Rețele de socializare

Moldova

76 de persoane reținute în cadrul operațiunii speciale „Căutare”

În scopul identificării și reținerii infractorilor anunțați în căutare a fost declanșată la nivelul Poliției de Frontieră operațiunea specială de tip „CĂUTARE”.

Publicat

Ca urmare au fost reținute 31 de persoane pe teritoriul Republicii Moldova și alți 45 de cetățeni la trecerea frontierei de stat. Acțiunile din cadrul operațiunii au fost desfășurate în perioada sărbătorilor de iarnă și s-au desfășurat în baza valorificării unor informații operative.

În prezent, de către Poliția de Frontieră sunt anunțate în urmărire 668 de persoane, dintre care pe crime deosebit de grave – 32 de persoane, grave – 45 de persoane, mai puțin grave – 157 de persoane și ușoare 434 de persoane. Din numărul total al infractorilor căutați, 502 sunt anunțați în urmărire prin decizia organelor procuraturii, iar 166 – instanța de judecată.

Totodată, conform consemnelor pentru anul precedent, un număr de 475 de infractori căutați de alte organe de drept naționale au fost opriți în punctele de trecere a frontierei și ulterior, transmiși pentru continuarea cercetărilor.


Advertisement

Moldova

Accident pe o trecere de pietoni din Chișinău! Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină

Un bărbat de 43 de ani a fost rănit după ce a fost lovit de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni nedirijată.

Publicat

Accidentul s-a produs în prima parte a zilei de 13 iulie, în jurul orei 11:40, pe strada Profesor Ion Dumeniuc din sectorul Ciocana al capitalei.

Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii se afla un șofer de 32 de ani. În urma impactului, pietonul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri.


Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Depășire cu final dramatic, la Anenii Noi: Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital

Accident dramatic la ieșirea din satul Albinița, raionul Anenii Noi. Trei persoane au suferit traumatisme grave într-o succesiune violentă de impacturi.

Publicat

Totul a avut loc în dimineața de 14 iulie, iar secvențe video de la fața locului au împânzit rețelele sociale. În acestea pot fi observate vehiculele făcute zob, dar și echipaje de polițiști, medici și pompieri care intervin la fața locului. Vă atenționăm că imaginile v-ar putea afecta emoțional.

La fața locului oamenii legii au stabilit preliminar că accidentul s-ar fi produs după ce șoferul unui automobil care se deplasa din direcția Chișinău spre Anenii Noi ar fi încercat să efectueze o depășire. În timpul manevrei, acesta a lovit lateral un microbuz care circula regulamentar, iar în urma impactului microbuzul s-a răsturnat.


Automobilul și-a continuat deplasarea necontrolată și a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un alt autoturism ce venea din sens opus. În urma coliziunii, trei persoane au suferit traumatisme grave și au fost transportate de urgență la spital.

Polițiștii au inițiat o anchetă și desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tragedie surprinsă VIDEO! Un șofer a murit la volan, iar mașina s-a izbit violent de un copac în Chișinău

Clipe dramatice în această dimineață pe strada Ismail din Chișinău.

Publicat

Un bărbat de 67 de ani, aflat la volanul unui Nissan, ar fi suferit un stop cardiac în timp ce conducea, a pierdut controlul asupra mașinii, a lovit un Renault, după care automobilul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent într-un copac. Momentul impactului a fost surprins de o cameră video.

 


Potrivit informațiilor preliminare, șoferul ar fi decedat înainte ca mașina să lovească copacul.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele tragediei, iar cauza exactă a decesului va fi confirmată în urma expertizei medico-legale.


Citește mai departe

topul săptămânii