Moldova
/FOTO/ Prins cu mașina ticsită cu haine de la „KM7”. Un chișinăuian nu a mai ajuns cu marfa la destinație
Business cu haine cumpărate în Odesa, dat peste cap. Un chișinăuian a fost prins în trafic cu vehiculul ticsit cu articole vestimentare fără acte.

Totul a avut loc în dimineața de 19 noiembrie, în jurul orei 04.50, pe teritoriul Raionului Anenii Noi. Un echipaj al INSP a decis să stopeze șoferul pentru verificări, iar în interiorul automobilului au fost depistați patru saci cu haine în cantități comerciale.
Luat la întrebări, șoferul a recunoscut că a cumpărat marfa la piața „KM7” din orașul ucrainesc Odesa și că nu are acte de proveniență sau calitate pentru marfă. Despre caz au fost anunțați reprezentanții serviciului vamal, și, prin urmare, mașina cu tot cu încărcătură a fost indisponibilizată de oamenii legii.
Șoferul va fi sancționat în funcție de valoarea lotului pe care îl transporta ilegal.
Moldova
Pericol pe străzile capitalei: Mai mulți copaci au fost doborâți la pământ de vântul puternic.
Vântul puternic din după-amiaza de 22 mai a făcut dezordine în capitală. Mai mulți copaci au fost doborâți, iar zeci de crengi au fost rupe de rafalele de vânt. Pentru a elibera drumul de ramurile căzute a fost solicitat ajutorul muncitorilor de la „Asociația de gospodărire a Spațiilor Verzi”.

În primul caz, aceștia au avut misiunea să intervină pe strada Bernardazzi pentru a înlătura un copac care a fost smuls de vântul puternic și a căzut peste liniile de troleibuz. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime sau daune materiale considerabil, asta întrucât copacul risca să cadă în gol. Cu toate acestea, traficul în zonă a fost blocat, iar un echipaj de poliție a intervenit pentru a redirecționa traficul și a asigura zona.
Intervenția muncitorilor de la „Spații Verzi” a fost necesară și pe strada Muncești, unde un alt copac s-a rupt, iar un arțar aflat pe strada Șciusev s-a frânt fără a provoca întreruperea traficului rutier.
În acest context, autoritățile îndeamnă oamenii să evite deplasarea în apropierea arborilor și să manifeste grijă sporită față de copii. Totodată, șoferii sunt rugați să evite parcarea pe marginea străzilor, pe trotuare și sub copaci bătrâni, pentru a preveni eventuale daune și a permite intervenția promptă a echipelor specializate în caz de necesitate.
Moldova
Scandal la „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”: Fostul director ar fi adus prejudicii financiare considerabile instituției.
Scandal la „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” din Chișinău. Un fost director al instituției ar fi implicat într-o schemă de corupție bazate pe contracte fictive și lucrări inexistente. Totul s-ar fi întâmplat în decursul a doi ani, din 2023 și până în aprilie 2025.

Potrivit datelor publicate de CNA, în perioada în care a ocupat funcția de director, bărbatul ar fi semnat contracte fictive de întreținere pentru utilaje multifuncționale care nu fuseseră niciodată puse în funcțiune. În pofida acestui fapt, utilajele au fost „deservite” în acte, iar lucrările neefectuate au fost raportate ca fiind finalizate, provocând pierderi financiare considerabile bugetului întreprinderii municipale.
Urmărirea penală continuă, iar perchezițiile efectuate în mai multe locații din capitală au scopul de a stabili toate circumstanțele și de a identifica persoanele implicate în această schemă ilegală. La moment, fostul director riscă acuzații de abuz de serviciu și implicare în fapte de corupție.
Moldova
Scandal uriaș la Vamă: Doi șefi și un broker, reținuți pentru mită de peste 40.000 de dolari
Scandal de corupție în cadrul Serviciului Vamal al RM: După ce ieri, 21 mai, șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, și un broker vamal — au fost reținuți de ofițerii CNA și procurori, astăzi, lista a fost completată cu încă un nume sonor — șeful Postului Vamal Intern Căușeni, plasat în izolator pentru 72 de ore.

Este vorba despre șeful Postului Vamal Intern Căușeni, reținut pentru 72 de ore, care figurează în același dosar cu șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, și un broker vamal. Reținerea celor doi din urmă a avut loc în după-amiaza zilei de 21 mai.
Cei trei sunt bănuiți că, în complicitate cu alte persoane a căror identitate nu a fost încă dezvăluită, ar fi pretins și primit mită în sumă de peste 40 de mii de dolari, în mai multe tranșe.
Potrivit informațiilor preliminare ale anchetei, banii ar fi fost destinați facilitării trecerii frontierei pentru mărfuri destinate regiunii transnistrene.
În urma perchezițiilor, ofițerii CNA au ridicat mai multe documente și sume de bani în diferite valute, valoarea totală estimată fiind de circa 1,1 milioane de lei.
CNA a anunțat că va reveni cu detalii suplimentare pe parcursul anchetei.
Drept reacție, șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a declarat că instituția pe care o conduce nu tolerează faptele de corupție și colaborează deplin cu autoritățile în anchetele în curs. De asemenea, au fost inițiate și anchete interne pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
-
Moldova7 zile în urmă
Conflict finalizat la spital: un bărbat și-a stropit iubita cu acid, iar ea l-a împins, făcându-l să cadă pe scări
-
Moldova3 zile în urmă
Crima de la Ciocana: Principalul suspect, prins după o lună alături de soție și fiul de 19 ani
-
Moldova7 zile în urmă
Incendiu de groază la mansarda unui bloc din Durlești: 32 de persoane evacuate, inclusiv 11 copii
-
În căutare7 zile în urmă
Dispariție cu semne de întrebare la Ocnița: O fată de 14 ani, căutată deja de 4 zile de rude și poliție
-
Moldova4 zile în urmă
Neatenție soldată cu dezastru: Un mort, doi răniți și un șofer reținut, în urma unui grav accident, la Căușeni.
-
Moldova2 zile în urmă
Vrăji și ritualuri periculoase în numele dragostei: Un bărbat, lăsat fără aproape 300.000 de lei de o familie de escroci
-
Moldova3 zile în urmă
Copilă luată cu ambulanța de lângă Centrul Republican pentru Copii și Tineret „ARTICO”, după ce a căzut de la înălțime
-
Moldova7 zile în urmă
Alertă: Trei deținuți au evadat din Penitenciarul nr. 8 – Bender. Unul dintre ei, încă de negăsit