Moldova
/VIDEO/ SPIA a descins cu percheziții în cadrul unei cauze penale de îmbogățire ilicită a unui ex-secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne
Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) în comun cu angajații Procuraturii Anticorupție (PA) au descins cu percheziții la un ex-secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne.
Acțiunile de urmărire penală se desfășoară în cadrul unei cauze penale, pornită pe faptul îmbogățirii ilicite, art. 3302 alin. (2) și falsului în declarații, art. 3521 alin. (2) Cod penal al RM.
Potrivit materialelor acumulate de către SPIA al MAI și controlului efectuat de către Autoritatea Națională de Integritate, a fost constatată o diferență substanțială între averea dobândită și veniturile obținute de fostul demnitar de stat, în sumă totală de peste un milion de lei.
În fapt, diferența a fost relevată pentru perioada de timp cuprinsă între a 2016 – 2021, când fostul demnitar a deținut mai multe funcții publice cu statut special în cadrul Ministerului Apărării, precum și funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne în perioada noiembrie 2019 – iunie 2021.
În mare parte, această diferență a fost stabilită urmare a unor modificări patrimoniale pentru anul 2020, când fostul demnitar a achiziționat două bunuri imobile, o casă aflată în proces de construcție amplasată în mun. Chișinău și o casă de locuit amplasată în or. Ialoveni.
În cadrul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate acte, înscrisuri și alte obiecte ce au importanță pentru cauza penală.
Nota: Potrivit art.8 alin (1) al Codului de procedură penală al Republicii Moldova, orice persoană se prezumă a fi nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Moldova
/VIDEO/ Cripto-bogăție, doar promisă: Un bărbat, reținut pentru escrocherii de milioane.
I s-au promis câștiguri rapide și uriașe, dar în cele din urmă a rămas fără bani. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani, care a ajuns victima unei escrocherii bine pusă la punct. Potrivit oamenilor legii, în perioada ianuarie – iunie 2025, un bărbat de 35 de ani, împreună cu alți complici, ar fi abuzat de încrederea victimei și ar fi convins-o să investească sume mari de bani pe diverse platforme, sub pretextul unor profituri garantate. Astfel, suspectul ar fi încasat bani în mod repetat, iar apoi și-ar fi însușit sumele în interes personal.

Prin această schemă, bărbatul i-ar fi provocat victimei principale un prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei. Mai mult, folosind același pretext – investiții false în criptomonede – ar fi înșelat alte trei persoane, obținând sume considerabile.
Conform datelor poliției, prejudiciul total provocat victimelor identificate până în prezent depășește 4,5 milioane de lei.
În urma acțiunilor speciale de investigație și urmărire penală, bănuitul a fost localizat și reținut în capitală, cu sprijinul mascaților de la Fulger.
Oamenii legii au desfășurat percheziții în mașina personală a suspectului, dar și în mai multe imobile folosite de acesta. Au fost ridicate carduri bancare, telefoane mobile și alte probe relevante. Mașina a fost indisponibilizată până la clarificarea tuturor circumstanțelor.
Ulterior, magistrații au emis mandat de arest pentru 20 de zile pe numele suspectului. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 10 ani de închisoare și o amendă de până la 800.000 de lei.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor victimelor și documentarea completă a activității infracționale.
Moldova
/VIDEO/ Din stradă la fier vechi: Doi indivizi ar fi furat un microbiz, apoi l-ar fi vândut.
Au furat un microbuz și l-au vândut la fier vechi. Este isprava a doi bărbați de 29 și 34 de ani din Chișinău, care au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți că au sustras un microbuz parcat în sectorul Centru al capitalei.

Potrivit poliției, suspecții ar fi forțat portiera vehiculului, au pătruns în interior și au luat actul de asigurare. Folosindu-se de acest document și pretinzând că microbuzul ar aparține unei rude, aceștia ar fi solicitat evacuarea și ulterior au reușit să-l vândă unei companii de colectare a metalului uzat, contra sumei de 18 mii de lei.
În urma investigațiilor, oamenii legii au reușit să-i identifice și să-i rețină pe suspecți, iar microbuzul a fost găsit pe teritoriul orașului Codru. Prejudiciul cauzat proprietarului este estimat la aproximativ 73 mii de lei.
Pentru fapta comisă, cei doi riscă până la 4 ani de închisoare. Poliția continuă cercetările pentru a stabili dacă bărbații au fost implicați și în alte cazuri similare.
Moldova
Un șofer beat a provocat o tragedie, la Leova: o persoană a murit, iar altele trei au fost grav rănite.
A băut până și-a pierdut mințile, a urcat la volan, iar apoi a provocat un accident cu urmări fatale. Un bărbat de 52 de ani a murit pe loc, iar soția și fiica lui au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost izbită violent de un șofer beat. Tragedia s-a produs în seara de 28 iulie, în orașul Leova.

Potrivit informațiilor preliminare, un șofer de 29 de ani ar fi ieșit pe contrasens și s-ar fi izbit frontal de un alt automobil care circula regulamentar. În urma impactului violent, conducătorul auto de 52 de ani, a decedat pe loc. Soția bărbatului, în vârstă de 45 de ani și fiica lor de 17 ani au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul care ar fi provocat accidentul a fost testat cu aparatul „Drager”, iar rezultatul a indicat o concentrație de 1,23 mg/l alcool în aerul expirat, semn că se afla în stare avansată de ebrietate.
Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi a fost dus la spital.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele exacte ale tragediei.
-
Moldova4 zile în urmă
Ziua accidentelor, la nord: Trei persoane rănite și șase mașini făcute zob, în urma unor coliziuni grave.
-
Moldovao zi în urmă
Un șofer de autocar a murit la volan, în raionul Sîngerei. Ar fi suferit un stop cardio-respirator.
-
Moldovao zi în urmă
Dublă tragedie pe trasee: Trei morți și mai mulți răniți în două accidente cumplite.
-
Moldovao zi în urmă
Luptă cu flăcările contracronometru: Timp de 11 ore pompierii lichidat un incendiu de vegetație, la Căușeni.
-
Moldova4 zile în urmă
Accidente în lanț, la Sîngerei: Un camion s-a izbit de un podeț, iar o mașină- de un pilon electric.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Ecstasy camuflat în filtru de aer: Drogurile urmau să ajungă în cluburile din Moldova și pe Telegram.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ A furat o trotinetă de 18 mii de lei: Tânăr din Cantemir, prins după un furt în Chișinău.
-
Moldova5 zile în urmă
Accident cu urmări fatale,la Anenii Noi: O tânără a murit, iar un bărbat se află în stare gravă la spital.