Moldova
Bărbat reținut de polițiștii din capitală fiind suspectat de comiterea unui omor
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, locuitor al comunei Băcioi, municipiul Chișinău, a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție, pentru comiterea unui omor.
Polițiștii au fost alertați în seara zilei de 18 decembrie, în jurul orei 22:34, despre faptul că pe strada Alexandru Hajdeu din comuna Băcioi, un bărbat a fost împușcat în urma unui conflict, de către o persoană cunoscută lui.
Imediat la fața locului s-a deplasat un echipaj BPRO, grupa operativă a Inspectoratului Botanica, pentru stabilirea circumstanțelor, fiind solicitat și un echipaj medical. La locul faptei forțele de ordine, au stabilit în urma documentării, că victima, un bărbat în vârstă de 39 de ani, împreună cu alți cunoscuți au consumat băuturi alcoolice la bănuit acasă, după care au ieșit poartă pentru a-i petrece unde între victimă și suspect s-a iscat un conflict.
În urma conflictului suspectul având asupra sa o armă pe care o deținea legal, a efectuat 6 împușcături în direcția victimei, care în urma leziunilor a decedat până la sosirea ambulanței. La examinare de către medicul legist pe suprafața corpului și anume în regiunea capului și pieptului, au fot depistate 4 plăgi provocate de împușcătură.
Suspectul a fost încătușat și escortat la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor unde acesta și-a recunoscut vinovăția. Arma de model CZ P 10C calibru 9x19m, a fost ridicată.
Bărbatul este cercetat penal pentru „Omor”, care conform legislației penale în vigoare se pedepsește cu pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.
Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldova15 ore în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora3 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova2 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova5 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova5 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Diaspora4 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova3 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Moldova4 zile în urmăFocuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale
