Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un șofer a intrat cu mașina în gardul unui liceu, la Edineț. Martor: „Era băut la volan”

A urcat băut la volan și a intrat cu mașina în gardul unui liceu, la Edineț. Cel puțin asta spun martorii de la fața locului, despre un șofer de 34 de ani care, în seara de 17 ianuarie a provocat un accident de circulație pe strada Vișinilor.

Publicat

Despre caz ne-a relatat un locuitor al orașului, care ne-a expediat și imagini de la fața locului. În acestea se poate observa o mașină care a doborât o parte a gardului liceului teoretic Vasile Suhomlinski.

Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la IP Edineț, Ina Banari a declarat că la volanul mașinii se afla un șofer în vârstă de 34 de ani. Acesta a refuzat să treacă etilotestul sau să dea teste biologice pentru a se stabili dacă era sau nu în stare de ebrietate.

Prin urmare, pentru provocarea accidentului, acesta riscă sancțiune contravențională, iar pentru că a refuzat testarea alcoolscopică tânărul riscă dosar penal.

echipa.md


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Evaziune fiscală de milioane, descoperită de Serviciul Fiscal de Stat. Patru agenți economici sunt vizați într-o amplă operațiune.

Patru agenți economici, specializați în fabricarea produselor de uz gospodăresc și sanitar din hârtie și carton, sunt cercetați pentru evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane de lei.

Publicat

Ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul ofițerilor INI și ai Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, au efectuat percheziții în cadrul dosarului penal.

Potrivit anchetei, pe parcursul anului 2024, agenții economici s-ar fi eschivat de la plata impozitelor și taxelor la bugetul public național, efectuând livrări necontabilizate către mai mulți contragenți. Suma totală a tranzacțiilor ascunse ar depăși 11 milioane de lei, ceea ce a dus la neachitarea TVA în valoare de 2,2 milioane.

În total, oamenii legii au efectuat percheziții în 18 locații, de unde au ridicat acte contabile, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul, dar și mijloace financiare în valută națională și străină.


Investigațiile continuă, pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a prejudiciului total cauzat statului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șofer agresiv, surprins pe contrasens la Măgdăcești. Bărbatul riscă să rămână fără permis de conducere.

Scene periculoase pe traseul R-6, în satul Măgdăcești din raionul Criuleni. Un șofer a fost surprins de camere mergând pe contrasens și manifestând un comportament agresiv în trafic.

Publicat

Imaginile au apărut în mediul online, iar Poliția s-a autosesizat imediat. Potrivit informațiilor, incidentul s-a produs pe 6 noiembrie. În urma unui apel la Serviciul 112, un echipaj al poliției de patrulare a intervenit prompt și a reușit să identifice conducătorul auto — un bărbat de 32 de ani, originar din UTA Găgăuzia, care se afla la volanul unui Volkswagen.

Pentru comportament agresiv în trafic, pe numele acestuia a fost întocmit un proces-verbal, iar materialele au fost transmise instanței de judecată. Oamenii legii propun ca șoferul să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de la 6 luni până la un an.

Totodată, a fost inițiat un proces penal, după ce bărbatul a refuzat testarea alcoolscopică.


Poliția reamintește tuturor participanților la trafic că siguranța rutieră este responsabilitatea fiecăruia și îndeamnă șoferii să manifeste prudență și respect în trafic, pentru a evita tragediile.


Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Dispărută fără urmă: O femeie din Bălți este căutată de rude, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

A plecat de acasă fără a anunța pe cineva încotro merge, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic despre ea. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, originară din municipiul Bălți. Aceasta ar fi ieșit din locuință în plină noapte și nu s-a mai întors.

Publicat

Disperate, rudele s-au adresat după ajutor la poliție. Potrivit acestora, în dimineața zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 4:00, femeia a părăsit domiciliul său, amplasat pe o stradă din municipiul Bălți, într-o direcție necunoscută, iar de atunci i s-a pierdut urma.

În acest context, poliția solicită ajutorul cetățenilor. Femeia care apare în imagini are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, corpolență medie, păr cărunt și ochi căprui.

Persoanele care au recunoscut-o și dețin informații despre locul aflării ei sunt rugate să apeleze imediat numerele de telefon 069 889 914, 068 976 000 sau serviciul unic 112. Orice detaliu contează!


Citește mai departe

topul săptămânii