Moldova
Doi moldoveni și doi ucraineni, prinși în momentul când încercau să treacă ilegal frontiera
Angajații Sectorului Poliției de Frontieră Valea Perjei au deconspirat două tentative de părăsire ilegală a teritoriului Republicii Moldova. Întorși din drum și documentați sunt doi moldoveni, unul din ei se află în căutare națională. Alți doi ucraineni au fost reținuți pe Sectorul Poliției de Frontieră Căplani după ce au traversat hotarul de est. Aceștia susțin că ceața i-ar fi dezorientat.

Primul caz a fost consemnat de către patrula punctului de trecere Ceadâr-Lunga 2 în urma unei informații operative. Astfel, acționând pe zona de responsabilitate persoana a fost reținută și identificată. Din primele cercetări, s-a stabilit că bărbatul de 37 de ani este locuitor al orașului Ceadâr-Lunga și nu este la prima abatere.
Al doilea cetățean buclucaș certat cu legea a fost oprit forțat în apropierea localității Ceadîr Lunga. Acesta a fost observat de către echipa de monitorizare cu ajutorul Complexului mobil de observare și detecție în timp ce se îndrepta cu pași grăbiți spre frontiera de stat.
Tânărul s-a dovedit a fi un conațional în vârsă de 22 de ani, originar din localitatea Valea Perjei. A recurs la săvârșirea acestei ilegalități pentru că se află în căutare de către organele de drept din țară, fiind cercetat pe mai multe cauze penale. Cazul este documentat în continuare de către ofițerii de urmărire penală conform art. 27, art. 362 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.
Alți doi bărbați cu vârsta de 41 și respectiv 44 de ani, originari din raionul Belgorod-Dnestrovsk, Ucraina au fost reținuți de către patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Căplani. Întrebați ce caută pe teritoriul Republicii Moldova în toiul nopții, aceștia au declarat că nu aveau intenția de a traversa hotarul, însă din cauza vizibilității reduse datorită ceții dense s-ar fi rătăcit ajungând pe teritoriul Republicii Moldova.
În urma schimbului de informații și a colaborării dintre Ucraina și Republica Moldova, persoanele au fost transmise autorităților statului limitrof. Totuși, ei riscă amendă penală în baza art. 362, al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.
Moldova
Tamponare violentă pe traseul R-2. Un bărbat a ajuns la spital.
Un bărbat de 69 de ani a fost transportat de urgență la spital, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită din spate de un alt automobil, pe traseul R-2, în apropierea localității Todirești, raionul Anenii Noi.

Totul s-a întâmplat în dimineața de 25 iulie, în jurul orei 5:40, când victima, aflată la volanul unui microbuz, ar fi încetinit pentru a vira la stânga. În acel moment, un alt vehicul, condus de un tânăr de 28 de ani, a izbit microbuzul în plin, din spate.
Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, însă rezultatele au fost negative.
Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs coliziunea.
Спросить ChatGPT
Moldova
Accidente în lanț, la Sîngerei: Un camion s-a izbit de un podeț, iar o mașină- de un pilon electric.
Două accidente rutiere soldtate cu persoane traumatizate în mai puțin de opt ore, în raionul Sîngerei. Un camion a derapat și a lovit un podeț pe traseul din apropierea satului Bilicenii Vechi, iar dimineața, un copil de doar două luni a fost rănit într-un alt accident produs în satul Grigorăuca.

Primul incident a avut loc în noaptea de 24 spre 25 iulie, în jurul orei 00:54. Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 64 de ani, aflat la volanul unui autocamion, ar fi pierdut controlul volanului din cauza unei defecțiuni tehnice. Vehiculul a derapat și s-a izbit de un podeț de pe marginea drumului.
Șoferul a fost transportat la Spitalul Raional Sîngerei pentru îngrijiri medicale. Rezultatul testului alcoolscopic a fost negativ.
Câteva ore mai târziu, în dimineața de 25 iulie, în jurul orei 07:15, un alt accident a fost înregistrat în localitatea Grigorăuca. Un bărbat de 57 de ani, conducând un automobil din direcția Chișinău–Bălți, a pierdut controlul și s-a izbit violent de un pilon de iluminat public.
În mașină se aflau și o femeie cu un bebeluș de doar două luni. În urma impactului, fetița, care se afla în brațele mamei sale, a suferit traumatisme și a fost transportat de urgență la spital.
Și în acest caz, rezultatul testării alcoolscopice a fost negativ.
Poliția desfășoară în continuare cercetări pentru a stabili toate circumstanțele și cauzele celor două accidente.
De menționat că, în data de 24 iulie, pe același traseu din localitatea Grigorăuca, s-a produs un alt accident periculos. Șoferul unei camionete nu ar fi ținut cont de distanța optimă dintre automobile, nu ar fi reușit să frâneze la timp și ar fi tamponat cu putere din spate o mașină care oprise în fața unei treceri pentru pietoni. Din fericire, de această data nimeni nu a fost rănit, coliziunea soldându-se doar cu pagube materiale. Poliția cercetează cazul.
Moldova
Evacuare de urgență, la Ungheni: Arhiva spitalului din oraș a fost cuprinsă de flăcări.
26 de persoane au fost evacuate de urgență după ce un incendiu a izbucnit în subsolul Spitalului Raional din Ungheni. Un nor dens de fum a fost observat în dimineața zilei de 25 iulie, în jurul orei 10:30, iar martorii au alertat imediat Serviciul 112.

La fața locului au intervenit rapid trei echipaje de pompieri și salvatori. Flăcările au cuprins arhiva spitalului, situată în subsolul clădirii. Pentru a preveni intoxicațiile cu produse de ardere, pompierii au evacuat personalul și pacienții aflați în zonele apropiate.
Intervenția a fost promptă, iar victime nu au fost raportate victime.
Cauza izbucnirii flăcărilor și toate circumstanțele producerii acestuia urmează să fie stabilite de specialiști.
-
Moldova3 zile în urmă
Tragedii în lanț, la scăldat: Doi copii și un tânăr s-au înecat în apele din țară, într-o singură zi.
-
Moldova3 zile în urmă
S-a tamponat cu un tren: O șoferiță nu s-ar fi asigurat și a intrat în coliziune cu garnitura.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Comportamentul a dat-o de gol: O tânără, prinsă cu 2 kilograme de marijuana.
-
Moldova7 ore în urmă
Ziua accidentelor, la nord: Trei persoane rănite și șase mașini făcute zob, în urma unor coliziuni grave.
-
Moldova4 zile în urmă
Ar fi pierdut controlul volanului: Șoferiță rănită, după ce s-a răsturnat cu mașina într-un șanț, la Rîșcani.
-
Moldova4 zile în urmă
Accident fatal la Drochia: Doi oameni au murit, după ce s-au izbit cu mașina de un transformator electric.
-
Moldova3 zile în urmă
Troleibuz implicat în accident: Opt persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital.
-
Moldova4 zile în urmă
Tragedie într-un spital din Cluj, România: O moldoveancă s-ar fi aruncat de la etaj.