Rețele de socializare

Moldova

Foști funcționari ai Primăriei Durlești, implicați în afaceri cu terenuri. Au prejudiciat bugetul cu peste 6,5 milioane de lei

Mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești sunt cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza or. Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc.

Publicat

Potrivit materialelor urmăririi penale, în perioada anilor 2005 – 2006, un consilier local, devenit ulterior primar, și alți funcționari din cadrul primăriei Durlești ar fi eliberat în mod fraudulos titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru 21 de loturi, amplasate în extravilanul or. Durlești, cu suprafața totală de circa 1,5 ha.

În continuarea acțiunilor sale infracționale, fostul consilier le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe primul, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice.

Ancheta a stabilit că, beneficiarii finali ai terenurilor s-au dovedit a fi rude, persoane apropiate fostului consilier, dar si persoane implicate în schemă. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat depășește 6, 5 milioane de lei.


Ofițerii anticorupție au operat mai multe acțiuni de urmărire penală în vederea documentării cazului, iar fiica fostului consilier, care a deținut la un moment dat o funcție publică, a fost reținută pentru 72 de ore. Aceasta este cercetată pentru abuz de putere sau de serviciu. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 8 ani de detenție cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.

În prezent se fac cercetări pentru stabilirea întregului cerc de suspecți și atragerea acestora la răspundere.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la o decizie definitivă și irevocabilă de judecată.


Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Advertisement

Moldova

Le-a „mirosit” planul: Trei pasageri, depistați de patrupeda vămii cu peste 5.000 de țigarete ascunse în bagaje.

Peste 5.000 de țigarete tăinuite au fost descoperite și scoase din circuit ilegal cu ajutorul câinelui de serviciu, în cadrul unui control efectuat de funcționarii Serviciului Vamal la postul vamal Costești.

Publicat

Cazul a fost documentat în urma verificării unui microbuz, care efectua cursa regulată Chișinău – Suceava. În baza analizei de risc, vameșii, în conlucrare cu echipa canină a Serviciului Vamal, au dispus un control detaliat al mijlocului de transport și al bagajelor pasagerilor.

Grație mirosului fin și antrenamentului specializat al patrupedei de serviciu, au fost depistate 256 de pachete de țigări, tăinuite în gențile personale a trei pasageri – rezidenți ai Republicii Moldova, cu vârstele de 51, 64 și 72 de ani. Produsele din tutun erau ascunse cu scopul transportării ilicite peste frontiera vamală.

Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată și este pasibilă confiscării speciale, iar persoanele vizate au fost documentate și riscă sancțiuni contravenționale, conform prevederilor legale. Serviciul Vamal continuă acțiunile de prevenire și combatere a contrabandei, inclusiv prin utilizarea echipelor canine specializate.



Citește mai departe

Moldova

Accident cumplit în raionul Telenești: O femeie de 62 de ani a fost tamponată mortal de o mașină.

O femeie de 62 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs în seara de 11 februarie la intrarea în localitatea Bănești din raionul Telenești.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, victima traversa regulamentar carosabilul pe trecerea de pietoni, în momentul în care a fost lovită de un automobil, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani.

Impactul a fost fatal. Femeia a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat la fața locului, până la sosirea ambulanței.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool.


Oamenii legii au inițiat o anchetă și desfășoară acțiuni pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Moldova

Mamă, condamnată la închisoare: Tânăra și-ar fi maltratat repetat și în diferite moduri propriul copil în vârstă de aproape un an.

Un caz cutremurător de violență în familie a fost examinat de instanță la Bălți. O tânără în vârstă de 20 de ani a fost condamnată la trei ani de închisoare, după ce și-ar fi agresat în mod repetat propriul copil, în vârstă de aproximativ un an.

Publicat

Potrivit Procuraturii Bălți, mama a manifestat un comportament extrem de violent, aplicând copilului lovituri cu pumnii și palmele, dar și provocându-i arsuri cu flacăra unei brichete și cu mucuri de țigară. Faptele au avut loc în mediul familial și au fost comise în mod repetat.

Expertiza medico-legală a scos la iveală leziuni corporale multiple și grave, printre care echimoze, excoriații, hemoragii oculare și arsuri termice. Medicii legiști au stabilit că rănile au fost provocate prin obiecte contondente și agent termic, copilul fiind supus unor suferințe fizice și psihice considerabile.

Instanța a decis condamnarea femeii la 3 ani de detenție, însă hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată. Până la pronunțarea unei decizii irevocabile, aceasta beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Procuratura atrage atenția că violența asupra copiilor reprezintă o infracțiune deosebit de gravă, iar statul va interveni ferm în astfel de cazuri. Autoritățile subliniază că protecția copiilor este o prioritate, iar orice formă de abuz, inclusiv în familie, va fi sancționată conform legii.


Citește mai departe

topul săptămânii