Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Dulciuri pentru copii, cu termenul de valabilitate expirat și alcool contrafăcut, depistate de polițiști

Publicat

La 23 decembrie curent, polițiștii din cadrul Direcției Investigații „Nord” a INI al IGP, în comun cu ANSA, au efectuat verificări la mai mulți agenți economici din nordul țării, care dețin activitatea de fabricare, distribuire și comercializare a unor produse alimentare. În cadrul verificărilor, au fost depistate produse alimentare care au termenul de valabilitate expirat, dar erau expuse spre comercializare, fiind ambalate în cutii cu cadouri pentru copii. În urma verificărilor au fost ridicate 87 de astfel de cadouri, în valoare totală de 7000 lei.

Dacă agenții economici vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă amendă de la 1200 de lei până la 4500 de lei cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an pentru falsificarea şi contrafacerea produselor, dar și amendă de la 3000 de lei până la 6000 de lei pentru comercializarea mărfurilor cu termenul de valabilitate expirat.

În același timp, un bărbat de 61 de ani, originar din orașul Dondușeni, este cercetat în stare de libertate, pentru fabricarea și comercializarea produselor alcoolice contrafăcute. În scopul deconspirării și documentării bărbatului, la 24 decembrie curent, polițiștii din cadrul Direcției investigații „Nord” a INI al IGP, au efectuat percheziții, planificate și autorizate, la domiciliul și mijloacele de transport ale acestuia.


În timpul perchezițiilor, polițiștii au depistat 14 vase din plastic, cu volum de 20 de litri fiecare, în care se afla lichid, de culoarea chihlimbarului, dar și incolor, cu miros specific de alcool. De asemenea, 50 de sticle cu volum de 1,5 litri, erau deja pregătite pentru a fi livrate cumpărătorilor, iar alte 1400 de sticle urmau a fi pregătite. În total a fost ridicată o cantitate de 355 de litri de alcool.

Valoarea bunurilor ridicate se estimează la suma totală de 50.000 lei.


Moldova

Impact mortal la Corlăteni: O femeie de 50 de ani a murit pe loc, iar un bărbat a fost rănit.

Accident cu urmări fatale, în nordul țării.O femeie de 50 de ani a murit pe loc, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un alt vehicul. Celălalt șofer, un bărbat de 46 de ani, a ajuns la spital.

Publicat

Impactul cumplit s-a produs în seara zilei de 18 august, la intrarea în satul Corlăteni, raionul Rîșcani.

Potrivit datelor preliminare, mașina condusă de șoferiță s-a izbit frontal cu un alt vehicul, la volanul căruia se afla un bărbat de 46 de ani. Impactul a fost extreme de puternic, astfel încât mașinile s-au tranformat într-un morman de fiare, iar femeia a decedat pe loc.

Cel de-al doilea șofer a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.


Polițiștii au ajuns imediat la locul tragediei și au început cercetările. Deocamdată, nu este clar de ce cele două vehicule au ajuns să se ciocnească frontal. Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite.

Oamenii legii documentează cazul pentru a stabili toate cauzele care au dus la producerea accidentului.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Petrecere cu fum și flăcări: O terasă de vară a fost făcută scrum, la Tohatin.

Petrecere cu fum și flăcări, la Tohatin. Zeci de oameni s-au pomenit cu planurile date peste cap, după ce terasa de vară a unui local a fost cuprinsă de foc.

Publicat

Incendiul a izbucnit în seara zilei de 17 august. Speriați, martorii au alertat serviciul de urgență, iar la fața locului au fost trimise cinci echipaje de pompieri și salvatori.

Când au ajuns echipajele IGSU, flăcările cuprinseseră deja terasa. Salvatorii au intervenit pentru a opri extinderea incendiului. Arderea a fost localizată la ora 20:00 și lichidată complet jumătate de oră mai târziu.

În urma incendiului, terasa de vară, cu o suprafață de 144 de metri pătrați, a ars în totalitate.


Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Deocamdată nu este clar de la ce a pornit incendiul. Cauza și toate circumstanțele urmează să fie stabilite.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 107 situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Fără permis, dar cu tupeu: Șofer cu dreptul de a conduce suspendat, amendat după ce a încălcat, din nou, RCR.

Lipsa permisului auto nu l-a încurcat să calce, din nou, pe aceeași greblă. Un șofer s-a ales cu amendă, după ce a devenit „vedetă” pe rețelele de socializare. Mai exact, Inspectoratul Național de Securitate Publică s-a autosesizat după apariția în spațiul public a unor imagini în care un conducător auto este surprins încălcând regulile de circulație.

Publicat

Incidentul a avut loc la 17 august, pe bulevardul Decebal din Chișinău. În urma verificărilor, polițiștii de patrulare au identificat șoferul, un bărbat de 53 de ani.

Oamenii legii au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. Chiar și în aceste condiții, bărbatul ar fi urcat la volan și ar fi continuat să circule, ignorând restricția impusă.

Șoferul a fost documentat pentru crearea unei situații de accident, precum și pentru conducerea unui vehicul în condițiile în care dreptul de a conduce îi era suspendat.


Poliția atrage atenția că asemenea abateri nu reprezintă doar încălcări ale legislației, ci pot crea situații periculoase pentru ceilalți participanți la trafic. O manevră efectuată greșit sau conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul legal de a conduce poate avea consecințe grave.

Cazul urmează să fie examinat conform legislației.


Citește mai departe

topul săptămânii