Moldova
/FOTO/ Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident rutier, la Orhei
Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în dimineața de 13 noiembrie, în jurul orei 06:00, în raionul Orhei.
Potrivit Inspectoratului de poliție Orhei, în accident au fost implicate un automobil Volkswagen, condus de un bărbat de 47 de ani, și un autotractor Renault Magnum, condus de un bărbat de 58 de ani, scrie Deschide.MD.
Șoferul ce conducea automobilul Volkswagen nu a adaptat viteza de deplasare conform condițiilor climaterice, totul fiind în ceață, drept consecință s-a tamponat în remorca autotractorului.
În urma accidentului, șoferul automobilului s-a ales cu traumă cranio-cerebrală, fiind transportat la SR Orhei pentru îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost supuși testării alcooscopice și s-a stabilit că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.



Moldova
/VIDEO/ Șofer agresiv, surprins pe contrasens la Măgdăcești. Bărbatul riscă să rămână fără permis de conducere.
Scene periculoase pe traseul R-6, în satul Măgdăcești din raionul Criuleni. Un șofer a fost surprins de camere mergând pe contrasens și manifestând un comportament agresiv în trafic.
Imaginile au apărut în mediul online, iar Poliția s-a autosesizat imediat. Potrivit informațiilor, incidentul s-a produs pe 6 noiembrie. În urma unui apel la Serviciul 112, un echipaj al poliției de patrulare a intervenit prompt și a reușit să identifice conducătorul auto — un bărbat de 32 de ani, originar din UTA Găgăuzia, care se afla la volanul unui Volkswagen.
Pentru comportament agresiv în trafic, pe numele acestuia a fost întocmit un proces-verbal, iar materialele au fost transmise instanței de judecată. Oamenii legii propun ca șoferul să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de la 6 luni până la un an.
Totodată, a fost inițiat un proces penal, după ce bărbatul a refuzat testarea alcoolscopică.
Poliția reamintește tuturor participanților la trafic că siguranța rutieră este responsabilitatea fiecăruia și îndeamnă șoferii să manifeste prudență și respect în trafic, pentru a evita tragediile.
Moldova
/ÎN CĂUTARE/ Dispărută fără urmă: O femeie din Bălți este căutată de rude, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
A plecat de acasă fără a anunța pe cineva încotro merge, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic despre ea. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, originară din municipiul Bălți. Aceasta ar fi ieșit din locuință în plină noapte și nu s-a mai întors.
Disperate, rudele s-au adresat după ajutor la poliție. Potrivit acestora, în dimineața zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 4:00, femeia a părăsit domiciliul său, amplasat pe o stradă din municipiul Bălți, într-o direcție necunoscută, iar de atunci i s-a pierdut urma.
În acest context, poliția solicită ajutorul cetățenilor. Femeia care apare în imagini are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, corpolență medie, păr cărunt și ochi căprui.
Persoanele care au recunoscut-o și dețin informații despre locul aflării ei sunt rugate să apeleze imediat numerele de telefon 069 889 914, 068 976 000 sau serviciul unic 112. Orice detaliu contează!
Moldova
Lecție scumpă pentru un șofer grăbit – 30 de zile fără permis și faimă online
Un bărbat de 54 de ani din capitală a fost identificat și sancționat după ce imaginile video apărute online l-au surprins ignorând un pieton care traversa regulamentar strada Ion Creangă, în sectorul Buiucani. Mai mult, acesta se deplasa cu viteză excesivă pe banda destinată transportului public.
Incidentul s-a produs pe 4 noiembrie, iar comportamentul periculos al conducătorului auto, aflat la volanul unui Renault, a stârnit reacții aprinse în mediul online. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul avea deja 9 puncte de penalizare pentru abateri anterioare de la regulile de circulație.
Pentru această încălcare, dar și din cauza punctajului acumulat, bărbatul va fi suspendat din dreptul de a conduce pentru 30 de zile.
-
Moldova7 ore în urmăCopilă de 13 ani, găsită moartă în șahta liftului fostului hotel „Național”, după ce nu s-a mai întors acasă de la liceu
-
Moldova4 zile în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldovao zi în urmăConflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată
-
Moldovao zi în urmăO mamă și ai săi trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Familia are nevoie de ajutor
-
Moldova2 zile în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldovao zi în urmăAccidentul în care un pasager a murit la Ocnița: Mașina era condusă de un polițist de frontieră
-
Moldovao zi în urmăAccident tragic la Strășeni: O femeie și un bărbat au decedat pe loc, după ce două mașini s-au lovit violent. Doi minori și un adult, transportați la spital
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
