale.
Moldova
/VIDEO/ Din stradă la fier vechi: Doi indivizi ar fi furat un microbiz, apoi l-ar fi vândut.
Au furat un microbuz și l-au vândut la fier vechi. Este isprava a doi bărbați de 29 și 34 de ani din Chișinău, care au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți că au sustras un microbuz parcat în sectorul Centru al capitalei.

Potrivit poliției, suspecții ar fi forțat portiera vehiculului, au pătruns în interior și au luat actul de asigurare. Folosindu-se de acest document și pretinzând că microbuzul ar aparține unei rude, aceștia ar fi solicitat evacuarea și ulterior au reușit să-l vândă unei companii de colectare a metalului uzat, contra sumei de 18 mii de lei.
În urma investigațiilor, oamenii legii au reușit să-i identifice și să-i rețină pe suspecți, iar microbuzul a fost găsit pe teritoriul orașului Codru. Prejudiciul cauzat proprietarului este estimat la aproximativ 73 mii de lei.
Pentru fapta comisă, cei doi riscă până la 4 ani de închisoare. Poliția continuă cercetările pentru a stabili dacă bărbații au fost implicați și în alte cazuri similare.
-
Moldova4 zile în urmă
Ziua accidentelor, la nord: Trei persoane rănite și șase mașini făcute zob, în urma unor coliziuni grave.
-
Moldovao zi în urmă
Un șofer de autocar a murit la volan, în raionul Sîngerei. Ar fi suferit un stop cardio-respirator.
-
Moldova7 ore în urmă
Luptă între viață și moarte: Trei bărbați, grav răniți și descarcerați, după ce au ajuns cu mașina într-un copac.
-
Moldovao zi în urmă
Dublă tragedie pe trasee: Trei morți și mai mulți răniți în două accidente cumplite.
-
Moldova9 ore în urmă
/VIDEO/ Cripto-bogăție, doar promisă: Un bărbat, reținut pentru escrocherii de milioane.
-
Moldovao zi în urmă
Luptă cu flăcările contracronometru: Timp de 11 ore pompierii lichidat un incendiu de vegetație, la Căușeni.
-
Moldova4 zile în urmă
Accidente în lanț, la Sîngerei: Un camion s-a izbit de un podeț, iar o mașină- de un pilon electric.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Ecstasy camuflat în filtru de aer: Drogurile urmau să ajungă în cluburile din Moldova și pe Telegram.