Moldova
Noi detalii despre tentativa de scoatere din țară a unei viori de pe Aeroportul din Chișinău
În data de 10 decembrie 2021, Serviciul Vamal și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au susținut un briefing de presă, în care au prezentat un set de precizări pe dosarul tentativei de scoatere din țară a unei viori de pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Cu titlu de reamintire, reprezentanții autorităților au comunicat faptul că la 22 octombrie 2021, pe Aeroportul din Capitală, în cadrul controlului vamal al pasagerilor cursei Chișinău-Moscova, a fost depistată o vioară nedeclarată, asupra căreia existau suspiciuni că reprezintă un obiect cu valoare culturală. Ulterior, în cadrul controlului au fost prezentate două certificate datate cu 20.10.2021 și emise de către un expert acreditat de către Ministerul Culturii, în care este indicat că instrumentul muzical a fost creat de către Giovanni Battista Guadagnini și că „aceasta are valoare istorică și artistică pentru patrimoniul Republicii Moldova.” Suplimentar, în interiorul husei, a fost depistat actul de „Expertiză a instrumentelor muzicale”, eliberat de către același expert, cu indicarea valorii viorii, ce depășește suma de 2 milioane euro.
Autoritățile au reiterat prevederile articolului 9 alin. (3) din 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝟏𝟓𝟔𝟗/𝟐𝟎𝟎𝟐, potrivit căreia – persoanele fizice nu au dreptul de a scoate de pe teritoriul Republicii Moldova valori culturale. Pe de altă parte, alte valori din domeniul artei, literaturii, ştiinţei, culturii şi religiei pot fi scoase de pe teritoriul ţării cu condiția prezentării autorizaţiei eliberate de Ministerul Culturii, în care se specifică costul obiectului şi faptul că acesta nu prezintă valoare culturală.
Aceștia au mai menționat că persoana nu deținea o asemenea autorizație la data depistării viorii, iar Ministerul Culturii, conform răspunsului oficial oferit Serviciului Vamal, a comunicat că până în data de 22 octombrie, nu a eliberat o asemenea autorizație.
Prin urmare, faptele descrise au stat la baza pornirii urmăririi penale pentru tentativă de contrabandă cu valori culturale, prin nedeclararea bunului.
Suplimentar, reprezentanții autorităților au subliniat faptul că Moldova are obligația, conform articolului 6 din Convenția de la Paris, care a fost ratificată de statul nostru în anul 1997, să instituie un certificat special prin care să interzică ieșirea de pe teritoriul său a bunurilor culturale care nu sunt însoțite de certificatul de export, în care să fie indicat faptul că exportul acestora este autorizat de către el, acest certificat urmând a însoți bunurile culturale exportate regulamentar.
Deși s-a vehiculat în spațiul public că în alte state declararea nu este obligatorie pentru astfel de obiecte, autoritatea de investigație a menționat că toate statele părți la Convenția de la Paris din 1970 au obligația să respecte măsurile necesare pentru interzicerea şi împiedicarea operațiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale.
Drept urmare, vioara a fost ridicată, fiind asigurată păstrarea acesteia în condiții de maximă securitate de către Serviciul Vamal, aceasta fiind ferită de umiditate și razele solare.
Este de menționat că, la trei zile de la ridicarea instrumentului, persoana care nu l-a declarat în vamă, s-a adresat unui alt expert acreditat de Ministerul Culturii, care i-a eliberat un certificat cu mențiunea contradictorie celui prezentat la data de 22 octombrie 2021 privind valoarea de patrimoniu.
Mai mult decât atât, acesta a eliberat actul de expertiză fără a avea vioara în față, cu indicarea caracteristicilor viorii și valorii ei. Ulterior, pasagerul a anexat actul la cererea sa depusă la Ministerul Culturii, care a eliberat un certificat contrar prevederilor legale, în sensul legii menționate mai sus.
Între timp, persoana a prezentat organului de urmărire penală, prin intermediul avocatului său, contractul de împrumut al unei viori. Acesta, însă, era fără data de întocmire a lui.
Toate în cumul, au dat temei rezonabil organului de urmărire penală de a solicita, prin intermediul Interpol, informații despre statul de apartenență al acestei viori și dacă aceasta nu figurează ca fiind sustrasă. În acest scop, vioara a fost examinată (și nu expertizată) de către un specialist din cadrul unei instituții de expertizare, cu echipament dedicat, iar imaginile obținute au fost expediate statelor membre Interpol.
Mai exact, procedura de examinare a viorii a fost confundată cu expertizarea ei, urmare a declarațiilor publice, emise de alte persoane decât reprezentanții autorităților de investigație.
Între timp, au parvenit informații de la două state membre Interpol, cu privire la trei cazuri de sustragere de viori cu caracteristici asemănătoare. Pe unul din ele, s-au solicitat date suplimentare despre vioara reținută în Republica Moldova, necesare pentru verificarea lor de statul solicitant.
Pentru stabilirea faptului necesității declarării instrumentului de acest tip, suplimentar au fost interpelate autoritățile vamale ale statului din care pasagerul a sosit la Chișinău. Acestea au comunicat că instrumentul muzical nu a fost declarat, deși persoana avea obligația să o facă.
Este de menționat că autoritățile elvețiene nu au prezentat răspunsurile în timp util pentru obținerea documentelor de origine a viorii reținute, deși persoana vizată făcea trimitere la faptul că proprietarul viorii este cetățean al acelui stat. Procuratura a luat legătură telefonică cu cetățeanul elvețian indicat în contract, care abia la 2 decembrie 2021 a expediat copia actelor solicitate.
Până la moment, confirmarea autenticității copiilor acestor acte nu a fost prezentată, după cum a fost solicitat.
Totodată, organul de urmărire penală a dispus efectuarea expertizei judiciare complexe, cu atragerea unui specialist internațional din domeniu. Aceasta a fost determinată de necesitatea stabilirii autenticității viorii, anului fabricării, autorului manoperei, costului ei și dacă aceasta reprezintă o valoare culturală.
Așa cum documentele nu au fost prezentate oficial, în forma lor autentică, examinarea lor de către Comisia de Experți este necesară pentru a stabili dacă corespund acestei viori.
Una din discordanțele acestei spețe a constat în informația prezentată în rapoartele de examinare făcute de experții naționali, unde vioara a fost datată cu anul 1735, cu toate că în actele prezentate de către persoană, anul fabricării viorii era 1775-1785. Acest fapt a determinat necesitatea întreprinderii mai multor acțiuni, în vederea stabilirii circumstanțelor cauzei. Este de menționat că în rezultatul expertizei făcute la solicitarea organelor de drept, din constatările prealabile s-a stabilit că, totuși, aceasta a fost fabricată în perioada 1775-1785.
Concluzia experților privind pertinența documentelor solicitate ar servi drept temei de stabilire a statului de origine și demararea procedurii de returnare a viorii, în sensul prevederilor Convenției de la Paris. Rezultatul expertizării este necesar și pentru stabilirea obiectivă a circumstanțelor faptei.
Totodată, autoritățile țin să asigure părțile și societatea despre faptul că, pe parcursul investigațiilor, organul de urmărire penală este garantul respectării drepturilor și libertăților omului.
Notă: Orice persoană se prezumă nevinovată, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.
Moldova
Doi bicicliști s-au tamponat la Țînțăreni: Unul era beat criță, celălalt a ajuns în stare gravă la spital.
Accident cu urmări grave în raionul Telenești. Doi bicicliști nu au putut împărți un drum și, în consecință, s-au tamponat într-o curbă. Unul era beat criță, celălalt a ajuns în stare gravă la spital. Cazul a avut loc în seara de 22 septembrie, în jurul orei 21:50, pe o stradă din satul Țînțăreni.
Potrivit poliției, doi bărbați de 39 și respectiv 22 de ani se deplasau cu bicicletele, iar într-o curbă s-au tamponat. Urmările au fost deosebit de grave – biciclistul de 39 de ani a suferit mai multe traumatisme și a fost transportat la spitalul raional Orhei în stare gravă.
Celălalt biciclist de 22 de ani a fost dus de ambulanță la spitalul din Telenești. După investigații, tânărul a fost lăsat să plece acasă.
De menționat că, acesta se afla în stare avansată de ebrietate în momentul producerii accidentului. Oamenii legii l-au testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că biciclistul avea o concentrație de 1,23 mg/l alcool în aerul expirat.
De la celălalt biciclist, care se află în stare gravă, au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea stării de ebrietate. Polițiștii continuă documentarea cazului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Moldova
/VIDEO/ Scene de groază: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 11 al unui bloc din capitală.
Scene de groază pe bulevardul Decebal din Capitală. Un tânăr de 25 de ani a amenințat că își pune capăt zilelor, fiind surprins atârnând de la fereastra unui apartament situat la etajul 11 al unui bloc de locuit. Situația a pus pe jar serviciile specializate, care au intervenit de urgență pentru a preveni o tragedie.
Totul s-a întâmplat în seara de 22 septembrie, în jurul orei 20:45, în sectorul Botanica. La fața locului au ajuns echipaje de poliție, ambulanța și 2 echipe de salvatori. Minute în șir specialiștii au purtat negocieri cu tânărul și au încercat să-l convingă să renunțe la gestul extrem.
Imaginile cu momentul intervenției au fost surprinse de martori și publicate ulterior în mediul online. În secvențele video se vede mobilizarea echipajelor în zona blocului, în timp ce specialiștii încearcă să gestioneze situația și să-l convingă pe tânăr să se retragă de la fereastră.
Într-un final, intervenția s-a încheiat fără o tragedie. Tânărul a renunțat la intenția de a-și pune capăt zilelor intrând în apartament de sine stătător și a fost preluat de serviciile specializate.
Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, nu a fost nevoie de intervenția salvatorilor.
Deocamdată, nu se cunoaște motivul care l-ar fi determinat pe tânăr să recurgă la un asemenea gest disperat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.
Moldova
Permis auto, cu 1.500 de euro: Un director de școală auto și un intermediar, reținuți pentru trafic de influență.
1.500 de euro pentru un permis de conducere. Atât ar fi cerut directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar de la un candidat. Cei doi sunt suspectați că i-ar fi promis că îi pot „aranja” examenul auto.
Directorul școlii auto și intermediarul au fost reținuți în dimineața zilei de 23 septembrie de CNA și procurorii anticorupție. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență.
Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi spus candidatului că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a ASP.
Mai exact, susțineau că pot interveni pentru ca acesta să fie declarat „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică.
Pentru acest așa zis „ajutor”, cei doi ar fi cerut și primit 1.500 de euro.
Ulterior, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților. Au fost verificate și încăperile școlii auto.
CNA și PA anunță că au ridicat mai multe probe care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.
Cei doi au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să decidă asupra măsurilor care vor fi luate în continuare.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
-
Moldova6 zile în urmăBraconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.
-
Moldova6 zile în urmăIntervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.
-
Moldova6 zile în urmăRiscă pușcărie: Trei polițiști de la IP Botanica, trimiși în judecată pentru abuz de serviciu.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Coliziune violentă la Cojușna: Un șofer a fost rănit după ce s-a izbit de remorca unui tractor.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Plasa droguri în ascunzișuri: Distribuitor de „sare”, prins în flagrant la Chișinău.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău: Doi suspecți, încătușați la Aeroportul Internațional.
