Moldova
/VIDEO/ A venit de la Ocnița ca să vândă droguri în Chișinău. Narcotice de peste 2.500.000 de lei, găsite în camera de hotel unde locuia suspectul
Tânăr în vârstă de 24 de ani, originar din raionul Ocnița, a fost reținut de polițiști și procurori, pentru vânzarea drogurilor în cantități deosebit de mari prin intermediul aplicației ,,Telegram”.
Polițiștii au intrat în posesia unei informații operative despre activitatea infracțională a tânărului, fiind dispuse mai multe măsuri speciale de investigare în stabilirea tuturor circumstanțelor și acumularea materialului probatoriu.
Astfel la finele lunii decembrie 2021, în urma acțiunilor întreprinse de către ofițerii secției investigare infracțiuni și urmărire penală a Inspectoratului sec. Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, sub conducerea procurorului din cadrul Procuraturii mun. Chișinău oficiul Râșcani, au fost efectuate percheziții autorizate în camera de hotel pe care acesta o închiria.
În urma efectuării percheziției camerei de hotel și corporale, au fost ridicate aproximativ 3 kg de substanțe narcotice sub forma de PVP (numite „sare”), marijuană și amfetamină sub formă de cristale.
Astfel substanțele narcotice au fost fasonate în: 6 pachete de tip zip-lock în care se afla substanță de culoare albastră, 2 pachete de tip zip-lock în care se afla substanță sub forma de praf si bulgări de culoare alba, un pachet de tip zip-lock în care se afla o substanță sub forma de praf si bulgări de culoare gălbuie; un pachet din hârtie în care se afla o substanță vegetală de culoare verde cu miros specific, un cântar. Toate drogurile depistate au fost ridicate sigilate conform procedurii și îndreptate la CTC-EJ al IGP, pentru a fi supuse expertizei chimice.
Valoarea drogurilor pe piața neagră depășește suma de 2.500 000 milioane de lei.
În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina.
Tânărul a fost plasat în arest pentru 30 de zile și este cercetat penal pentru ,, Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora”, în proporții deosebit de mari iar conform legislaţiei penale în vigoare, riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 de ani.
În continuare se întreprind acţiuni speciale de investigaţii și de urmărire penală în vederea documentării tuturor circumstanțelor și stabilirii altor persoane complice la săvârșirea infracțiunii.
Moldova
/VIDEO/ Evaziune fiscală de milioane, descoperită de Serviciul Fiscal de Stat. Patru agenți economici sunt vizați într-o amplă operațiune.
Patru agenți economici, specializați în fabricarea produselor de uz gospodăresc și sanitar din hârtie și carton, sunt cercetați pentru evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane de lei.
Ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul ofițerilor INI și ai Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, au efectuat percheziții în cadrul dosarului penal.
Potrivit anchetei, pe parcursul anului 2024, agenții economici s-ar fi eschivat de la plata impozitelor și taxelor la bugetul public național, efectuând livrări necontabilizate către mai mulți contragenți. Suma totală a tranzacțiilor ascunse ar depăși 11 milioane de lei, ceea ce a dus la neachitarea TVA în valoare de 2,2 milioane.
În total, oamenii legii au efectuat percheziții în 18 locații, de unde au ridicat acte contabile, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul, dar și mijloace financiare în valută națională și străină.
Investigațiile continuă, pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a prejudiciului total cauzat statului.
Moldova
/VIDEO/ Șofer agresiv, surprins pe contrasens la Măgdăcești. Bărbatul riscă să rămână fără permis de conducere.
Scene periculoase pe traseul R-6, în satul Măgdăcești din raionul Criuleni. Un șofer a fost surprins de camere mergând pe contrasens și manifestând un comportament agresiv în trafic.
Imaginile au apărut în mediul online, iar Poliția s-a autosesizat imediat. Potrivit informațiilor, incidentul s-a produs pe 6 noiembrie. În urma unui apel la Serviciul 112, un echipaj al poliției de patrulare a intervenit prompt și a reușit să identifice conducătorul auto — un bărbat de 32 de ani, originar din UTA Găgăuzia, care se afla la volanul unui Volkswagen.
Pentru comportament agresiv în trafic, pe numele acestuia a fost întocmit un proces-verbal, iar materialele au fost transmise instanței de judecată. Oamenii legii propun ca șoferul să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de la 6 luni până la un an.
Totodată, a fost inițiat un proces penal, după ce bărbatul a refuzat testarea alcoolscopică.
Poliția reamintește tuturor participanților la trafic că siguranța rutieră este responsabilitatea fiecăruia și îndeamnă șoferii să manifeste prudență și respect în trafic, pentru a evita tragediile.
Moldova
/ÎN CĂUTARE/ Dispărută fără urmă: O femeie din Bălți este căutată de rude, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
A plecat de acasă fără a anunța pe cineva încotro merge, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic despre ea. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, originară din municipiul Bălți. Aceasta ar fi ieșit din locuință în plină noapte și nu s-a mai întors.
Disperate, rudele s-au adresat după ajutor la poliție. Potrivit acestora, în dimineața zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 4:00, femeia a părăsit domiciliul său, amplasat pe o stradă din municipiul Bălți, într-o direcție necunoscută, iar de atunci i s-a pierdut urma.
În acest context, poliția solicită ajutorul cetățenilor. Femeia care apare în imagini are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, corpolență medie, păr cărunt și ochi căprui.
Persoanele care au recunoscut-o și dețin informații despre locul aflării ei sunt rugate să apeleze imediat numerele de telefon 069 889 914, 068 976 000 sau serviciul unic 112. Orice detaliu contează!
-
Moldova2 zile în urmăCopilă de 13 ani, găsită moartă în șahta liftului fostului hotel „Național”, după ce nu s-a mai întors acasă de la liceu
-
Moldova3 zile în urmăO mamă și ai săi trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Familia are nevoie de ajutor
-
Moldova3 zile în urmăConflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată
-
Moldova6 zile în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldova3 zile în urmăAccidentul în care un pasager a murit la Ocnița: Mașina era condusă de un polițist de frontieră
-
Moldova4 zile în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldova3 zile în urmăAccident tragic la Strășeni: O femeie și un bărbat au decedat pe loc, după ce două mașini s-au lovit violent. Doi minori și un adult, transportați la spital
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
