Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Cetățean rus, reținut în Bălți pentru producerea și vânzarea drogurilor de peste 1,2 milioane de lei

Un cetățean rus, care dirija producerea drogurilor într-un laborator din Bălți și vânzarea lor pe internet, a fost reținut.

Publicat

Activitatea infracțională a acestuia a fost documentată de către ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și Direcției Generale Urmărire Penală ale IGP, sub supravegherea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în toamna lui 2021, iar reținerea acestuia a avut loc cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger.”

Potrivit estimărilor preliminare, valoarea drogurilor pe piața neagră depășește suma de 1,24 milioane de lei. Pe lângă drogurile de tip mefedronă (drog similar cu ecstasy), oamenii legii au ridicat și materie primă pentru producerea acestora. Suplimentar, urmare a perchezițiilor, de la acesta au fost ridicate 200 pachețele autosigilante pentru depozitarea și vânzarea drogurilor, peste 10 cartele bancare, 15 cartele telefonice, precum și cinci telefoane mobile folosite la comiterea infracțiunii.

Ulterior reținerii acestuia, procurorii PCCOCS i-au prezentat învinuirea și au obținut în instanța de judecată plasarea acestuia în arest preventiv, pentru desfășurarea obiectivă a investigațiilor. Procurorii urmează să solicite și aplicarea sechestrului asupra apartamentului acestuia, în valoare de peste un milion de lei, pe care-l deține în proprietate de peste un an de zile.


Autoritatea de investigație anunță faptul că, potrivit materialelor dosarului penal, învinuitul a prestat servicii de mercenariat în structurile paramilitare din regiuni separatiste. Activitatea infracțională pe acest segment urmează să fie investigată într-o procedură separată.

Anterior reținerii cetățeanului rus, în luna august a acestui an, a fost reținut un alt membru al acestui grup infracțional, după o captură de droguri în valoare estimativă de 600.000 lei. În privința acestuia, procurorii au trimis în judecată dosarul penal, iar în curând urmează să fie pronunțată sentința.


Advertisement

Moldova

Carambol la Ialoveni: Patru mașini au fost implicate într-un accident violent.

Trafic dat peste cap, în după-amiază zilei de 6 iunie, la intrarea în orașul Ialoveni, după ce patru mașini au fost implicate într-un accident rutier.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 13:00. Potrivit informațiilor preliminare, un șofer de 69 de ani, care intenționa să vireze din oraș spre Hîncești, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției. În urma manevrei, a fost lovit de un alt autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care circula regulamentar spre Chișinău.
Impactul a fost atât de puternic, încât una dintre mașini a fost proiectată în parapetul de pe mijlocul drumului. Cioburile și bucăți din caroserie au avariat alte două vehicule aflate în apropiere.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.
Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Circulația în zonă a fost îngreunată zeci de minute.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie greu de imaginat: Un copil de doi ani a murit strivit de aragaz, la Drochia.

Caz dramatic într-o gospodărie din raionul Drochia. Un băiețel de doar doi ani și-a pierdut viața, după ce un aragaz s-a prăbușit peste el.

Publicat

Totul s-a întâmplat în timp ce micuțul se afla acasă împreună cu familia. Potrivit poliției, copilul ar fi deschis ușa cuptorului electric încorporat și s-ar fi urcat pe ea. Greutatea sa a dezechilibrat aparatul electrocasnic, care a căzut peste el.
Impactul a fost fatal – băiatul a suferit răni grave și a decedat înainte ca echipajul medical să ajungă la fața locului.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.


Citește mai departe

Moldova

Impact devastator, în capitală: Doi copii și un adult, la spital după o tamponare violentă.

Scene de groază, în Capitală! Două mașini s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului, doi copii și un adult au ajuns la spital.

Publicat

Accidentul s-a produs în amiaza zilei de 6 iunie, pe bulevardul Dacia. Potrivit poliției, un șofer nu ar fi cedat trecerea unui alt autoturism care circula pe drumul cu prioritate.
Imaginile de la fața locului arată distrugeri serioase la ambele mașini — capotele sunt făcute zob, iar bucăți din caroserie sunt împrăștiate pe carosabil. Mai mult, în urma impactului una dintre mașini a fost proiectată pe zona verde care delimitează direcțiile de deplasare. La fața locului au intervenit rapid echipajele de poliție și ambulanțele.
Doi pasageri minori din mașina care ar fi provocat accidentul, dar și un adult au fost preluați de medici și transportați la spital pentru investigații.
Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii