Rețele de socializare

Moldova

La un pas de tragedie: Un copil de 11 ani s-a electrocutat după ce a pătruns într-o instalație electrică

Un minor de 11 ani și-a pus viața în pericol în urma intrării ilegale în interiorul unui post de transformare. Acesta ar fi încercat să sustragă un echipament electric aflat sub tensiune, însă s-a electrocutat la ambele mâini. 

Publicat

Despre caz anunță distribuitorul de energie electrică„Premier Energy Distribution”.

Potrivit sursei, acest caz s-a produs pe 17 noiembrie curent în Postul de Transformare 522 (PT) amplasat într-o construcție capitală cu două nivele, situat pe teritoriul Liceului Teoretic „Alexandru Donici” din satul Peresecina, raionul Orhei.

În urma investigației circumstanțelor accidentului s-a stabilit, că în timpul unei pauze dintre lecții, în jurul orei 11:00, minorul respectiv a fost văzut de alți copii în timp ce alerga împreună cu fratele său mai mare spre clădirea cu două etaje a postului de transformare, spunându-le elevilor din jur că are intenţia să intre în interior pentru a arunca ceva de acolo.


Urcându-se pe scară la etajul doi el a ignorat semnele de avertizare amplasate pe ușa de acces în instalația electrică, a forțat şi înlăturat lacătul de la ușa de acces a PT și a pătruns în interior. Peste câteva clipe, copiii din apropiere au auzit o bubuitură, urmată de țipetele minorului. Comisia de investigare a cazului a stabilit, că în timpul aflării în interiorul instalației electrice, minorul a încercat să scoată o siguranță fuzibilă care se afla sub tensiune, fiind electrocutat în acest timp.

Fratele accidentatului a urcat imediat pe scară, a deschis ușa semiînchisă și i-a cerut minorului să iasă afară din interiorul clădirii, după care ambii au coborât jos de sine stătător. Mâinile copilului accidentat erau roșii, având arsuri, iar mâneca dreaptă a cămășii era arsă.

El a fost condus la punctul medical al școlii de unde a fost solicitată intervenția serviciului medical de urgență. Ulterior, minorul a fost internat în spital pentru investigații medicale şi tratament. În prezent starea sănătății accidentatului este satisfăcătoare.


Acest accident s-a produs în circumstanțele încălcării grave a mai multor reguli minime de securitate în raport cu instalațiile electrice, inclusiv a ignorării semnelor de avertizare, a pătrunderii neautorizate în interiorul instalației electrice, a lipsei cunoștințelor despre consecințele curentului electric asupra persoanelor, a neconștientizării pericolului de electrocutare și a apropierii accidentalului la o distanță inadmisibilă de părțile sub tensiune ale instalației de distribuție.

Pentru evitarea oricăror situații de nesiguranță ÎCS „Premier Energy Distribution” SA reiterează și solicită populației să respecte strict normele de securitate în zona de protecție a instalațiilor electrice unde sunt interzise orice intervenții. În special adulților li se cere să supravegheze copiii și să li se explice necesitatea respectării stricte a normelor de securitate pentru a se proteja de electrocutări.

  • instruiți și explicați copiilor importanța respectării regulilor de securitate electrică; cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice incident pentru a transmite informația respectivă operatorului de distribuție a energie electrice sau dacă sunt suficient de maturi să o facă personal cu maximă responsabilitate, oferind serviciului Oficiului telefonic 24 de ore al Operatorului toate datele solicitate, inclusiv cele de contact;
  • nu lăsați fără supraveghere copiii, verificați atent locul aflării lor sub aspectul securității electrice;
  • nu interveniți în instalațiile electrice, deoarece riscați să fiți electrocutat;
  • nu încercați să deschideți ușile posturilor de transformare și nu pătrundeți în interiorul lor, este extrem de periculos;
  • nu urcați și nu permiteți urcarea pe piloni și pe copacii din apropierea liniilor electrice, la distanțe inadmisibile de conductorii rețelelor electrice, deoarece există pericolul de electrocutare și de cădere;
  • nu permiteți organizarea jocurilor în apropierea posturilor de transformare și de distribuție, a rețelelor electrice, de asemenea lansarea zmeilor, modelelor sportive ale aparatelor de zbor etc;
  • ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la sol sau care atârnă accidental de pe piloni și copaci;
  • țineți legate animalele domestice și cele de companie pentru a evita contactul lor cu fire electrice aflate avariat la sol;

Nu vă apropiați de liniile și instalațiile electrice pentru că vă puneți astfel viața în pericol!


Moldova

Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.

O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.

Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.


Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.

În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.

Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.

Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.

Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.


Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.

Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.

Publicat

Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.

La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.

În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.


Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.


Citește mai departe

topul săptămânii