Moldova
Un moldovean, căutat internațional pentru un furt comis acum patru ani, reținut în Rusia
Un moldovean anunțat în căutare acum patru ani, reținut în Rusia. Bărbatul de 35 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău, anunțat în căutare internațională în anul 2017, a fost extrădat din Federația Rusă.
Acesta a fost anunțat în căutare fiind învinuit de săvârșirea unui furt în proporții deosebit de mari. Bărbatul ar fi sustras dintr-un garaj din mun. Chișinău bani în diferită valută și bijuterii din aur, cauzând victimei un prejudiciu de circa 2 milioane de lei.
La moment, învinuitul se află în Izolatorul de detenție a Direcției de Poliție a mun. Chișinău și urmează a fi pus sub învinuire.
Acțiunile de reținere și extrădare au fost întreprinse de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu colegii din Federația Rusă.
Bărbatul a fost adus în țară pe cale aeriană.
Moldova
Weekend dramatic, la nord: Două accidente soldate cu decese s-au produs la doar câțiva kilometri distanță
Weekend dramatic în nordul țării. Două accidente fatale s-au produs în aceeași zi, la doar câțiva kilometri distanță.
Primul caz a avut loc în dimineața zilei de 11 iulie, în jurul orei 03:20, în apropierea satului Bilicenii Vechi, raionul Sângerei. Potrivit informațiilor preliminare, un automobil condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani, se deplasa dinspre Chișinău către Bălți. La un moment dat, din cauze care urmează să fie stabilite de anchetatori, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit partea carosabilă, ajungând în șanț. Din nefericire, impactul i-a fost fatal conducătorului auto.
În automobil se aflau și soția acestuia, în vârstă de 63 de ani, precum și o fetiță de doar șase ani. Ambele pasagere au fost transportate la Spitalul Raional Sîngerei pentru îngrijiri de specialitate.
În seara aceleiași zile, un alt accident mortal s-a produs pe același traseu R-6, de această dată în apropierea satului Bilicenii Noi. Din primele cercetări reiese că un automobil condus de un bărbat de 40 de ani din raionul Rîșcani, se deplasa, dinspre Chișinău spre orașul Bălți. La un moment dat, din motive încă incerte, autoturismul a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un camion condus de un bărbat de 50 de ani.
Lovitura a fost extrem de puternică, iar șoferul mașinii a murit pe loc, înainte ca echipele de intervenție să-i mai poată acorda ajutor.
Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul alcoolscopic, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase băuturi spirtoase.
Ambele cazuri sunt în prezent investigate de către oamenii legii pentru a stabili toate circumstanțele în care s-au produs tragediile rutiere.
Moldova
/VIDEO/ Și-a jefuit propria soră: Un bărbat, arestat pentru că și-a maltratat sora și i-a smuls două lanțuri din aur de la gât.
Un bărbat de 63 de ani din Chișinău a fost reținut de polițiștii Inspectoratului Botanica, fiind bănuit că și-a jefuit propria soră în urma unui conflict izbucnit în locuința femeii. Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit anchetei, acesta se afla în vizită la sora sa când, pe fondul unui conflict verbal, i-ar fi aplicat mai multe lovituri, după care i-ar fi smuls de la gât două lănțișoare din aur. Prejudiciul cauzat victimei este estimat la aproximativ 60.000 de lei.
În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat și reținut suspectul, iar bijuteriile sustrase au fost recuperate și urmează să fie restituite proprietarei.
Bărbatul este cercetat penal pentru jaf.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 7 ani.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
Moldova
/VIDEO/ Teribilism dus la extrem: Un șofer s-a filmat ieșit prin trapă în timp ce conducea și a publicat totul pe internet. Poliția s-a autosesizat și l-a amendat.
Și-au pus viața în pericol pentru câteva secunde de senzație. Un șofer și pasagera acestuia s-au filmat în timp ce ieșeau prin trapa automobilului, deși mașina era în mers. Imaginile au fost publicate pe rețelele sociale, iar poliția s-a autosesizat.
În secvența video se vede cum cei doi se ridică prin trapa mașinii în timp ce automobilul se deplasează pe un drum public. Gestul a fost făcut în timp ce șoferul se afla la volan, iar mașina circula cu viteză.
Potrivit poliției, incidentul s-a produs pe 8 iulie, pe traseul R-14, în localitatea Căzănești din raionul Telenești. După apariția imaginilor în mediul online, ofițerii Secției patrulare Centru din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică au identificat automobilul și conducătorul acestuia.
Este vorba despre un bărbat de 27 de ani, care a fost documentat și sancționat pentru mai multe încălcări. Polițiștii au stabilit că acesta nu purta centura de siguranță, nu a respectat regulile de conducere preventivă și a încălcat normele privind transportarea pasagerilor.
La momentul verificărilor, șoferul avea deja acumulate 13 puncte de penalizare. După sancțiunile aplicate pentru noile încălcări, acesta a ajuns la numărul maxim de puncte, fapt care duce la suspendarea dreptului de a conduce.
Poliția avertizează că astfel de gesturi nu sunt doar o încălcare a regulilor de circulație, ci pot provoca accidente grave, în care pot fi puse în pericol atât viețile celor aflați în automobil, cât și ale celorlalți participanți la trafic.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Au dat „lovitura” în call-centre: Centru de apel din Ucraina în care activau aproximativ 180 de operatori moldoveni, destructurat.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Imagini revoltătoare pe internet: Doi polițiști, surprinși cu arma îndreptată spre motocicliști în timpul unei intervenții.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Identificați și sancționați: Doi șoferi au fost surprinși de camerele de bord încălcând regulile de circulație.
-
Moldova5 zile în urmăMoldovean prins cu contrabandă: Paleți încărcați cu țigări de circa 6 milioane de lei, depistați în TIR-ul condus de bărbat.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Depășire la limită: Un șofer a intrat pe contrasens, peste linia dublă continuă, cu viteză excesivă, încercând să depășească un automobil.
-
Moldova6 zile în urmăReținut cu focuri de armă: Un moldovean ar fi furat o mașină în Verona, Italia. A fost prins de carabinieri.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Percheziții cu mascați în Chișinău: Droguri, bani și consumatori identificați. Trei suspecți, încătușați.
-
Moldova6 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Bărbat dispărut în Fălești: Este căutat de familie și poliție, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
