Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ În regiunea Odesa, Ucraina, au fost depistate mărfuri de peste 1 milion grivne. Acestea urmau să ajungă în Moldova

Recent, la inițiativa agenților Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei, a fost efectuată o verificare mai amănunțită a unui camion cu înmatriculare străină la punctul de control Kuchurgan.

Publicat

Potrivit rezultatelor controlului, polițiștii de frontieră, împreună cu vameșii statului vecin, au depistat o cantitate impunătoare de marfă nedeclarată.

Printre acestea s-au numărat mobilier, electrocasnice, obiecte sanitare, parfumuri etc. În total, au fost găsite peste 300 de bunuri.

Lotul de marfă a fost confiscat de ofițerii de la vama Odesa, Ucraina.


Valoarea totală, conform estimărilor preliminare, este de peste 1 milion de grivne, echivalentul a circa 667.000 de lei.

Bărbatul care transporta mărfurile în Republica Moldova a spus că este doar șofer și că nu știe nici originea, nici destinația mărfii.

echipa.md



Moldova

Doi inspectori vamali, cercetați de CNA pentru mită: Ar fi pretins sistematic între 100 și 500 de euro pentru vămuirea mărfurilor

Doi inspectori vamali din cadrul Postului Cahul-Oancea al Biroului Vamal Sud au fost denunțați la CNA pentru pretinderea mijloacelor financiare ilicite în procesul de vămuire a mărfurilor de import și export.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, inspectorii ar fi pretins și primit sistematic de la transportatorii de pasageri și colete mijloace bănești între 100-500 de euro, suma variind în funcție de valoarea mărfurilor transportate. În cadrul acțiunilor de urmărire penala și a măsurilor speciale de investigații în cauza penală au fost documentate mai multe cazuri de pretindere, primire și transmitere, sub controlul CNA, a mijloacelor bănești, precum și a altor bunuri materiale.

Astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții la Postul vamal Cahul-Oancea, la domiciliile și automobilele bănuiților, de unde au ridicat mai multe probe. Cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Cahul.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.


 


Citește mai departe

Moldova

Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil, în centrul capitalei: În vehiculul de rută erau circa 20 de pasageri

Un grav accident s-a produs în capitală. Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil. Totul a avut loc în jurul orei 14.00, la intersecția străzii București și Maria Cebotari.

Publicat

Potrivit reprezentantei RTEC, Felicia Rusu, accidentul rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 14:40. Troleibuzul circula pe ruta nr. 8 și în salonul troleibuzului erau circa 20 călători.

Nimeni dintre pasagerii troleibuzului nu a suferit.

Deocamdată nu se cunoaște nimic despre starea șoferului mașinii implicate în coliziune, dar în imagini poate fi observat și un echipaj medical cu ambulanța.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a tamponat cu o autospecială, în sectorul Buiucani: O persoană a fost dusă la spital

Accident violent în sectorul Buiucani al capitalei. O mașină s-a tamponat cu o autospecială.

Publicat

Totul a avut loc pe strada 27 Martie, în jurul orei 13.09.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, la fața locului au fost direcționați de urgență polițiștii, medicii cu ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare.

În prezent se cunoaște că pasagerul din automobil a fost preluat de medici și transportat la spital.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

topul săptămânii