Moldova
Harta consecințele consumului de alcool în primele șase luni ale anului 2018
Consumul de alcool este o boală care deseori duce la consecințe grave, de la izolarea de societate și familie până la comiterea infracțiunilor cu urmări grave.
Astăzi, Direcția Generală Securitate Publică a Inspectoratului General al Poliției, prezintă Harta Consecințelor Consumului de Alcool pentru primele șase luni ale anului 2018, care include date despre infracțiunile comise în stare de ebrietate în toată țara, segregate pe raioane și municipii.
Astfel, în prima jumătate de an, au fost înregistrate 1331 infracțiuni comise în stare de ebrietate, cu 16,5% mai puțin decât în primele șase luni ale lui 2017. Din acestea, majoritatea sunt infracțiuni considerate ușoare, iar 86% sunt infracțiuni comise în domeniul transportului, unde predomină șofatul în stare de ebrietate.
Deși, infracțiunile comise pe fon de consum de alcool sunt în ușoară scădere, în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, se atestă totuși o anumită creștere a conflictelor soldate cu omoruri sau vătămări corporale grave. În municipiul Chișinău cifra ajunge la 714 infracțiuni.
Harta a fost elaborată cu scopul informării și responsabilizării comunității, societății civile și autorităților publice competente cu privire la consecințele consumului de alcool pentru a fi luată atitudine și întreprinse acțiuni concrete cu scopul prevenirii și combaterii acestui flagel.
Totodată, harta permite o mai bună și eficientă planificare a acțiunilor de prevenire ale Poliției pentru a reduce numărul infracțiunilor comise în stare de ebrietate.
Menționăm că Poliția a venit cu propuneri privind ameliorarea situației în acest domeniu printre care sunt: modificarea cadrului legal, asigurarea unei monitorizări și control mai strict privind comercializarea băuturilor alcoolice în locurile publice (stații PECO, magazine, supermarkete, etc.), includerea berii si a vinului în categoria băuturilor alcoolice, etc.
Accesați aceste link-uri pentru a vedea:
Moldova
Intervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.
Intervenție contracronometru la Dondușeni. Un bărbat de 53 de ani a fost salvat de pompierii IGSU după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de aproximativ șapte metri. Din fericire, acesta a fost scos la suprafață conștient și fără traumatisme.
Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 septembrie, în apropierea unei gospodării de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din oraș. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.
La fața locului a fost direcționat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că bărbatul se afla în interiorul fântânii, la o adâncime de aproximativ șapte metri.
Salvatorii au intervenit cu echipamentul specializat și au reușit să-l extragă în siguranță la suprafață. Bărbatul era conștient și, potrivit primelor evaluări, nu prezenta traumatisme.
Acesta a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la Spitalul Raional Dondușeni pentru investigații.
Circumstanțele în care bărbatul a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.
Cazurile de acest fel nu sunt singulare. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în 11 situații pentru extragerea persoanelor căzute în fântâni.
Moldova
Braconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.
Cinci păsări incluse în Cartea Roșie au fost găsite împușcate, într-o singură zi, pe malul unui lac din apropierea satului Pîrjota, raionul Rîșcani. Printre acestea se numără și un cocostârc negru, în vârstă de doar trei luni și jumătate, monitorizat prin GPS de cercetători internaționali în timpul primei sale migrații spre Africa.
Potrivit Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova, pasărea, pe nume Lembe, s-a născut în nordul Letoniei și era al treilea pui dintr-un cuib monitorizat de mai mulți ani cu ajutorul unei camere.
Pe 19 august, cocostârcul a fost echipat cu un inel și un transmițător GPS, după care și-a început migrația. A traversat Letonia, Lituania, Belarus și Ucraina, iar la începutul lunii septembrie a ajuns în Republica Moldova.
În seara zilei de 6 septembrie, semnalul transmițătorului s-a oprit brusc în nordul țării. Reprezentanții SPPN au ajuns la coordonatele indicate de dispozitiv și au găsit pasărea moartă pe malul lacului din apropierea satului Pîrjota.
În aceeași zonă au fost descoperite și patru exemplare de lopătar, specie periclitată și inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Păsările au fost găsite moarte, atât în apă, cât și pe mal. În apropierea cocostârcului negru a fost identificat și un cartuș de alice.
Cazul a fost sesizat imediat Inspecției pentru Protecția Mediului Rîșcani, iar autoritățile au început investigațiile.
Expertiza veterinară a arătat că, cocostârcul negru a fost lovit de alice care i-au penetrat craniul și i-au provocat hemoragii cerebrale masive. Pasărea avea, de asemenea, fracturi la ambele aripi și alte traumatisme grave.
Între timp, Ministerul Mediului a anunțat, în dimineața zilei de 17 septembrie, că expertiza balistică și veterinară a confirmat prezența alicelor în toate cele cinci păsări. Potrivit ministerului, cazul este investigat ca infracțiune penală, fiind vorba despre folosirea armelor împotriva unor specii protejate.
Trei arme au fost deja ridicate de la persoanele bănuite. Ministerul Mediului califică situația drept un caz de braconaj, iar prejudiciul calculat depășește pragul contravențional.
Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii cere autorităților să stabilească toate circumstanțele în care au fost ucise cele cinci păsări și să tragă la răspundere persoanele vinovate.
Moldova
/VIDEO/ Plasa droguri în ascunzișuri: Distribuitor de „sare”, prins în flagrant la Chișinău.
Un tânăr de 29 de ani a fost prins în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri din capitală. Acesta ar fi acționat în calitate de curier pentru o rețea de distribuire a substanțelor narcotice și ar fi primit indicațiile prin intermediul unui canal de Telegram.
Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Centru l-au surprins în momentul în care plasa drogurile destinate consumatorilor. În timpul intervenției, tânărul a predat benevol câteva pachețele cu PVP, cunoscută drept „sare”, pe care le avea asupra sa.
Verificările au continuat, iar oamenii legii au mers și la celelalte ascunzișuri pregătite anterior. În mai multe locații din capitală au fost găsite și ridicate alte pachete cu droguri, care, potrivit poliției, urmau să ajungă la consumatori.
Tânărul a fost reținut și dus la audieri. Procurorii au cerut instanței arestarea acestuia, iar judecătorii au dispus plasarea lui în arest pentru 30 de zile.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele și rolul exact al suspectului în distribuirea drogurilor.
Dacă vinovăția îi va fi demonstrată, tânărul riscă de la 2 până la 5 ani de închisoare.
-
Moldova6 zile în urmăDată dispărută, lovită de tren: O femeie căutată de rude și poliție a fost lovită de trenul care circula spre Kiev.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Casă făcută scrum, la Costești: Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de narco-dealeri, spulberată: 13 kilograme de droguri sintetice, scoase din circulație. Șase suspecți, arestați.
-
Moldova3 zile în urmăCorupție demascată la „InTehAgro”: Cinci funcționari ar fi primit bani pentru facilitarea mai multor proceduri.
-
Moldova3 zile în urmăTragedie în raionul Ungheni: Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Narcoticele, ca „pâinea caldă”: 13 dosare penale pornite și 8 persoane reținute. Droguri de circa 400 de mii del ei, ridicate.
-
Moldovao zi în urmăCăutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
